Trei şcoli din Timişoara vor primi finanţare pentru a dezvolta grădini comunitare şi educaţionale în curtea şcolii

Fundaţia Comunitară Timişoara, cu sprijinul financiar oferit de Bosch, anunţă că va susține 3 şcoli din Timişoara să îşi transforme propriile spaţii verzi în grădini educaţionale, în cadrul programului „Grădina Comunității”, aflat la prima ediţie. Prin acest program se doreşte crearea unor spaţii non-formale de învățare şi zone verzi pentru elevii din Timişoara şi prin implicarea lor directă, fiind gândit ca o alternativă la sistemul formal de învăţare bazat într-o proporție covârșitoare pe învățare teoretică și mai puțin pe aplicarea practică a informațiilor învățate.

„Suntem încântați să susținem și să conturăm inițiativele care contribuie la dezvoltarea comunității și promovează o relație armonioasă între educație, tehnologie și natură. Programul „Grădina Comunității” este un exemplu al modului în care aceste domenii pot colabora pentru a crea un impact durabil. Educația practică, bazată pe experiențe concrete, joacă un rol important în formarea unor generații mai conștiente și responsabile în ceea ce privește sustenabilitatea. Aceste grădini comunitare nu doar îmbogățesc spațiul în care elevii își desfășoară activitatea, ci oferă și un context ideal pentru aplicarea cunoștințelor teoretice din diverse discipline, într-un mod interactiv și interesant. În plus, programul contribuie la integrarea valorilor de sustenabilitate în educație, pregătind astfel tinerii pentru provocările viitoare legate de protecția mediului”, declarî Raluca Românu, director general Bosch Service Solutions SRL din Timișoara.,

Şcolile locale care vor fi susţinute prin programul „Grădina Comunității sunt:

●       Liceul Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I”, cu proiectul „La şcoală în natură!”, va crea, prin implicarea a 450 de elevi, o grădină livadă, cu spaţiu pentru activităţi sportive (tenis de masă, badminton şi volei) şi cu o staţie meteorologică educativă, cu ajutorul căreia orele de fizică vor avea loc şi în afara clasei. Proiectul presupune crearea unui spaţiu de învăţare în aer liber, o bibliotecă verde, cu mobilier din materiale reciclate care integrează noi tehnologii şi se foloseşte de energia solară.

●       Liceul Tehnologic Azur, prin proiectul „Grădina verde a cunoştinţelor”, va transforma curtea şcolii în spaţiu de învăţare în aer liber, cu foişor şi bănci, cu o grădină senzorială cu plante aromatice şi copaci fructiferi, în care peste 500 de elevi să găsească un loc pentru recreere şi studiu.

●       Şcoala Gimnazială nr. 30, cu proiectul „Grădina Soarelui”, va dezvolta un spaţiu verde, cu plante foarte diverse (flori, plante căţărătoare şi copaci) şi cu un loc pentru jocuri educative, în care peste 100 de copii vor învăţa să grădinărească şi să aplice cunoştinţe teoretice în viaţa de zi cu zi. La finalul proiectului peste 2.000 de elevi se vor bucura de un spaţiu verde nou dedicat lor, creat de comunitatea de elevi, profesori şi părinţi ai şcolii.

„Ne bucurăm că prin acest nou program de finanţare am cunoscut profesori dornici să îmbunătăţească calitatea spaţiilor verzi din şcoli şi să implice direct elevii în activităţi practice şi de echipă care să îi apropie mai mult de natură. Grădinile comunitare educaţionale sunt spații care servesc drept material educativ tuturor elevilor, locuri de reconectare la natură, cadre pentru ateliere de grădinărit urban, dar şi pentru orele din curricula şcolară, cum ar biologia, fizica, chimia sau artele plastice”, spune Daniela Chesaru, directoare executivă la Fundaţia Comunitară Timişoara.

Fundația Comunitară Timișoara (FCTM) face parte din mișcarea Fundațiilor Comunitare din România și a fost înființată în anul 2016. Misiunea Fundației Comunitare Timișoara este de a sprijini inițiativele care produc schimbare socială în regiunea de vest, pentru o viață mai bună împreună. FCTM a dezvoltat în total 19 programe, proiecte, evenimente și platforme prin care  a investit în comunitate peste 10.000.000 lei, finanțând 400 proiecte din domenii diverse. Astfel, a sprijinit cca. 200 de organizații neguvernamentale și grupuri de inițiativă atât din Timișoara cât și din regiunea de Vest prin programele: Timotion; Cercul de Donatori Timișoara; YouthBank; Talk the Walk; Științescu Timişoara; FACEM; Grădinescu Timişoara; Sprijin pentru Comunități Rurale; Resilience Lab; Fondul pentru un viitor mai bun în comunități; Solidari în fața Covid19; Oxigen pentru Timișoara; Ro Bike Valley; Sportul pentru Toți; Era Zero. Zero accidente. Zero Emisii; Timișoara pentru Ucraina; Bine 360 – Suntem bine, facem bine; FACEM – O comunitate pentru educație; E și treaba mea. Mai multe informaţii: www.fctm.ro

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de 30 de ani şi numără aproximativ 10.520 de angajaţi. În anul 2023, Bosch a înregistrat un volum de vânzări consolidate de 516,2 milioane de euro în România. Vânzările totale nete, incluzând vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companiile afiliate, au ajuns la 2,4 miliarde de euro. Sediul central al companiei este situat în Bucureşti, unde Bosch are şi un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor Mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. Bosch operează un centru de cercetare şi dezvoltare situat în Cluj, București și Sibiu. În Cluj, Bosch are şi o unitate de producţie pentru tehnologie auto. O unitate de producţie de tehnologie industrială şi una de tehnologie auto se află în Blaj. În Timișoara, Bosch are un centru de soluții de business și tehnologie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, este prezentă, de asemenea, în capitala ţării.

Bosch în România face parte din Grupul Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. Obiectivul strategic al Grupului Bosch este de a furniza inovaţii pentru o viaţă conectată. Bosch sporeşte calitatea vieţii la nivel mondial prin produse și servicii inovatoare şi care stârnesc entuziasm. Pe scurt, Bosch creează „Tehnică pentru o viaţă.” Informații suplimentare sunt disponibile online la www.bosch.ro.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *