Videomapping în Piața Sfântul Gheorghe, în cadrul proiectului „Common Heritage – The Tale of Four Cities”

Piața Sfântul Gheorghe va găzdui un spectacol de excepție care îi va purta pe cei prezenți într-o călătorie vizuală și sonoră prin universul constituit de patrimoniul arhitectural al orașelor Timișoara, Szeged (Ungaria), Subotica (Serbia) și Odesa (Ucraina).

Programat în 16 septembrie, show-ul de videomapping va începe la ora 21:00 și promite să fie o experiență imersivă pentru participanți.

Evenimentul își propune nu doar să celebreze patrimoniul local al Timișoarei, ci și să evidențieze rolul său semnificativ în contextul mai larg european. Narațiunea spectacolului este construită pe marginea identității Timișoarei, din punct de vedere al patrimoniului cultural, pe plan local și euroregional, având ca punct de pornire elementele comune ale arhitecturii Secession (Art Nouveau) de la începutul secolului trecut, din Szeged, Subotica și Odesa.

Show-ul, care îmbină diferite forme de media și artă, este opera grupului de artiști de la Psihodrom, care, cu expertiza pe care o are în scenografie, artă video și instalații contemporane, va crea un spațiu în care arta se contopește cu istoria și arhitectura.

Inițiativa aparține Asociației Prin Banat, face parte din proiectul Common Heritage – The Tale of Four Cities și se încadrează în Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”. Sprijinul financiar provine de la European Echoes și Centrul de Proiecte Timișoara, cu fonduri oferite de Ministerul Culturii.

În cadrul proiectului mai puteți participa la o călătorie ilustrată, prin patrimoniul arhitectural din Timișoara, Szeged, Subotica și Odesa.

Realizarea acestui proiect a fost posibilă și datorită parteneriatelor solide cu entități precum TourInform Szeged (HUN), VisitSubotica (SRB), MZZSK Subotica (SRB), Asociația Faina (UKR), Institutul Național al Patrimoniului (RO), Ordinul Arhitecților din România (RO), și Direcția Județeană pentru cultură Timiș (RO).

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *