Timișoara își construiește brandul universitar: platformă nouă pentru studenții din România și din străinătate

Timișoara își consolidează poziția de mare centru universitar și face un nou pas în strategia de promovare a orașului în rândul tinerilor.

Municipiul Timișoara, prin Visit Timișoara, împreună cu Alianța Timișoara Universitară (ATU), au lansat oficial platforma student.visit-timisoara.com. Parte a campaniei „Student în Timișoara”, proiectul de brand de oraș este dedicat promovării ofertei academice și oportunităților pentru viitorii studenți.

Evenimentul de lansare a avut loc la Cinema Studio și a reunit reprezentanți ai administrației locale, ai celor patru universități membre ATU și ai comunității academice.

Timișoara promovează viața de student dincolo de campus

Noua platformă își propune să ofere o imagine autentică asupra experienței studențești din Timișoara și este construită pe trei direcții esențiale:

  • studiază,
  • trăiește,
  • lucrează.

Proiectul promovează atât educația universitară și oportunitățile profesionale disponibile încă din timpul facultății, cât și viața urbană, comunitatea și experiențele culturale care definesc orașul.

Evenimentul a marcat și o premieră locală prin colaborarea dintre administrația publică, mediul universitar și organizația de promovare a orașului. Toate s-au reunit în jurul unui obiectiv comun: atragerea și păstrarea tinerilor în Timișoara.

Dominic Fritz: „Bătălia cea mare pentru viitorul Timișoarei este o bătălie pentru calitatea resursei umane”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a vorbit despre rolul strategic al proiectului pentru dezvoltarea orașului în următorii ani:

„Pentru mine este foarte clar că bătălia cea mare pentru viitorul Timișoarei, adică pentru a asigura prosperitate orașului pentru următorii 10-20 de ani, este o bătălie pentru calitatea resursei umane pe care o atragem și reușim să o păstrăm în oraș. Student în Timișoara este o campanie care aduce universitățile împreună cu administrația și Visit Timișoara, asociația de promovare a orașului. Știm că mai este mult de lucrat. La începutul anului am lansat Timișoara Revoluționară, tot un proiect de brand de oraș prin care promovăm Timișoara prin intermediul minților și inovațiilor care se construiesc aici. Student în Timișoara vine ca o completare a proiectului din februarie.”

Visit Timișoara: „Viața de student înseamnă mult mai mult decât sălile de curs”

Directorul Visit Timișoara, Laura Boldovici, a evidențiat importanța experienței urbane și sociale pentru tinerii care aleg orașul:

„Viața de student înseamnă mult mai mult decât sălile de curs. Un student trăiește în cafenele, în parcuri, în sălile de sport, la concerte. Conceptul Student în Timișoara a încercat să le acopere pe toate și să convingă tinerii că Timișoara este o destinație academică importantă. Faptul că acum o săptămână Timișoara a fost desemnată Destinația Anului 2026 în România este încă o confirmare că acest oraș are multe de spus.”

Un proiect comun pentru viitorul academic al Timișoarei

Reprezentanții universităților au subliniat că noua platformă trebuie să promoveze elementele care diferențiază Timișoara la nivel național și european.

Conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a declarat:

„Trebuie să ieșim în față cu ce ne scoate în evidență, iar această platformă este un foarte bun început. Trebuie să ieșim din conceptul de a promova doar facultățile. Este ceva ce face toată lumea. Avem multe elemente care ne diferențiază chiar și la nivel european, precum programul de drone de la UPT sau cel de criminalistică de la UVT.”

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, a vorbit despre rolul educației în dezvoltarea comunității:

„Faptul că avem acum o sală plină la lansarea acestei platforme ne arată încă o dată că educația coagulează, nu desparte. Iar Timișoara nu este o haltă, ci o destinație. Una europeană. Avem studenți din aproape fiecare județ din România care ne confirmă că investiția în educație este cea mai sigură investiție.”

„Student în Timișoara”, platforma care conectează studiile, viața urbană și oportunitățile profesionale

La rândul său, prof. univ. dr. Cosmin Popescu, rectorul Universității de Științe ale Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, a evidențiat caracterul multicultural al orașului:

„Avem mai multe atuuri prin care Timișoara merită să fie o destinație pentru un tânăr care vrea să își construiască viitorul. Istoria pe care o are Timișoara nu poate fi replicată. Oamenii și mentalitatea de aici nu pot fi replicate. Suntem unul dintre cele mai cosmopolite orașe din Europa. E ceva ce găsești aici și nu poate fi replicat.”

Din partea Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, prof. univ. dr. Claudia Borza, prorector Relații Internaționale, a subliniat creșterea comunității internaționale de studenți:

„Cred că fiecare universitate trebuie să gândească dincolo de oferta educațională, pentru că a fi student nu înseamnă doar orele la școală, înseamnă și orașul. Avem 8.000 de studenți la Medicină și peste 2.000 sunt internaționali, iar numărul lor crește anual.”

Timișoara, tot mai atractivă pentru studenții internaționali

În cadrul evenimentului a intervenit și Ashley Dumitrache, studentă din Canada care a ales să studieze în Timișoara:

„O mulțime de tineri din Canada aleg tot mai mult să studieze în Europa. Eu am căutat o universitate unde să pot studia în engleză sau franceză. Și am găsit Timișoara.”

O platformă dedicată viitorilor studenți din România și din străinătate

Noua platformă centralizează informații despre:

  • oferta academică a universităților din Timișoara;
  • oportunitățile de carieră și internship;
  • viața studențească;
  • experiențele reale ale tinerilor care au ales orașul;
  • evenimente și oportunități culturale.

Proiectul face parte din strategia mai amplă de poziționare a Timișoarei ca oraș al educației, inovației și dezvoltării profesionale pentru noua generație.


Descoperă mai multe la Best of Timisoara

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *