S-a încheiat TESZT 15 – Festivalul Euroregional de Teatru organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara

Organizatorii mulțumesc publicului, tuturor participanților și celor care au făcut posibilă această ediție și îi așteaptă cu drag anul viitor, în ultima săptămână din mai!

La cea de-a 15 ediție TESZT TESZT (https://www.teszt.ro/), publicul a „tesztat” spectacolele selectate pentru ediția din acest an care au atras peste 1600 de spectatori din Timișoara și toată România, Ungaria, Serbia, Marea Britanie, Austria și Germania.

De-a lungul celor 15 ani, festivalul și-a format un public fidel, marea majoritate din cei care și-au cumpărat abonamente revenind an de an în timpul festivalului, în sala de teatru și în spațiile alternative.  

Cele 20 de companii din 11 țări europene au oferit o gamă largă de spectacole și concerte, de la „comedie, muzică și imagini grandioase”, spectacole non-verbale și de mișcare, indoor și outdoor, până la producții care reflectă întocmai partea disfuncțională a societății, ca „Tineri fără Dumnezeu”, bazată pe jurnalele unor criminali sau „Monoloagele solitudinii” despre o maladie colectivă care ucide și ea în masă.

Așa cum și-a obișnuit publicul, și anul acesta, TESZT15 a adus pe scenă o serie de spectacole care pune sub semnul întrebării expresia teatrală tradițională și redefinește formele canonizate, pentru un public obișnuit să fie încântat de producții inovatoare care îmbină profesionalismul cu artisticul și ineditul.

Prezența la sesiunile Q&A din fiecare seară a arătat că producția grecească „Taverna Miresia” de Mario Banushi a fost excepțional de bine primită.

Taverna Miresia / Athéni Epidaurus Fesztivál (Görögország)

Spectatorii au fost, de asemenea, impresionați de spectacolul „A fost odată la Novi Sad” regizat de Urbán András și de „Lună plină”, cea mai recentă producție coregrafiată de Josef Nadj, punct de referință pentru dansul contemporan.

Spectacolul „A fost odata la Novi Sad” jucat de actori ai Teatrului din Novi Sad, in cadrul TESZT editia 2024. Timisoara, Marti 21 Mai 2024. ©Cornel Putan
Spectacolul „Luna Plina” jucat in cadrul TESZT la Tatrul Maghiar din Timisoara, Joi 23 Mai 2024. ©Cornel Putan

Spectacolul a fost vizionat în avanpremieră de publicul TESZT, întrucât premiera oficială va avea loc abia luna viitoare în cadrul Festivalului Montpellier Danse.

Spectacolul care a atras cei mai mulți spectatori a fost fără dubiu „1978”, în regia lui Tomi Janežič, producția teatrului gazdă, care a fost nominalizat la premiul pentru cel mai bun spectacol de către juriul UNITER.

Cei îndrăgostiți de frumusețea clasică s-au bucurat la „staubkinder”, spectacol coregrafiat de Toula Limnaios, inspirat de muzica lui Gustav Mahler, iar duoul sloven Vito Weiss și Uroš Kaurin a făcut din nou furori prin umorul lor pe care publicul deja îl cunoaște, în producția „Hero 4.0 – Business as Usual”

Staubkinder / Németország

Studenții de la Institutul Maghiar de Teatru al Universității de Arte din Târgu Mureș și de la Univ. Babes Bolyai Cluj-Napoca au scris recenzii despre fiecare spectacol, postările în limba română și maghiară de pe blog fiind accesibile aici (https://www.teszt.ro/teszt-ro/teszt-2024-ro/blog-2024-ro).

Producătorii podcastului TESZT i-au adus pe regizori și interpreți în fața camerelor în fiecare seară; interviurile și videoclipurile studenților de la teatrologie pot fi urmărite pe pagina de Facebook TESZT (https://www.facebook.com/teszt.ro/videos). 

Un festival apreciat nu se transformă în succes doar datorită artiștilor de renume mondial, ci și datorită sprijinului uman și financiar. Conducerea Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” mulțumește personalului teatrului și echipei de voluntari din cadrul Asociației Voluntim pentru ajutorul acordat, precum și instituțiilor care au susținut realizarea festivalului: Consiliul Local Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara, Asociația Proteszt, Asociația Timișoara 2023, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, Centrul Cultural și Artistic Județean Timiș, STPT Timișoara.

Mulțumirile se îndreaptă și către partenerii media ai festivalului pentru prezență și mediatizare:  Új Magyar Szó, Radio România Timișoara FM, Radio România Cultural, West City Radio, Játékér, Nyugati Jelen, Agenda, Maszol, Best of Timișoara, Theater Online, Plays International and Europe, Kulturforum Europa.


În seara celei de-a opta zile, așa cum i s-a promis, publicul de la TESZT15 a dus acasă cele 15 imagini (https://happ.ro/15-de-teszt-at/), care vor servi drept colac de salvare în rutina programului de zi cu zi.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *