Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026 la 50 de ani de la primul 10 perfect din istoria sportului
Nadia Comăneci, sportiva care a redefinit excelența în gimnastică și a intrat în istoria mondială prin primul 10 perfect obținut la Jocurile Olimpice de la Montreal, va fi ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026, cel mai important maraton din vestul României.

Anunțul are o încărcătură simbolică aparte. În 2026 se împlinesc 50 de ani de la momentul care a schimbat pentru totdeauna sportul mondial și a transformat numele Nadiei Comăneci într-un reper universal al performanței.
Ediția a IX-a a competiției va avea loc în perioada 3-4 octombrie 2026, la Timișoara. Organizatorii se așteaptă să adune peste 5.000 de participanți din țară și din străinătate.

Semnătura Nadiei Comăneci va apărea pe medalia oficială a competiției
Una dintre tradițiile care au consacrat UVT Liberty Marathon continuă și în acest an. Toți participanții care vor trece linia de finish vor primi o medalie semnată de un mare campion olimpic român.
În 2026, această onoare îi revine Nadiei Comăneci, care se alătură unei liste impresionante de personalități ale sportului românesc.
De-a lungul anilor, medaliile maratonului au purtat semnăturile unor campioni precum:
- Constantina Diță,
- Simona Amânar,
- Camelia Potec,
- Andreea Răducan,
- Mihai Covaliu,
- Ana Maria Brânză,
- Gabriela Szabo ,
- Alina Dumitru.
Pentru participanți, medalia devine astfel mai mult decât o recompensă sportivă. Este un simbol al perseverenței, al curajului și al dorinței de a-ți depăși limitele.

Nadia Comăneci: „Chiar dacă uneori simți că nu poți, descoperi că poți mai mult”
Prezentă la evenimentul de lansare, Nadia Comăneci a vorbit despre performanță, disciplină și puterea de a merge mai departe atunci când condițiile nu sunt perfecte.
„Un campion devine campion când reușește să navigheze la o competiție într-o zi proastă, pentru că dacă totul este perfect și totul merge bine, este mult mai ușor. (…) Chiar dacă uneori simți că nu poți, dorința de a-ți testa limitele este reală și vrei să încerci, așa realizezi că poți mai mult”, a declarat marea campioană.
Nadia Comăneci a subliniat că perfecțiunea nu reprezintă un scop în sine, ci rezultatul talentului, al muncii și al capacității de a descoperi resurse nebănuite.
„Faptul că pot să-i inspir pe alții prin rezultatele mele înseamnă pentru mine că am avut și mi-am atins un scop. Felicitări UVT, mă bucur enorm să fiu prezentă ca ambasadoare UVT Liberty Marathon și mă bucur să fiu alături de rectorul UVT, Marilen Pirtea, și de Mihai Covaliu, președintele COSR”, a adăugat ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026.

Un an simbolic pentru sportul românesc
Desemnarea Nadiei Comăneci ca ambasadoare a competiției se înscrie în programul național Anul Nadia 2026, lansat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Inițiativa marchează jumătate de secol de la momentul în care sportiva română a obținut prima notă de 10 din istoria gimnasticii mondiale, la Jocurile Olimpice de la Montreal.
Programul se va desfășura pe parcursul întregului an și va reuni proiecte din domeniile sportului, educației și culturii, promovând valori precum excelența, disciplina și perseverența.

Marilen Pirtea: „Va fi o sărbătoare a libertății și a sportului”
Pentru rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, asocierea cu Nadia Comăneci reprezintă unul dintre cele mai importante momente din istoria competiției.
„Într-un an aniversar, la 50 de ani de când zecele legendar a apărut simbolizat pe tabela de la Montreal, Nadia Comăneci este ambasadoarea ediției 2026 a UVT Liberty Marathon”, a declarat rectorul UVT.
Acesta a subliniat că maratonul promovează valori care depășesc granițele sportului: implicare socială, spirit de echipă, fair-play, perseverență și depășirea limitelor personale.
„Va fi o sărbătoare a libertății, a sportului, a fair-play-ului, a ambiției, a muncii și a perseverenței, a spiritului de echipă și, până la urmă, chiar a distracției”, a adăugat Marilen Pirtea.

Mihai Covaliu: „Nadia a schimbat istoria sportului mondial”
Parteneriatul dintre Universitatea de Vest din Timișoara și Comitetul Olimpic și Sportiv Român continuă și în 2026, iar alegerea Nadiei Comăneci a fost salutată de președintele COSR, Mihai Covaliu.
„2026 este un an special, un an în care aniversăm un sportiv imens, un sportiv planetar. Nadia nu este cunoscută și apreciată doar în România, ci peste tot în lume”, a declarat acesta.
Covaliu a evidențiat impactul global al performanței obținute la Montreal în 1976.
„După 50 de ani, suntem în momentul în care putem să ne bucurăm împreună pentru că un sportiv din România, Nadia Comăneci, a fost acel sportiv care a schimbat istoria, în sportul mondial. COSR se bucură de parteneriatul cu UVT, un parteneriat aproape de sufletul nostru”, a spus președintele COSR.

UVT Liberty Marathon revine în octombrie cu probe pentru toate nivelurile
Programat în weekendul 3-4 octombrie 2026, UVT Liberty Marathon propune trasee pentru toate categoriile de participanți.
Competiția include curse de 2 kilometri, 10,5 kilometri, semimaraton, maraton, ștafetă și întreceri dedicate copiilor. Înscrierile sunt deschise pe https://libertymarathon.uvt.ro.
În plus, traseul este conceput pentru a fi accesibil și persoanelor cu dizabilități.
Ediția precedentă a adunat peste 4.500 de alergători, câteva mii de susținători și peste 550 de voluntari.
Desfășurat pe un traseu omologat World Athletics, UVT Liberty Marathon a devenit în ultimii ani o adevărată comunitate, construită din ambiție, inspirație și povești de succes.
Iar în 2026, povestea va purta semnătura uneia dintre cele mai mari sportive din istoria lumii.

Descoperă mai multe la Best of Timisoara
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.












Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!