One World Romania revine la Timișoara cu filme documentare și dialoguri despre lumea în care trăim
Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania revine, pentru al cincilea an consecutiv la Timișoara. Selecție de filme documentare și întâlniri sunt dedicate unor teme care privesc direct societatea în care trăim.
Sub tema „La limită”, ediția locală se desfășoară între 30 septembrie și 3 octombrie, la Cinema Studio, Cinema Victoria și, pentru prima dată, Cinema Johnny din cartierul Freidorf.

Festivalul aduce la Timișoara câteva dintre cele mai apreciate documentare din selecția celei de-a 19-a ediții One World Romania. Majoritatea proiecțiilor vor fi urmate de dialoguri extinse cu regizori, reprezentanți ai ONG-urilor locale și experți în temele abordate.
Filmele sunt subtitrate în limba română și în limba engleză, iar biletele sunt disponibile online, pe site-ul cinematografelor.
„La limită”, tema ediției One World Romania la Timișoara
Ediția din acest an propune documentare și conversații despre costurile implicării sociale, drepturile muncii, rolurile pe care ni le asumăm în comunitate și formele de solidaritate pe care le putem construi.
„Sub tema LA LIMITĂ, ediția aduce publicului din Timișoara unele dintre cele mai importante documentare ale ultimului an și deschide, în jurul lor, dialoguri despre costurile implicării sociale, drepturile muncii, rolurile pe care ni le asumăm în comunitate și formele de solidaritate pe care le putem construi”, a declarat Andreea Lăcătuș, directoarea festivalului.
Ediția locală își extinde astfel activitățile în trei zone ale orașului, prin includerea Cinema Johnny din Freidorf în programul festivalului.

„O vulpe sub o lună roz” deschide festivalul la Timișoara
Festivalul începe miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00, la Cinema Studio, cu „O vulpe sub o lună roz” / „A Fox Under a Pink Moon”, regizat de Mehrdad Oskouei și co-regizat de protagonista Soraya Akhlaghi.
Documentarul a primit Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film Documentar Amsterdam (IDFA) 2025. Filmul spune povestea unei artiste adolescente afgane care încearcă de cinci ani să părăsească Iranul pentru a se alătura mamei sale în Austria.
Proiecția va fi urmată de un dialog extins despre experiențele refugiaților în România.
O femeie care transformă emanciparea personală într-un act politic
Joi, 1 octombrie, de la ora 19:00, Cinema Studio găzduiește proiecția „Electing Ms Santa”, de Raisa Răzmeriță. Documentarul din Republica Moldova a primit un Premiu Special al Juriului în competiția de documentar la Festivalul de Film Tallinn Black Nights.
Filmul o urmărește pe Elena, o femeie de 42 de ani care încearcă să se elibereze de convențiile sociale și familiale. Atunci când decide să candideze la funcția de primar al satului, emanciparea personală devine un act politic.
Discuția de după proiecție va propune un dialog intercomunitar, iar invitații urmează să fie anunțați.
„Unite”, despre rezistență individuală și forța comunității
Vineri, 2 octombrie, de la ora 20:30, publicul poate vedea documentarul „Unite” / „Welded Together”, regizat de Anastasiya Miroshnichenko.
Premiat la Trieste și Sheffield, filmul urmărește o tânără sudoriță din Belarus care încearcă să-și salveze sora mai mică dintr-un mediu familial toxic.
Povestea conturează un dublu portret al rezistenței individuale și al forței comunității.

„Pământul nostru”, filmul Lucreciei Martel despre pământ, putere și moștenirea colonială
Programul de sâmbătă începe la 17:30, cu „Pământul nostru” / „Our Land”, primul lungmetraj de non-ficțiune al cineastei argentiniene Lucrecia Martel.
Lansat în 2025 la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, documentarul pornește de la uciderea liderului comunității indigene Chuschagasta, Javier Chocobar.
Regizoarea urmărește un proces pentru crimă deschis după nouă ani de proteste și îl transformă într-o investigație despre pământ, putere și moștenirea colonială. În prim-plan apar oameni pe care alții au încercat în mod sistematic să îi șteargă din istorie.
Festivalul se încheie cu „Împreună”
Ultima proiecție din cadrul One World Romania la Timișoara are loc pe 3 octombrie, de la ora 20:00.
Festivalul se încheie cu documentarul hibrid „Împreună” / „In This Together”, regizat de Lisette Olsthoorn, și un dialog extins despre solidaritate și voce comună în fața problemelor colective.
Filmul îi aduce împreună pe trei foști șoferi de Uber și trei actori, care reconstituie o negociere eșuată cu reprezentanții companiei.
„Emerging Voices” aduce noua generație de cineaști la Timișoara
Ediția din acest an vine și cu premiere legate de programele educaționale One World Romania pentru tineri.
Vineri, 2 octombrie, de la ora 18:00, Cinema Studio găzduiește „Emerging Voices”. Poiectul este dedicat cineaștilor aflați la început de drum, nedebutați în lungmetraj și interesați de teme legate de drepturile omului.
Programul include scurtmetraje realizate de Alfredo Minea, Ioana Țurcan, Daria Ciocan, Răzvan Dima și grupul de 17 regizori reuniți sub numele Colectiva „Animatori pentru IOR”.
Cinematografia locală este reprezentată de scurtmetrajul „Cu pași mărunți”, de Calista Birta, absolventă a Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Proiecția va fi urmată de un dialog extins cu o parte dintre realizatori.
Zilele Liceenilor și Juriul Liceenilor, la Timișoara
Pentru prima dată, programul educațional Zilele Liceenilor ajunge și la Timișoara. După ce, în primele trei ediții desfășurate la București, peste 3.800 de adolescenți au participat la program, acesta vine în oraș cu:
- proiecții de film,
- dialoguri educaționale,
- ateliere de familiarizare cu filmul documentar.
Timișoara găzduiește din nou și programul de educație cinematografică și media Juriul Liceenilor. Zece adolescenți vor viziona și analiza filmele din selecție și vor desemna documentarul câștigător.
Proiecțiile educaționale se desfășoară la Cinema Johnny și Cinema Victoria. La Cinema Studio găzduiește documentarele recente din programul festivalului.
Retrospectivă Alexandru Solomon, la Cinema Johnny și Cinema Studio
One World Romania la Timișoara este partener al Asociației Marele Ecran pentru o retrospectivă dedicată regizorului de film documentar Alexandru Solomon.
Programul începe pe 11 septembrie, la Cinema Johnny, de la ora 19:00, cu filmul „Ouăle lui Tarzan” (2017).
Retrospectiva continuă după încheierea OWR Timișoara, duminică, 4 octombrie, la Cinema Studio, în prezența regizorului:
- de la ora 17:00 vor fi proiectate „Franzela exilului” (2002) și „Apocalipsa după șoferi” (2009),
- de la ora 19:30 va putea fi văzut lungmetrajul „Cold Waves – Război pe calea undelor” (2007).
Proiecțiile vor fi urmate de discuții cu publicul.
One World Romania continuă în mai multe orașe din țară
Ediția de la Timișoara este parte din programul mai amplu al One World Romania, care continuă în această toamnă în mai multe orașe din țară și cartiere din București.
Până la finalul anului, festivalul va călători cu:
- proiecții pentru publicul larg,
- proiecții accesibilizate,
- ateliere educaționale,
- intervenții comunitare,
- dialoguri extinse.
În paralel, programul european KineDok continuă să aducă documentare creative în spații alternative din peste 20 de localități din țară.
One World Romania la Timișoara – program și bilete
Festivalul are loc în perioada 30 septembrie – 3 octombrie 2026, la Cinema Studio, Cinema Victoria și Cinema Johnny, iar accesul se face pe bază de bilet.
Biletele pentru proiecțiile One World Romania la Timișoara sunt disponibile pe www.cinema-timisoara.ro.
Parteneri locali: Cinema Studio, Cinema Johnny, Cinema Victoria, Ceau, Cinema!, Asociația Marele Ecran, Asociația LOGS – Grup de Inițiative Sociale, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara
Parteneri: UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați – Reprezentanța în România, Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Facultatea de Teatru și Film – Universitatea Babeș-Bolyai, KineDok, Ovride, Groupama
Festivalul One World Romania la Timișoara face parte din „One World Romania – Obiectiv Comun la Timișoara”, proiect cultural finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Descoperă mai multe la Best of Timisoara
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.












Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!