„Career Days @UVT” 2025: ediția de toamnă a celui mai mare eveniment de networking pentru studenți la Universitatea de Vest din Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) organizează, în perioada 16–17 octombrie 2025, o nouă ediție a evenimentului Career Days @UVT, devenit deja o tradiție pentru studenții și absolvenții care își doresc să își construiască un parcurs profesional solid.

Evenimentul are loc în spațiile centrale ale sediului principal UVT (Bd. Vasile Pârvan nr. 4) și reunește companii, organizații și instituții din Timișoara și din întreaga regiune, oferind un cadru direct de dialog între angajatori și tinerii aflați la început de carieră.

Punctul de întâlnire dintre studenți și mediul de afaceri

Career Days @UVT 2025 va fi deschis joi, 16 octombrie, la ora 9:45, în prezența conducerii universității – rectorul Marilen Gabriel Pirtea, prorectori și reprezentanți ai celor doisprezece facultăți ale UVT – alături de reprezentanți ai companiilor angajatoare.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, subliniază importanța evenimentului:

Suntem întotdeauna onorați să ne asumăm rolul de facilitator al relației dintre angajatori și studenți, organizând o nouă ediție a Career Days @UVT. Știm cât de atractive și importante sunt oportunitățile oferite aici pentru carierele viitoare ale studenților și absolvenților. Vor fi prezenți parteneri instituționali din Timișoara și regiune, iar reprezentanții acestora vor comunica cu toți cei care le vor vizita standurile, în cele două zile ale evenimentului. Sunt anunțați angajatori din domeniul industriei auto, al serviciilor financiare și profesionale, din retail sau servicii medicale, dar și din alte domenii de interes. UVT se va transforma într-un spațiu reprezentativ pentru economia regiunii noastre, cu multe oportunități de carieră și dezvoltare profesională, propuse studenților și absolvenților UVT.”

O platformă pentru oportunități și colaborare

Prin Career Days @UVT, universitatea își consolidează rolul de punte între mediul academic și piața muncii, creând un spațiu de interacțiune autentic între tineri și potențialii angajatori. Companiile participante vor avea posibilitatea să își prezinte ofertele de carieră, programele de internship și pozițiile disponibile, dar și să cunoască viitorii profesioniști din domeniile de interes.

Programul celor două zile, derulat între orele 9:00 și 16:00, include prezentări ale companiilor, discuții interactive, sesiuni de networking și oportunități de depunere a CV-urilor.

Pentru angajatori, evenimentul reprezintă o ocazie de a-și consolida vizibilitatea în mediul universitar și de a contribui activ la formarea generațiilor viitoare de specialiști. Pentru studenți, este un pas concret spre integrarea în lumea profesională, un loc unde pot afla direct care sunt competențele căutate de angajatori și ce perspective de carieră oferă piața muncii din vestul țării.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *