Timișoara va avea un Centru de Mari Arși în cadrul unui hub medical, concept nou și foarte util zonei de vest
Reprezentanți ai Băncii Mondiale și ai Ministerului Sănătății s-au întâlnit la Timișoara cu managerul SCJUT Med. Dr. Sorin Barac pentru a evalua, la fața locului, modalitatea de realizare a Proiectului de construcție a Centrului de Mari Arși ce va fi interconectat cu clădirea Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” Timișoara.
Conceptul a fost lansat în 2016 de către prof. dr. Dorel Săndesc, în 2019 este aprobat proiectul în sine, iar MS l-a considerat prioritar pe lista investițiilor naționale în sănătate.
Banca Mondiala și Ministerul Sănătății, prin reprezentanții lor, au văzut spații ale SCJUT și împreună cu echipa ministrului Alexandru Rafila vor urgenta întregul set de proceduri pentru ca cel târziu în toamna acestui an, Timișoara și întreg vestul țării să beneficieze de un hub medical cu relocarea mai multor secții și compartimente ale spitalului, UPU – SMURD, Centrul de Arși si Bloc operator cu 25 de Sali de operații.
Oaspeții au comparat munca medicilor din SCJUT cu cea a colegilor din Occident, au apreciat dotările și aparatura spitalului și au considerat oportună o astfel de investiție.
Echipa ministrului Rafila s-a implicat în derularea procedurilor, iar șeful Unității Proiectului Băncii Mondiale din cadrul MS a pregătit toată documentația necesară și a accelerat demersul pentru ca la Timișoara să fie realizată cât mai rapid construcția.
În prezent, proiectul se află în etapa de evaluare a ofertelor depuse pentru execuția lucrărilor de construcție.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!