S-a inaugurat traseul morilor de apă de la Eftimie Murgu, o inițiativă a timișorenilor de la Asociația Acasă în Banat

Un traseu de 6 km care oferă posibilitatea turiștilor de a vizita cele 22 de mori de apă din Eftimie Murgu, județul Caraș Severin, a fost inaugurat în cadrul proiectului „Hai la Rudăria!”, desfășurat de Asociația Acasă în Banat din Timișoara. Proiectul este finanțat de Fundația Orange cu suma de 35.000 lei, prin intermediul „Susține un ONG!”, program anual ce încurajează participarea activă a angajaților companiei în proiecte sociale.

„Hai la Rudăria!” a însemnat o adevărată desfășurare de forțe pentru a pune în valoare toate cele 22 de mori de apă din sat. Peste 300 de voluntari, pe parcursul a trei etape, au făcut o curățenie generală pe toată valea râului Rudăria, de unde au colectat peste 1200 de saci cu gunoi, au defrișat și pregătit aleile ce fac parte acum din traseul turistic, au făcut lucrări de ecologizare și întreținere la morile de apă, au vopsit mai multe podețe peste râul care străbate satul și peste canalele morilor, au construit două podețe, au dat drumul apei pe canalul de la moara din Țarină pentru a fi pusă în funcțiune și chiar au schimbat învelitoarea din șindrilă a morii Vlăgioanea.

A fost o provocare pentru noi să facem acest traseu care să treacă pe la toate morile de apă. Una câte una, le-am descoperit pe fiecare, împreună cu voluntarii care au lucrat la ele. Acest traseu este în primul rând al comunității, deoarece rămâne oamenilor locului care trebuie să îl întrețină, să îl dezvolte, să îi primească pe turiști cu brațele deschise, cu blândețea și ospitalitatea de care ne-am bucurat și noi. Pentru noi va fi o bucurie să vedem că turiștii descoperă toate aceste instalații țărănești de măcinat, farmecul satului, mirosul de făină proaspătă și cu siguranță își vor dori să revină aici, la Eftimie Murgu” – a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Foarte important, pe tot traseul au fost montate hărți și indicatoare turistice dar și panouri cu informații despre fiecare moară în parte. Harta traseului și pliantul turistic au fost puse la dispoziția publicului, în mod gratuit, pe site-ul www.taramorilordeapa.ro (https://taramorilordeapa.ro/index.php/ghidul-morilor-de-apa-din-rudaria/).


„În cele 3 etape ale proiectului nostru, peste 300 de voluntari au spus prezent apelului nostru pentru a face din Rudăria o destinație turistică atractivă. Mă bucur că mulți dintre colegii mei din țară, din București, Timișoara, Sibiu sau chiar Focșani, au venit să dea o mână de ajutor aici, în Banat. Prin acest traseul dorim să oferim tuturor posibilitatea de a vedea ceea ce am văzut noi aici: mori de apă arhaice, care spun povești, un traseu care te poartă prin locuri incredibile” – a declarat Andrei Amarghioalei, coordonatorul proiectului din partea Orange România.

Proiectul „Hai la Rudăria!” a avut parte și de sprijinul Primăriei comunei Eftimie Murgu.

„Vă mulțumim tuturor pentru ceea ce ați făcut pentru Rudăria și ne-am bucurat că v-am putut fi alături. Acest traseu va da un impuls în special morilor care nu erau vizitate. Vă invităm să veniți la noi și să descoperiți toate cele 22 de mori de apă din Eftimie Murgu!” a spus primarul comunei, Mihai Otiman.

Despre morile de apă de la Eftimie Murgu

Cele 22 de mori de apă de la Rudăria fac parte dintr-un ansamblu unic în țară de instalații de măcinat cu o arhitectură simplă, arhaică. Câteva dintre aceste mori au peste un secol vechime, altele sunt mult mai noi, folosind însă aceleași principii ale instalațiilor țărănești. Morile de aici sunt funcționale, iar cele mai multe sunt folosite constant de localnici pentru a măcina făina de mălai, atât pentru coleșă (o rețetă locală de mămăligă), cât și pentru animalele și păsările din gospodării. Zona este o atracție turistică, însă, până în prezent erau vizitate doar câteva dintre morile de apă, amplasate la ieșirea din sat.

Localitatea Eftimie Murgu se află pe Valea Almăjului, în județul Caraș Severin. Numele de astăzi îl poartă după Eftimie Murgu, născut aici (n. 28 decembrie 1805, Rudăria, comitatul Caraș-Severin – d. 30 aprilie 1870, Budapesta). Totuși, numele nou al satului nu a fost folosit decât în administrație, localnicii, „rudărenii” și oamenii din zonă folosind în continuare vechiul nume, Rudăria. În 1910 erau consemnate pe toată Valea Rudăriei peste 50 de mori de apă, însă, din cauza viiturilor, dar și a îmbătrânirii populației, a scăderii numărului de animale, dar și a modernizării, în prezent aici se mai păstrează 22 de mori de apă, formând împreună cel mai mare ansamblu de acest tip din România.

Apa râului Rudăria este direcționată prin două canale săpate (ierugi) care alimentează cu apă morile de pe o parte și de alta a râului. Toate morile de la Eftimie Murgu au o singură ciutură (toată orizontală) și sunt construite din lemn.

Morile sunt folosite și astăzi de localnici, după o orânduire veche și bine stabilită, fiecare având „rând” la moară, iar rândul se moștenește sau se cumpără. Ei macină astăzi în special porumb, dar și grâu, făina rezultată prin frecarea celor două pietre de moară fiind una integrală, cu un gust și o textură diferite. Tradițional, în zonă se mănâncă o fiertură tare din făină de porumb, coleșă cu brânză friptă (prăjită).

În total, în județul Caraș Severin se mai păstrează astăzi aproximativ 250 de mori de apă, iar aproape jumătate dintre acestea sunt funcționale. Mai multe detalii pe www.taramorilordeapa.ro .


Despre Asociația Acasă în Banat

Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile lor. Asociația este membră a International Molinological Society (TIMS), cea mai importantă asociație de profil dedicată morilor din întreaga lume, care este activă din 1965 și are 500 de membri în peste 30 de țări. În 2019 – asociația a realizat recensământul morilor de apă din Banat, iar în 2020, cu sprijinul Fundației Orange, au fost renovate 12 mori de apă din 3 localități din Caraș Severin. Detalii și pe www.acasainbanat.ro

Despre Fundația Orange

Fundația Orange este o organizaţie non-profit și se implică în viaţa comunității, prin realizarea de proiecte de filantropie, menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. În cei peste 9 ani de activitate, Fundația Orange a investit peste 6 milioane de euro în proiecte de educație digitală pentru persoane defavorizate şi în proiecte de sănătate, educație, cultură în beneficiul persoanelor cu deficiențe de vedere /sau de auz, în scopul integrării lor sociale. Pentru detalii, vizitați www.fundatiaorange.ro

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *