Universitatea Politehnica Timișoara, din nou printre laureații Premiilor Academiei Române

Universitatea Politehnica Timișoara își reconfirmă poziția de instituție de referință în mediul academic românesc, fiind din nou prezentă pe lista laureaților Premiilor Academiei Române. Distincțiile acordate cadrelor didactice UPT reflectă consistența cercetării, diversitatea domeniilor abordate și impactul real al rezultatelor obținute la nivel național și internațional.

Premiile Academiei Române, considerate una dintre cele mai înalte forme de recunoaștere a valorii științifice și culturale din România, vor fi decernate în cadrul unei ceremonii solemne organizate în Aula Academiei Române. Acestea recompensează lucrări de excepție realizate în anul 2023, evaluate riguros pe parcursul a doi ani, în cele 14 secții științifice ale instituției.

conf. univ. dr. ing. Anamaria Todea

Performanțe UPT în științele chimice și tehnice

În cadrul Secțiunii de Științe Chimice, conf. univ. dr. ing. Anamaria Todea, de la Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului, a fost distinsă cu Premiul „Cristofor I. Simionescu”, una dintre cele mai prestigioase distincții din domeniul chimiei macromoleculare. Premiul a fost acordat pentru un grup de lucrări, intitulat „Căi de sinteză verzi pentru obținerea biocatalitică de oligoesteri, surfactanți naturali și compuși intermediari pentru sinteză organică”, care reflectă o direcție de cercetare de actualitate, orientată spre sustenabilitate, materiale avansate și soluții prietenoase cu mediul.

În Secțiunea de Științe Tehnice, Premiul „Constantin Budeanu” a revenit șefului de lucrări dr. ing. Adrian-Daniel Martin și cadrului didactic asociat Liviu-Dănuț Vitan, de la Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică. Distincția a fost acordată pentru grupul de lucrări „Contribuții la modelarea și testarea acționărilor motoarelor și generatoarelor electrice în vederea îmbunătățirii performanței”, publicate în reviste de prestigiu internațional, precum IEEE Transactions on Industry Applications. Cercetarea are o puternică componentă aplicativă, validată experimental, cu relevanță directă pentru domenii strategice precum mobilitatea electrică, eficiența energetică și sistemele de tracțiune urbană.

Un element distinct al acestei cercetări îl reprezintă dezvoltarea și testarea unui motor sincron cu reluctanță destinat unui mini-autobuz urban, studiu realizat și validat experimental la Timișoara. Parcursul academic al dr. Adrian-Daniel Martin a fost completat și de Premiul „Prof. Alexandru Nicolau”, acordat pentru performanțele sale ca tânăr cercetător.

dr. ing. Adrian-Daniel Martin și cadru didactic asociat Liviu-Dănuț Vitan

Arhitectura educațională, recunoscută la cel mai înalt nivel

Universitatea Politehnica Timișoara se regăsește printre laureați și în domeniul artei și arhitecturii. Premiul „Duiliu Marcu” pentru creație arhitectonică a fost acordat proiectului „British International School din Timișoara – clădirea Liceului «Ana Sandor»”, realizat de prof. univ. dr. arh. Vlad-Alexandru Gaivoronschi, în colaborare cu arh. Simina-Silvia Cuc.

Inaugurat în 2023 și premiat recent la Bienala Națională de Arhitectură 2025, proiectul este considerat un reper pentru arhitectura educațională din România. Construcția propune un model de școală în care spațiul devine parte activă a procesului de învățare, favorizând comunicarea, lumina naturală și echilibrul dintre rigoare și libertate.

prof. univ. dr. arh. Vlad-Alexandru Gaivoronschi și arh. Simina-Silvia Cuc

UPT, un reper constant al excelenței academice

Prezența constantă a cadrelor didactice ale Universității Politehnica Timișoara printre laureații Premiilor Academiei Române confirmă forța școlii politehnice timișorene și rolul său esențial în dezvoltarea științei, tehnologiei și culturii din România. De la cercetare aplicată și sustenabilitate, până la arhitectură și creație artistică, UPT continuă să formeze elite și să genereze proiecte cu impact pe termen lung.

Prin aceste noi recunoașteri, Politehnica din Timișoara își consolidează poziția între cele mai importante universități din țară și își reafirmă misiunea de a contribui activ la progresul societății românești.


Descoperă mai multe la Best of Timisoara

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *