Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc din vestul României, lansat la Timișoara

Vest Ventures, primul fond de investiții de capital de risc din vestul României cofinanțat din fonduri europene, a fost lansat oficial pe 4 februarie, la Timișoara, în cadrul Romanian Startup Summit.

Inițiativa marchează debutul unui program pe termen lung dedicat susținerii antreprenoriatului inovator și dezvoltării startup-urilor cu potențial de creștere regională și internațională.

Un fond de 16,6 milioane de euro pentru startup-uri din Regiunea Vest

Gestionat de un consorțiu cu experiență solidă în accelerarea startup-urilor – Startup Wise Guys, Cowork Timișoara, Growceanu și Iceberg Plus – Vest Ventures va administra un buget total de 16,6 milioane de euro. Finanțarea provine din Programul Regional Vest 2021–2027, administrat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), și va fi completată de capital privat.

„Vest Ventures reprezintă un pas strategic pentru viitorul economic al Regiunii Vest. Ne dorim ca aici, acasă, antreprenorii cu idei curajoase și inovatoare să găsească sprijin real ca să transforme aceste idei în afaceri scalabile, competitive la nivel european. Fondurile europene ne permit să construim astfel de instrumente moderne de dezvoltare, care merg dincolo de granturi clasice și răspund direct nevoilor startup-urilor aflate la început de drum: acces la capital, mentorat, rețele de investitori și un ecosistem care încurajează inovația. Vest Ventures este un semnal clar că Regiunea Vest își asumă un rol activ în economia viitorului și își propune să devină un pol al antreprenoriatului inovator în această parte a Europei”, a declarat Sorin Maxim, Directorul General al ADR Vest.

Accelerare, mentorat și acces la investitori

Prin Vest Ventures, startup-urile selectate vor beneficia atât de finanțare, cât și de un program complet de accelerare. Acesta include mentorat personalizat oferit de antreprenori și investitori cu experiență, workshopuri aplicate care acoperă întregul parcurs de dezvoltare – de la idee și produs, la clienți, vânzări și investiții – precum și acces la rețele relevante de investitori, clienți și parteneri.

Programul pune la dispoziție și spații de lucru, alături de servicii suport esențiale pentru creșterea startup-urilor.

„Regiunea de Vest, cu Timișoara în prim-plan, are potențialul de a deveni unul dintre cele mai puternice hub-uri de tehnologie și inovație din Europa Centrală și de Est. Avem talent, universități solide, antreprenori curajoși și o cultură a colaborării. Vest Ventures ia naștere tocmai din această convingere: aici există capital intelectual valoros care merită accelerat prin investiții. În plus, prin participarea activă a unor parteneri puternici, precum Growceanu, construim punți de încredere și oferim nu doar acces la finanțare, ci și la know-how, mentorat, rețele și experiență relevantă pentru scalare”, a declarat Ciprian Man, Partener General Vest Ventures.

Patru cohorte de accelerare și investiții pre-seed

Vest Ventures va derula patru cohorte de accelerare, prima urmând să înceapă pe 27 martie. În paralel, programul include nouă cohorte regionale de pre-accelerare, axate pe educație antreprenorială și dezvoltarea de produse de tip MVP, dedicate fondatorilor aflați la început de drum.

Din bugetul total, aproximativ 6 milioane de euro sunt alocați investițiilor directe în startup-uri aflate în stadiu pre-seed, cu scopul de a sprijini validarea produselor, consolidarea echipelor și accelerarea primelor etape de creștere. Valoarea investițiilor va fi stabilită individual, în funcție de nevoile și potențialul fiecărei echipe.

O echipă cu experiență europeană

Consorțiul Vest Ventures este format din patru lideri recunoscuți în ecosistemul antreprenorial european:

  • Cristobal Alonso, General Partner, aduce peste 23 de ani de experiență în roluri de conducere și peste 450 de investiții în startup-uri early-stage, cu 15 exituri.
  • Ciprian Man, General Partner, este antreprenor și investitor cu experiență în mentorarea a peste 150 de startup-uri.
  • Răzvan Șuta, Managing Director, contribuie cu expertiză operațională și investițională.
  • Andrei Munteanu, Programs Managing Director, completează echipa cu o experiență extinsă în dezvoltarea de programe și rețele antreprenoriale.

Înscrieri deschise pentru antreprenori

Înscrierile în acceleratorul Vest Ventures sunt deja deschise. Antreprenorii interesați pot aplica pe website-ul oficial www.vestventures.vc sau pot solicita informații suplimentare la adresa de email hello@vestventures.vc.

Vest Ventures își propune să devină un pilon important al ecosistemului de startup-uri din vestul României, cu Timișoara ca punct central al inovației și dezvoltării antreprenoriale.


Descoperă mai multe la Best of Timisoara

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *