Palatul Neuhausz, încă o bijuterie care strălucește pe Corso-ul din Timișoara

De câteva zile, încă o clădire istorică din Timișoara face senzație pe rețelele de socializare și provoacă exclamări admirative celor care trec prin piața Victoriei. Vorbim despre Palatul Neuhausz, care, după doi ani de șantier, nu se arată în toată splendoarea. Merită apreciată grija pentru detalii a proiectanților, constructorilor și proprietarilor imobilului, care nu au făcut eforturi considerabile pentru a reda Timișoarei încă o clădire cu care să se mândrească.

Să începem cu constructorul, ing. Vasile Roman, cu o experiență de mai bine de 20 de ani în restuarări și renovări, care ne vorbește despre provocările acestui proiect:

„Am început cu decopertări de tencuieli. În proporție de 70 – 75% am decopertat până la cărămidă, după care am adâncit rosturile, am început să mătuim cu mortar pe bază de var hidraulic. Lucrez cu firma Röfix, cu mortare de var hidraulic special. Am dat un strat de spriț subțire, după care pe unele zone am încărcat și 3-4 centimetri, ca să aducem în planeitate fațada. Am făcut partea de acoperiș, am schimbat țigla complet, lăteți. Avem cupola din centrul clădirii, care a fost făcută din tablă de zinc. Am înlocuit-o, am adus tinichigii specializați care au reacoperit-o. Cea mai mare provocare a fost partea de ornamente din tablă de titan-zinc, care, vechiul construcror, cel care a restaurat clădirea, cel care a construit de fapt clădirea, a avut posibilitatea să le facă la prese speciale. Noi am restaurat și recondiționat tot ce se poate salva din piesele originale, iar completările le-am făcut pe loc, cu un tinichigiu specializat, ca să nu se vadă diferența între vechi și nou. Am doi angajați care au terminat Institutul de Arte, sunt specializați pe partea de restaurări, renovări, tâmplărie și cu ei fac și partea de ipsoserie.”

Pentru proprietarii clădirii, renovarea fațadei a însemnat un efort , care a început încă din 2016, odată primele demersuri întreprinse pentru obținerea documentației necesare restaurării imobilului.

„În momentul de față, imobilul are 23 de apartamente, din care 3 sunt spații comerciale, la parter. Sunt mai mulți proprietari în clădire. În 2016 ne-am decis să renovăm clădirea. După părerea mea este un câștig pentru oraș, pentru că oricine care se plimbă prin centru admiră clădirile frumoase și în plus nici nu mai este un pericol de accidentare pentru pietoni, pentru că înainte putea oricând să se întâmple ceva. Lucrarea în sine a fost grea, am dus-o la capăt. Nu vreau să ating aspecte financiare, dar financiar nu a fost ușor să ducem la bun sfârșit renovarea. Vom continua cu fațadele din curtea interioară, noi având un front stradal foarte mic, dar e clădirea e foarte mare, în adâncime. Fiecare ornament, că era din tablă, că era din piatră, că era din ipsos, toate au fost recondiționate sau refăcute de la zero. Ferestrele care au fost din termopan au fost înlocuite cu ferestre de lemn, cu aceleași decorațiuni ca cele originale. Cele care au fost din lemn au fost recondiționate. Vitrina de la parter, unde sunt magazinele, va fi schimbată în următoarele luni. În vârf avem o vază ornamentală, nu am refăcut-o de la zero, dar am recondiționat-o”, declară Ștefan Cotenescu, unul dintre proprietarii imobilului.

La lucrările de renovare s-au folosit materiale de calitate, care să reziste în timp.

„Și la această clădire au fost folosite materiale de asanare, marca Röfix, care oferă o durabilitate și o garanție ridicată în timp. Un factor important în renovarea clădirilor istorice este varul hidraulic, pur mineral și fără ciment, pe care constructorii aleg să-l integreze în întreg procesul de restaurare. De asemenea, procesul de asanare aplicat a fost atent monitorizat de specialiștii noștri, astfel încât rezultatul final să fie cel dorit de beneficiar. Suntem mândri că și Palatul Neuhausz face parte din portofoliul clădirilor istorice din oraș, renovate cu produsele Röfix și ne dorim ca la refacerea cât mai multor imobile vechi din Timișoara, să fie folosite materiale de calitate” Adriana Dobriceanu, manager Murali Store, distribuitor Röfix.

Clădirea a fost construită între anii 1910 – 1912, de antreprenorul timișorean Ernő Neuhausz și proiectată de László Székely, arhitectul șef al Timișoarei din acea perioadă. În 1917, Ernő Neuhausz a vândut clădirea familiei Färber, foarte cunoscută pe vremea aceea, care a păstrat imobilul până în anii ’50, când a fost naționalizat, iar familia a fost nevoită să emigreze din cauza regimului comunist. Membri ai familiei Färber sunt și în prezent proprietarii unor spații din clădire, pe care au reușit să le primească înapoi, după 1990.Istoria zbuciumată a Palatului Neuhausz este redată de Ghid turistic Timisoara evreiasca Jewish Timisoara guide, potrivit căruia, Palatul Ernö Neuhaus(z) a obținut autorizație de construire în 1910 și a fost proiectat de arh. László Székely în stilul vremii, cu ornamentele cele mai rafinate de pe Corso. Comanditarul clădirii, Ernö Neuhausz, a fost, împreună cu Andor Osztie, redactor al publicației Délvidéki Sport (Sportul din Ținutul de Sud) între 1898 şi 1903 şi redactor al unui buletin sportiv cu tema ciclism Velocitas sportközlöny (1895–1897). A redactat şi editat prima revistă de teatru la Timişoara, Magyar Művészet (Arta Maghiară), între anii 1898 şi 1905 (v. p.).

Clădirea, care apare sub numele de Palatul Färber în Pagini Aurii deja în anul 1922, intrase curând după finisarea ei în posesia lui Bernat Färber, proprietarul unui magazin angro de textile în Fabric şi membru în conducerea comunității evreieşti din Cetate şi Fabric după unirea lor în 1935.

Fiul lui, Eugen, a devenit proprietarul unei fabrici de lacuri şi vopsele şi președinte al „Asociației fabricanților timișoreni”. Odată cu instaurarea regimului comunist, a fost expropriat, persecutat şi stigmatizat ca „exploatator” şi „capitalist”. Eugen Färber a reuşit să fugă din România în Ungaria într-un car cu fân. Împreună cu soția şi cei doi copii, Ioan, 23 de ani, şi Iudit, sora lui, 20, a răzbit până la Viena. Ioan (Jancsi) fusese elev şi preşedinte al cercului şcolar cultural la Liceul Israelit. În 1943-1944 a prestat muncă obligatorie, iar după război a studiat chimia la Cluj.

După o scurtă şedere în Israel, a ajuns la New York, unde și-a americanizat numele în John Farber. S-a căsătorit cu Maya Kleymann, originară tot din Timişoara, şi a lucrat în firma socrului, Leslie Kleyman Corporation, care a devenit ICC Industries, unul din cele mai mari conglomerate chimice din S.U.A, proprietatea familiei Färber.

În 1999, ICC a achiziționat 75,01% din acțiunile fabricii timişorene de lacuri şi vopsele Azur, numele sub care fosta întreprindere a familiei continuase să funcționeze. În 2013, John F. Farber a fost inclus în Forbes 400, adică printre primii 400 cei mai bogați americani, unul dintre cei 39 de americani născuți în afara S.U.A. de pe această listă.

Success story a acestei familii nutreşte American Dream, izbânda individului în pofida circumstanțelor vitrege. Este una din reuşitele legendare revendicate de evreii timişoreni.

În Palatul Färber au locuit, în anii 1940-1950, familia Freund cu fiul lor, Peter, care a devenit fizician. După război, aici a locuit dirijorul şi compozitorul Ladislau Rooth cu familia.


0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.