PODCAST|Nicoleta și Radu Trifan: cum au reușit doi „orășeni oarecare” să organizeze festivaluri de fapte bune pentru salvarea caselor din Banat

Nicoleta și Radu Trifan, fondatorii Asociației „Acasă în Banat”, cred că cea mai mare valoare pe care poți să o oferi cuiva, e timpul tău. Le dau dreptate zeci de voluntari de toate vârstele care li s-au alăturat pentru a recondiționa case vechi și mori de apă, dar mai ales pentru a da viață satului românesc.

Povestea lor este și subiectul unui nou episod din podcast-ul „Best of Timișoara”: de la casa necăjită din Valeapai, pe care au cumpărat-o și renovat-o, și care s-a dovedit a fi locul unde și-au descoperit potențialul, la asociația pe care au înființat-o, apoi „Color the Village”, festivalul la care oamenii au participat pentru a lucra și ajuta o comunitate, și „Țara morilor de apă“, proiectul în care au identificat și pus în valoare vechile mori din Banat.

Nicoleta: A început cu o căsuță. De fapt, a început mai înainte de a avea o căsuță. Noi ne doream foarte mult să găsim un loc, o casă, pentru noi. Pentru noi doi, pentru copii, unde să ne petrecem sfârșiturile de săptămână. Și într-o zi de mai, acum 4 ani, Radu a găsit pe un site o casă de vânzare. Era foarte ieftină, avea niște poze foarte proaste și am zis, de ce nu, hai să o vedem. Și așa am ajuns la Valeapai, care e un sat la 60 de kilometri de Timișoara, și am văzut o căsuță mică, necăjită. Nici măcar nu am văzut-o pe dinăuntru, dar nu știu ce avea. Avea o magie, ceva. Am știut imediat că o vrem.

Radu: Cunoșteam și satul, pentru că fusesem acolo cu Nicoleta și ne doream de mult timp să facem altceva, să ieșim din rutină și să ne apropiem mai mult de ceea ce efectiv ne place. Mai bine de zece ani am fost și noi o familie normală de timișoreni, orășeni, la bloc, cu preocupările omului de la bloc, dar parcă ne lipsea ceva. Și acel ceva l-am găsit acolo, la Valeapai.

Nicoleta: La un moment dat ne-am gândit, hai să ajutăm pe cineva din sat, o persoană fără posibilități. Am mers la prima casă, la Leana Chiță și am luat-o cu asalt o zi. Am fost 10 sau 12 oameni, și i-am igienizat casa. Femeia este astmatică. Avea o sobă care afuma, pereții negri, și am zis: „Nu putem să o lăsăm să stea așa, hai s-o ajutăm!”. Și într-o singură zi am reușit. I-am schimbat femeii viața, complet. Adică, n-a fost doar o simplă renovare, ci a venit o familie din Timișoara, care, practic, a adoptat-o. A venit la ea în mod regulat, a vizitat-o, a mai ajutat-o, și chiar familia respectivă a cumpărat o casă în sat, casa de vizavi de noi.

Nicoleta: Și pentru Color the Village, colorează satul, tot de la Valeapai a pornit ideea. Ne-am gândit, cum ar fi să vopsim toate porțile din sat? La un moment dat, stăteam noi și ziceam: de Rugă, toată lumea își văruia casa, își făcea măcar gardurile și porțile… cum ar fi să aducem voluntari o zi? Ei, și de acolo, ne-am tot gândit, ne-am tot gândit, dar, totuși, hai să facem case, nu porți. Hai să facem un sat. Care sat? Primul gând a fost tot Valeapai, dar, evaluând un pic, ne-am dat seama că trebuie să intervenim acolo unde se și vede, turistic vorbind. Am făcut niște evaluări și a fost anul trecut, Eftimie Murgu, iar anul ăsta Racovița, în Timiș.

Radu: A fost de la început un concept pe care noi să-l putem replica de la an la an. O acțiune care să fie de interes, care să aducă mulți voluntari la un loc. În viața omului de la sat contează faptele, contează lucrurile vizibile, care sunt tangibile, pe loc. Și atunci, ceea ce noi facem prin aceste renovări de case, este să le dăm speranță oamenilor, să le dăm o altă idee despre ceea ce se poate face în comuna lor. Să-și vadă comuna sau satul cu alți ochi, mai frumos. Am fi putut la fel de bine să facem niște pliante prin care să-i putem îndemna, să le arătăm cum arată o casă frumos zugravită, renovată, restaurată și să le dăm niște sfaturi, cu indicații, cum să facă ei. Or, asta n-ar funcționa. Nu funcționează în satul românesc.

Nicoleta: Radu povestea la un moment dat că dacă cea mai săracă gospodărie, cea mai prăpădită casă devine o casă frumoasă, și cele din jur trebuie să se schimbe. Pentru că și oamenii din jur își vor renova casele. Că se schimbă tot sistemul stradal, tot conceptul lor, se schimbă valorile. Și da, s-au renovat mult mai multe case în Eftimie Murgu, anul trecut, decât am renovat noi. Ba, mai mult, noi am pus și mușcate la ferestre, la casele unde am renovat. Iar când ne-am mai dus acolo, erau mult, mult mai multe mușcate la ferestre. Satul arată chiar diferit față de când am fost noi prima dată. Și a doua oară. Și a treia oară. Pentru că oamenii s-au mobilizat și și-au renovat singuri casele. Ăsta a fost, de fapt, efectul pe care l-am dorit. Nu neapărat noi să renovăm o casă sau două sau treizeci, cum am făcut, ci oamenii să înțeleagă că un sat frumos atrage turiști, atrage lumea și, de ce nu, notorietate.

Radu: Un alt proiect pe care l-am inițiat, „Țara morilor de apă“, de fapt toate proiectele pe care noi le-am avut, au pornit cu un picior în proiectul precedent. În momentul în care noi am ajuns la Eftimie Murgu, care e cunoscut pentru cele 22 de mori de apă, am văzut care este potențialul, am văzut cum se comportă acolo turiștii, ce se întâmplă, ca fenomen turistic, ne-am pus întrebarea logică, firească: dacă aici sunt 22 de mori de apă, oare satele vecine nu au mori de apă? Și la o primă scanare a tot ce înseamnă Valea Almăjului, Banatul de munte, am estimat deja că vom găsi aproximativ 100 de mori de apă. Și ne-am pus problema, hai să le vedem, hai să le fotografiem, ca să vedem ce este de făcut. Să le evaluăm, să le punem pe Internet, să le vadă lumea și să le viziteze, așa cum sunt vizitate cele de la Eftimie Murgu. În Banatul de Munte am găsit 243. De mai multe tipuri, care oferă mai multe tipuri de context pentru turist, care se  încadrează diferit în sate. Așa a pornit proiectul, ne-am propus să le identificăm, să vedem despre ce este vorba, ca să avem apoi posibilitatea de a interveni într-un fel, de a ajuta fie la a repara sau a le promova.

Nicoleta: Moara are un farmec acolo, aparte. Ea e sufletul comunității. De ce? Moara asta e făcută, de obicei, în devălmășie. Adică, moara este folosită de răndași. Un număr de 10-15, am găsit chiar și cu 70, au rând la moară. Au o oră, două, trei, în care au voie să macine. Ei, tot ei trebuie să aibe grijă de moară. Există comunități unde morile astea sunt foarte bine puse la punct, unde oamenii o repară. La altele, în care răndașii au murit, nu se mai întâmplă lucrul ăsta. Acolo unde nu mai există răndași, unde oamenii își dau interesul, vrem să îi ajutăm, ca ei să repună în funcțiune morile. O mare parte dintre morile astea care nu funcționează, dar sunt funcționale au probleme cu ieruga, adică, cu canalul ăla de apă, care este blocat. Ăsta e primul pas pe care îl faci, să deblochezi ieruga, și atunci moara va fi pusă în funcțiune. Problema este… cine să o facă? Nu este a primăriei, moara. De multe ori, n-are niciun fel de statut juridic. E așa… răndașii, fie nu au bani, fie nu au posibilități, pentru că mai sunt câțiva bătrâni, și atunci, cine să facă toate astea? Uite, o s-o facem noi. La toate evenimentele noastre, la toate acțiunile, noi lucrăm doar cu voluntari, pentru că doar implicând oamenii, ei devin conștienți de problemă și devin conștienți că au soluția în mână. Adică, niște prieteni care au venit să zugrăvească la Eftimie Murgu, la Color the Villate, poate a doua zi se duc să zugrăvească fără niciun fel de problemă casa bunicilor. Sau poate si a vecinei. Niște oameni care văd că în comunitatea lor de la Sasca sau din altă parte, sunt niște oameni care vin și au renovat moara, ei se gândesc, „Totuși, e o cutiuță de lemn, adică nu e o așa de mare filosofie. Dacă ne punem 10 oameni, o facem și noi”. Puterea exemplului este mare. Și atunci, de multe ori, rolul nostru este de a da exemplu și de a le arăta. Chiar se poate să faceți! Fără nicio problemă!

Radu: Noi spunem întotdeauna că niciun voluntar de la noi nu pleacă cu mâna goală. În sensul în care nu primește ceva fizic, dar ceea ce învață, ceea ce experimentează la o acțiune de voluntariat, este mult mai valoros decât timpul petrecut în ziua aceea în care nu s-a uitat la un film sau nu s-a odihnit poate acasă. Voluntariatul nu trebuie văzut ca pe o formă de a pierde timp sau de a da de la tine ceva și de a nu primi nimic înapoi. Dimpotrivă. Marea majoritate a voluntarilor dedicați, fac acest lucru pentru că se încarcă pozitiv. Lucru care îi ajută foarte mult în activitatea lor de zi cu zi și chiar în viața lor, ca să ia decizii mai bune, să devină mai buni.

Foto: Facebook | Collor the Village, Casa Valeapai, Țara Morilor de Apă