Meșteșugurile și cultura tradițională, în prim-plan la Muzeul Satului Bănățean

Toamna aduce două evenimente consacrate la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, dedicate meșteșugurilor, patrimoniului și culturii tradiționale.

În perioada 18–20 septembrie are loc Simpozionul Internațional „Cultura tradițională în context muzeal”, iar pe 19 și 20 septembrie, muzeul găzduiește Târgul Meșterilor Populari – ediția a XXVI-a. Șpaisul Bănățean.

Cele două evenimente reunesc meșteri populari, meșteșugari, artizani locali, cercetători, etnologi și specialiști și pun în prim-plan patrimoniul cultural al Banatului și al altor regiuni din România și Serbia.

Târgul Meșterilor Populari revine cu ediția a XXVI-a

În weekendul 19 și 20 septembrie, între orele 10:00 și 19:00, Muzeul Satului Bănățean găzduiește o nouă ediție a Târgului Meșterilor Populari – „Șpaisul Bănățean”.

Evenimentul aduce în același loc meșteri populari și artizani locali, dar și invitați din Banat, Moldova, Maramureș, Oltenia și Ardeal.

Vizitatorii vor putea descoperi produse tradiționale și artizanale, vor avea ocazia să îi întâlnească pe cei care le realizează și să participe la ateliere și activități interactive. Târgul include atât expoziții cu vânzare, cât și activități prin care publicul poate descoperi mai îndeaproape meșteșugurile tradiționale românești.

Ediția din acest an pune un accent mai mare pe meșteșugarii și producătorii din Banat, cu obiectivul de a aduce în atenție patrimoniul regional și de a încuraja continuarea activității în aceste domenii.

„Ne dorim să creăm o comunitate mai largă de meșteri din regiune și să încurajăm colaborarea într-o măsură mai mare, colaborare care să formeze un nucleu puternic de imagine și prezență a meșteșugurilor și produselor tradiționale locale din Banat la nivel național și nu numai”, spune Radu Trifan, managerul Muzeului Satului Bănățean.

Profi, partener al Șpaisului Bănățean

Pentru prima dată, Profi se alătură evenimentului în calitate de partener. Compania aduce în cadrul târgului experiența evenimentelor „Suflet de România”, contribuind la promovarea meșterilor și producătorilor locali.

„Compania Profi se alătură Târgului Meșterilor Populari. Șpaisul Bănățean ca partener, susținând micii producători locali și oamenii care păstrează vii tradițiile, meșteșugurile și gusturile autentice românești”, au transmis reprezentanții Profi România.

La ediția din acest an sunt așteptate trei categorii de participanți: meșteri populari, meșteșugari și artizani locali. Producătorii locali vor aduce o gamă variată de produse artizanale.

Accesul publicului la târg se face în baza biletului de intrare în muzeu, în timp ce participarea la ateliere și activități este gratuită.

Simpozion Internațional dedicat culturii tradiționale

Cel de-al doilea eveniment organizat în această perioadă este Simpozionul Internațional „Cultura tradițională în context muzeal”, ajuns la cea de-a XI-a ediție.

Simpozionul se desfășoară între 18 și 20 septembrie și reunește cercetători, etnologi, conservatori și alți specialiști din România, Republica Serbia și Ungaria.

Printre instituțiile reprezentate se numără:

  • Muzeul Satului Bănățean Timișoara,
  • Muzeul Național al Banatului Timișoara,
  • Muzeul Banatului Montan Reșița,
  • Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău,
  • Complexul Muzeal Arad,
  • Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca,
  • Universitatea de Vest din Timișoara.

Cercetarea și conservarea patrimoniului tradițional

Lucrările celei de-a XI-a ediții vor aborda teme legate de:

  • cercetarea tradițiilor și obiceiurilor populare,
  • conservarea și restaurarea artefactelor culturale,
  • modalitățile de promovare și valorificare a patrimoniului în contextul actual.

Simpozionul oferă, totodată, un cadru pentru schimb de experiență între specialiști și pentru conturarea unor viitoare colaborări și proiecte culturale.

O atenție aparte va fi acordată patrimoniului cultural al Banatului și al altor regiuni din România și Serbia, precum și modului în care acesta poate fi prezentat și interpretat în spațiul muzeal contemporan.

Lucrările științifice prezentate în cadrul simpozionului vor fi publicate în Anuarul Muzeului Satului Bănățean Timișoara.

Cele două evenimente se desfășoară cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș.


Descoperă mai multe la Best of Timisoara

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *