Primul master din Europa Centrală și de Est dedicat managementului obezității se lansează la UMF „Victor Babeș” Timișoara

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara marchează un moment de referință în învățământul medical universitar din regiune prin lansarea primului program de studii universitare de master din Europa Centrală și de Est dedicat exclusiv prevenirii și managementului integrat al obezității.

Noul program de studii, cu durata de doi ani, răspunde unei nevoi tot mai mari de specialiști pregătiți să abordeze obezitatea într-un mod multidisciplinar, bazat pe dovezi științifice și centrat pe pacient.

Primul master dedicat managementului integrat al obezității din regiune

Programul este inițiat și coordonat de prof. univ. dr. Bogdan Timar, decanul Facultății de Medicină din cadrul UMF „Victor Babeș” Timișoara și președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

La finalizarea studiilor, absolvenții vor obține calificarea de Expert în Managementul Obezității, fiind pregătiți să prevină și să trateze această afecțiune printr-o abordare integrată și personalizată.

Curriculumul acoperă întregul parcurs al pacientului cu obezitate, de la evaluarea clinică și stabilirea obiectivelor terapeutice până la integrarea intervențiilor nutriționale, comportamentale, de activitate fizică și farmacologice.

De asemenea, programul include:

  • terapii chirurgicale și endoscopice,
  • managementul complicațiilor asociate,
  • utilizarea instrumentelor digitale,
  • comunicarea medicală,
  • etica profesională,
  • metodologia cercetării științifice.
Prof. Univ. Dr. Bogdan Timar

Pregătire practică într-un centru unic din România

Unul dintre punctele forte ale noului program îl reprezintă componenta practică, dezvoltată în parteneriat cu Centrul de Management Integrat al Obezității din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, primul centru de acest tip înființat într-un spital public din România.

Aici, masteranzii vor avea acces la experiența unei echipe multidisciplinare care tratează anual peste o mie de pacienți din întreaga țară.

Noul master își propune să formeze experți și lideri în managementul obezității

Coordonatorul programului, prof. univ. dr. Bogdan Timar, afirmă că noul master răspunde unei nevoi reale a sistemului medical.

„Obezitatea reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale medicinei contemporane și nu mai poate fi abordată fragmentat. Avem nevoie de profesioniști care înțeleg pacientul în ansamblul său, care știu să coordoneze echipe multidisciplinare și să integreze cele mai noi dovezi științifice în practica medicală. Acest program de master răspunde unei nevoi reale a sistemului de sănătate și are ambiția de a forma noi generații de experți în managementul obezității.

Nu pregătim doar specialiști, ci lideri capabili să dezvolte modele moderne de îngrijire, centrate pe pacient și bazate pe colaborarea dintre specialități. Am construit acest program pornind de la experiența Centrului de Management Integrat al Obezității din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, primul centru de acest tip dintr-un spital public din România. Faptul că masteranzii vor învăța într-un mediu în care sunt tratați deja peste o mie de pacienți din întreaga țară oferă programului o dimensiune practică unică și transformă experiența clinică într-o resursă educațională de excepție.

Ne dorim ca acest master să devină un reper pentru educația medicală universitară din România și din regiune și să contribuie la dezvoltarea profesioniștilor care vor schimba modul în care obezitatea este prevenită și manageriată.”

Un pas important pentru educația medicală din România

Potrivit informațiilor disponibile la nivel european, programe universitare dedicate exclusiv managementului obezității există doar în câteva state din Europa de Vest.

Lansarea acestui master, poziționează UMF „Victor Babeș” Timișoara printre primele instituții de învățământ superior din Europa Centrală și de Est care oferă un program universitar dedicat exclusiv prevenirii și tratamentului integrat al obezității.

Inițiativa contribuie la:

  • alinierea educației medicale din România la standardele internaționale,
  • pregătirea unei noi generații de specialiști într-un domeniu aflat în continuă dezvoltare.

Universitatea mizează pe programe adaptate provocărilor medicinei moderne

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, prof. univ. dr. Octavian Crețu, consideră că noul program reflectă direcția în care trebuie să evolueze învățământul medical.

„Universitatea de Medicină și Farmacie «Victor Babeș» din Timișoara are misiunea de a forma profesioniști pentru medicina de astăzi, dar și pentru medicina de mâine. Această misiune presupune să anticipăm evoluția nevoilor sistemului de sănătate și să dezvoltăm programe educaționale care răspund provocărilor reale și actuale ale societății. Lansarea acestui program de masterat reprezintă expresia unei universități care nu se limitează la transmiterea cunoștințelor, ci contribuie activ la construirea abordării viitorului în medicina românească.”

Prin lansarea acestui program, Timișoara își consolidează poziția pe harta centrelor universitare care dezvoltă programe inovatoare de formare medicală, într-un domeniu considerat una dintre cele mai importante provocări de sănătate publică la nivel mondial.


Descoperă mai multe la Best of Timisoara

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *