Primul spectacol conceput și realizat în contextul pandemiei, la Teatrul Național Timișoara, deschide stagiunea 2020-2021

Teatrul Național din Timișoara își așteaptă spectatorii, vineri, 9 octombrie, de la ora 19,00, la Sala 2, cu spectacolul Homer S.O.S., după Iliada și Odiseea, spectacol-triptic semnat de regizorii Ion Ardeal Ieremia, Mihaela Lichiardopol și Sabin Popescu.  

Homer S.O.S. este un spectacol început online, cu repetiții stăruitoare, obstinate, în fața computerului, cu regăsirea în repetiții dictate de distanțare și de masca de protecție, dar deopotrivă – la fel ca agerul Ulise – de bucuria descoperirii poveștii.

Foto: Adrian Pîclișan

Cei trei regizori au construit acest „re-start” ca pe o polifonie de concept și de estetică, într-un triptic care desenează istoria mitică și eroică a Antichității în tușele stilistice ale zilei de azi. Dacă Iliada este o poveste despre mânie, iar episodul din Iliada, în regia lui Ion-Ardeal Ieremia, descrie un moment din sângerosul război troian, Odiseea, în episodul recuperat teatral de Mihaela Lichiardopol,este un palpitant jurnal al negocierilor, loialităților și trădărilor, al alianțelor și al „politicii” umane, zeiești (ba chiar și, uneori, în varianta lor „deo-mundană”); în egală măsură, Odiseea este și o poveste de călătorie, un roman picaresc, o istorie a peregrinărilor lui Ulise, așa cum o spune episodul creat de Sabin Popescu, se arată în comunicatul Teatrului Național Timișoara.   

Foto: Adrian Pîclișan

Distribuția spectacolului îi reunește pe actorii Claudia Ieremia, Paula Maria Frunzetti, Luminița Tulgara, Cătălin Ursu, Romeo Ioan, Alecu Reus, Cristian Szekeres, Darius Zet, Raul Horn, Lucian Matei și Ilior Spătar (Iliada), Alina Ilea, Victor Manovici, Bogdan Spiridon, Ana Maria Cojocaru, Mălina Petre, Iuliana Crăescu și Ana Maria Pandele Andone (Odiseea I) și Matei Chioariu, Laura Avarvari, Daniela Bostan, Roberta Popa și Denisa Muzicaș (Odiseea II).

Spațiul scenografic este semnat de Emil Bejenaru, light designul – lui Florian Putere, iar conceptul video și sonor îi aparține lui Sebastian Hamburger.

Pentru protejarea spectatorilor și a echipei artistice și tehnice, Teatrul Național respectă toate măsurile de prevenție stabilite prin Ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Culturii. Accesul și amplasarea publicului se vor face cu asigurarea distanțării dintre spectatori, conform reglementărilor în vigoare. Purtarea măștii pe toată durata prezenței în interiorul Sălii 2 și dezinfectarea mâinilor cu substanțele puse la dispoziția publicului sunt obligatorii. 

Biletele pot fi achiziționate online pe www.tntimisoara.com sau de la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), care au orarul de funcționare între orele 11,00 și 19,00, de marți până duminică. Numărul de locuri este limitat în funcție de normele de distanțare. 

Fotografii: Adrian Pîclișan 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *