Universitatea de Vest din Timișoara susține elevii în alegerea traseului educațional prin platforma YTM și consiliere personalizată

Pentru tinerii aflați în fața unei alegeri esențiale – ce program de studii universitare să urmeze – Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) vine cu sprijin concret și bine structurat.

Într-o perioadă în care opțiunile sunt numeroase, dar presiunea deciziilor poate fi copleșitoare, UVT oferă elevilor din întreaga țară instrumente moderne de orientare, menite să-i ajute să-și contureze un parcurs academic și profesional potrivit propriilor aptitudini și interese.

Un astfel de instrument este platforma YTM – un sistem de testare psiho-vocațională dezvoltat de UVT, disponibil gratuit pentru toți elevii interesați.

Prin completarea unor teste specializate, tinerii pot obține o analiză detaliată a intereselor, abilităților și valorilor personale.

La finalul testării, aceștia primesc un raport personalizat cu sugestii privind programele de studii din Timișoara care se aliniază cel mai bine cu profilul lor.

Testele sunt elaborate de specialiști în psihologie și orientare vocațională din cadrul UVT, iar rezultatele sunt livrate automat pe e-mail.

În plus, elevii au posibilitatea de a continua procesul de explorare a carierei printr-o ședință de consiliere individuală, oferită de Serviciul de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS).

Consilierea se desfășoară online, durează aproximativ 50 de minute și poate fi programată simplu, prin completarea unui formular.

În perioada admiterii, până la 15 iulie 2025, echipa SCSS se află la dispoziția elevilor și în sala 005 din cadrul UVT, oferind sprijin direct pentru alegerea traseului educațional.

De asemenea, consilierii pot fi contactați prin e-mail, la adresa: consiliere@e-uvt.ro.

Un eveniment deosebit are loc miercuri, 2 iulie 2025, la ora 15:00, pe platforma Google Meet. Webinarul „Alegerea programului de studii potrivit”, organizat de UVT prin SCSS și Serviciul de Management al Calității și Suport pentru Procesul Educațional (SMCSPE), reprezintă o oportunitate excelentă pentru elevii de liceu de a explora direcțiile academice posibile după absolvire și de a înțelege cum pot face alegeri înțelepte pentru viitorul lor.

Conectarea se face prin linkul: https://meet.google.com/dpw-scbd-kiq.

Indiferent de domeniul ales, UVT încurajează viitorii studenți să ia decizii în acord cu propriile aspirații și să pornească în această călătorie de autocunoaștere și dezvoltare cu încredere.

Pentru cei care vor să fie la curent cu ultimele noutăți legate de admiterea la UVT, înscrierea la newsletter-ul de pe site-ul www.admitere.uvt.ro este un prim pas esențial.

Become your best, la Vest!


Descoperă mai multe la Best of Timisoara

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *