Un sistem audio amplasat în spațiul public pentru ghidarea persoanelor cu deficiențe de vedere ar putea fi implementat la Timișoara, dacă întrunește suficiente voturi din partea cetățenilor

Sistemul Step-Hear ar putea fi implementat pilot, în zona centrală a orașului, însă numai dacă va obține  un număr suficient de mare de voturi din partea cetățenilor. Proiectul „Sisteme de ghidaj în spațiul public pentru nevăzători” a fost scris și depus pentru bugetare participativă de către Simona Smultea, care a decis să găsească o soluție ca persoanele cu deficiențe de văz să se orienteze mai ușor în oraș.

 „De când am devenit nevăzătoare, mi-am dat seama cât sunt de importante celelalte simțuri și informațiile pe care le ai din jurul tău. Este foarte important să știu unde mă aflu, din acest motiv am propus administrației locale proiectul „Sisteme de ghidaj în spațiul public pentru nevăzători”. Am încredere că timișorenii vor înțelege necesitatea acestei aplicații”, spune Simona Smultea, inițiatoarea proiectului.

În județul Timiș sunt aproximativ 3500 de nevăzători care au nevoie de un însoțitor, iar pe lângă aceștia, există și multe alte persoane cu deficiențe de vedere care s-ar putea orienta mai ușor în spațiul public și în instituții, cu ajutorul acestui sistem. Step-Hear are la bază tehnologia Bluetooth și senzori de proximitate, astfel încât poate furniza informații în format audio în baza unei aplicații ce se poate descărca gratuit pe telefonul mobil. Sistemul poate fi extins în așa fel încât să poată oferi informații și despre culoarea semaforului, dar și pentru a orienta cetățenii în interiorul instituțiilor publice.

Mai mult decât atât, aplicația poate fi implementată și în alte domenii, astfel încât în zonele publice el poate fi folosit de turiști, pentru a le pune la dispoziție diferite informații de orientare, dar și pentru a asculta anumite sunete sau înregistrări.  

Pentru a demonstra necesitatea implementării unui sistem acustic de orientare în spațiul public, timișorenii au putut participa la o demonstrație și pentru a înțelege nevoile persoanelor cu deficiențe de văz.

Simona Smultea este susținută în campania ei pentru bugetare participativă de Fundația Comunitară Timișoara, prin programul „Activism civic în practică – sprijin pentru cetățenii activi în susținerea unor servicii publice eficiente și transparente la nivel local”.

Votul mai este deschis până vineri, 15 iulie 2022. Puteți vota propunerea Simonei aici:

În cadrul proiectului este susținut și Andrei Cătălin Sava, care a propus un proiect prin care trecerile de pietoni să devină mai sigure în Timișoara.

Puteți vota propunerea lui aici:

Proiectul „Activism civic în practică – sprijin pentru cetățenii activi în susținerea unor servicii publice eficiente și transparente la nivel local” este derulat de Centrul Român de Politici Europene, în parteneriat cu Fundația Comunitară BuzăuFundaţia Comunitară VȃlceaFundația Comunitară Banatul Montan și Fundaţia Comunitară Timişoara cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. 

Proiectul este conceput pentru a genera prin consultare, activare comunitară și formare la nivel local, schimbări relevante în cinci comunități și un model de bună practică pentru implicarea cetățenilor în decizii cheie ale autorităților publice locale. 

Detalii despre proiect se regăsesc și pe www.fundatiacomunitaratimisoara.ro

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *