Timișoara a sărbătorit performanța și autenticitatea, alături de trei noi cetățeni de onoare: fosta gimnastă Maria Olaru, istoricul János Szekernyes și caporal Adrian Sergiu Ola

Ziua Timișoarei a fost marcată de Gala Festivă, organizată special pentru a acorda trei noi titluri de cetățean de onoare. Pe lista oamenilor remarcabili, cu merite deosebite în activitatea profesională, dar și din postura de exemple morale demne de urmat, care fac cinste orașului Timișoara, sunt, de ieri, istoricul János Szekernyes, fosta gimnastă Maria Olaru și caporal Adrian Sergiu Ola, militar și sportiv paralimpic.

Pentru Janos Szekernyes, întreaga viață profesională și academică s-a concentrat pe orașul său mult iubit: Timișoara. Este o resursă inepuizabilă de cunoștințe, repere istorice și culturale. Sutele de cărți scrise și contribuția sa științifică în cercetarea Banatului și a Timișoarei i-a adus titlul de cetățean de onoare, în 2024.

Sunt emoționat și, pe de-o parte și surprins, datorită faptului că eu o viață întreagă am lucrat în Timișoara dar nu cu gândul  de a deveni cetățean de onoare ci am  fost din `65 cetățean de rând. Nu vreau să lungesc vorba. Am scris enorm de mult, ați amintit aici. Am publicat studii esențiale. Printre altele, am colaborat și la Enciclopedia Banatului, cele două volume, apărute până acum, editate de filiala din Timișoara a Academiei Române. Vreau doar să mă limitez la mulțumiri. Mulțumesc Asociației Femeilor Maghiare cu care am colaborat ani de zile. Doamnele m-au ajutat la editarea unora dintre cărțile mele. Doamnei preot Ibolya Kovacs, pentru Laudatio, pentru cuvintele alese și frumoase. Vreau să mulțumesc, desigur, Consiliului Local, că îmi acordă această distincție. Vreau să mulțumesc tuturor acelor asociații și persoane fizice, care au susținut propunerea Asociației Femeilor Maghiare. Și nu în ultimul rând vreau să mulțumesc soției. Stăm împreună, trăim împreună de peste 60 de ani și care mă ajută tot timpul în munca mea”, a spus János Szekernyes.

Cu trei misiuni în Afganistan la activ, caporal Adrian Sergiu Ola este acel militar român care nu renunță nici atunci când inamicul pare că este în avantaj. A fost rănit grav într-una din misiuni, însă, după multă răbdare și putere de caracter, militarul a învins neajunsurile fizice iar acum, prin sport, arată că determinarea și perseverența sunt virtuți cu adevărat valoroase. 

Mă ajută în primul rând familia, colegii și făcând sport în fiecare zi e mult mai ușor să treci peste. Servesc patria jumătate din program, după care jumătate de program mă antrenez ori afară, în aer liber, ori în sală. Depinde de disciplina pe care o antrenez, pentru că practic voley din șezut, ciclism și atletism. Sincer nu m-am așteptat. Am fost înștiințat că voi fi cetățean de onoare, va urma să fiu cetățean de onoare,  am fost foarte bucuros, mai ales fiind și miliar”, a precizat caporal Adrian Sergiu Ola.

Autenticitatea, modestia și grația o caracterizează pe Maria Olaru. Pentru că ”sportul înseamnă sănătate, speranța ei este aceea că Timișoara va pune preț pe acest sector în viitor, astfel ca generațiile care vin să aibă nu doar unde să se antreneze, ci și unde să își crească oamenii sănătoși de mâine, indiferent dacă obțin sau nu performanță.

Sigur că a fost surprinzător și am explicat și de ce. Mă onorează și mulțumesc frumos pentru această recunoaștere. Legat de sport  și ce se întâmplă la ora actuală, nu pot decât să doresc tuturor sportivilor mult succes mai departe și să vin mulțumiți și încântați de evoluțiile lor, atunci când vor veni acasă. Sunt convinsă că oamenii au fost curioși, n-a fost o întâmplare, pentru că în viață am învățat că nimic nu este întâmplător, spun fără doar și poate că Fălticeniul mi-a dat cei șapte ani de-acasă, orașul Deva m-a format ca om iar Timișoara  mi-a creat această posibilitate să mă dezvolt și să mă șlefuiesc, de ce nu? Da, mi-a devenit casă de peste 20 de ani. Cu această ocazie, mulțumesc Timișoarei și tuturor timișorenilor că m-au adoptat și că m-au acceptat în sânul lor”, a declarat gimnasta Maria Olaru, după decernarea titlului de cetățean de onoare.    

Gala organizată de Ziua Timișoarei a început sub semnul doliului. Timișoara a dobândit trei noi cetățeni de onoare însă abia după ce și-a luat simbolic rămas bun de la Nicu Covaci, liderul formației Phoenix. S-a ținut un moment de reculegere, iar cei prezenți au ascultat, după aceea, acordurile piesei ”Timișoara”, a trupei Phoenix.

A fost, într-adevăr, o zi mai specială pentru că Nicu Covaci, care este un timișorean, un cetățean de onoare al orașului, ne-a părăsit fix în ajunul acestei zi. La începutul ceremoniei am și ținut un mic moment în amintirea lui. Cred că toată ceremonia, de fapt, a arătat ce înseamnă spiritul Timișorei, cu multă muzică, cu excelență. Am onorat trei noi cetățeni de onoare”, a declarat primarul Dominic Fritz, la finalul festivități.  

Pe lângă noii cetățeni de onoare ai Timișoarei, pe scena Filarmonicii Banatul din Timișoara au urcat și doi elevi de excepție: Ana Cîrjea, care a obținut media zece la Balacaureat anul acesta și urmează să plece în străinătate la studii.

Tot zece curat a obținut și Fabian Cristea, de data aceasta la examenul de Evaluare Națională. Acesta din urmă va începe din toamnă liceul, în Timișoara.  Ambii tineri au fost aplaudați de public, reprezentanții municipalității le-au acordat premii de excelență academică.  

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *