GALERIE FOTO | „Rod Festival” la Penitenciarul Timișoara, între artă și reflecție

Ediția a V-a Rod Festival a debutat la Penitenciarul Timișoara cu o sesiune inedită de desene și caricaturi realizate pentru deținuți de către artiștii Cătălin Nedelcu și Ovidiu Balint, cu ocazia Celebrării Orașului. Echipa Rod s-a întors după gratii la începutul toamnei, cu proiecția filmului „Crulic. Drumul spre dincolo”, care prezintă povestea cetățeanului român Claudiu Crulic, decedat după ce a intrat în greva foamei, într-o închisoare din Polonia, proiecție însoțită de o sesiune foto realizată de Soltesz Theophil, cu imagini ce explorează viața de zi cu zi a deținuților.

Fotografiile de dimensiuni mari au ajuns la fiecare dintre cei care s-au regăsit în portretele expuse. La final, în încercarea de a duce arta mai aproape de comunitățile marginalizate, Rod s-a întors la penitenciarul de pe strada Popa Șapcă. De această dată, împreună cu caricaturistul Radu Clețiu și cu un atelier de fotografie realizat de Diana Bilec.

„A fost foarte interesant, pentru că de data asta am venit cu sesiuni de caricaturi, sesiuni de fotografie, proiecții de film. Avem și o cinematecă cu circuit închis, noi aprovizionăm cu filme, iar deținuții le vizionează. Este o lume pe care parțial o cunoaștem, dar care ne surprinde de fiecare dată. Sunt oameni care nu susțin acest mod de a veni în sprijinul unor semeni care au greșit, dar le reamintesc că toți acești oameni se vor întoarce, la un moment dat, în societate și depinde și de noi ca ei să fie un pic altfel. Prin aceste proiecte încercăm să umanizăm cumva spațiul penitenciar, care este unul dur, dificil, să-i facem să se gândească la propria lor condiție, la cei din afară. Reacțiile sunt interesante”, a spus Florin Iepan, directorul DocuMentor, organizatorul Rod Festival.

Poveștile oamenilor Rod Festival ajunge în zonele greu accesibile ale societății și construiește punți de comunicare între cei aflați de o parte și de alta a zidurilor.

În Timișoara, în drumul nostru zilnic spre centru sau mall, pe strada Popa Șapcă, trecem pe lângă penitenciar. V-ați întrebat vreodată cum arată oamenii privați de libertate? Sunt oameni cu povești, oameni care au greșit și plătesc pentru faptele lor.

Prin periplurile de după gardurile cu sârmă ghimpată, Rod a descoperit personaje faimoase în lumea interlopă, cum ar fi Emanuel Ștefan, din „Lotul Odobescu” – condamnat la 19 ani de închisoare pentru că a participat la uciderea a doi practicanți de full-contact. După ce și-a ispășit pedeapsa, Emanuel a primit o nouă condamnare pentru un furt.

În 2019, acesta spune că l-a descoperit pe Isus și s-a pocăit în penitenciar. „Eu sunt liber! Am libertate în suflet, în inimă, chiar dacă sunt între ziduri. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, dar acum sunt alt om. Mi-am cerut iertare de la Isus. Am început să citesc foarte mult Biblia și așa, încet-încet, l-am primit pe Dumnezeu în viața mea. Pot să vă spun că în fața dvs. aveți un alt Ștefan. Mă încred în Dumnezeu că am fost mântuit și am primit o viață nouă”, a povestit Emanuel Ștefan, care mai are puțin și va fi din nou liber.

Am întâlnit aici o familie întreagă de „gabori” tinichigii – doi frați și un unchi, toți condamnați pentru infracțiunea de înșelăciune.

„Într-un fel am greșit; noi, fiind oameni credincioși, pocăiți, nu ar fi trebuit să intru în acest cadru infracțional. Pentru asta sunt aici. Am o pedeapsă de șase ani, dar în câteva luni voi intra în eliberare condiționată. Îmi ispășesc pedeapsa și, cu ajutorul lui Dumnezeu și al familiei, am doi copii, o soție, părinți. Străbunicii mei au lucrat în domeniul de tinichigerie, cu tabla, jgheaburi, burlane, lucruri artizanale. Este o meserie transmisă din tată în fiu. Aici, la penitenciar, sunt cu unchiul meu, care are o pedeapsă mai mică, și cu fratele meu, care are o pedeapsă similară cu a mea. Toată firma noastră a fost condamnată”, a spus bărbatul.

Un alt deținut are o condamnare de 11 ani și șase luni, iar în scurt timp va intra în comisia de eliberare. A fost arestat în Anglia pentru trafic de persoane.

„Trei ani am făcut pușărie în Anglia. Am întâlnit în penitenciarele din România condiții mai bune decât în Marea Britanie. În Marea Britanie am întâlnit foarte mulți români în închisoare, cu diverse probleme. Mai puțini englezi, dar foarte mulți negri, polonezi, sârbi, albanezi, fiecare cu găștile lor, foarte mulți musulmani. Vă dați seama, se întâlnesc pe un coridor zece nații de oameni, zece limbi și viziuni diferite, vă imaginați ce poate să iasă acolo. La Rahova, condiții decente; la Baia Mare, cameră mare, telefon cu fir, apă caldă, nu era chiar așa mare strictețe; la Jilava era un pic mai drastic, la fel și la Arad. Dar nu pot să mă plâng. Am învățat, ne dăm seama de greșelile pe care le-am făcut și mergem înainte. Luptăm, ne încredem în Dumnezeu și ne schimbăm viața. Ce a fost greu a trecut. Vreau să mă duc acasă, să rămân alături de familie, să-l urmez pe Isus”, a declarat deținutul.

„Rod la Penitenciar” este parte din Rod Festival, ediția a V-a, un proiect care aparține programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023”, finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, implementat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu fonduri alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *