Încep înscrierile la Marea Dictare Urbană – Regulamentul concursului cu premii de până la 3000 de lei

Începând din 5 septembrie, ora 19:00, până marți, 16 septembrie, ora 14:00, iubitorii de cuvinte se pot înscrie la „Marea Dictare Urbană” – un concurs inedit, inspirat din proiectul „La Grande Dictée des Champs Élysées”, al scriitorului și criticului literar francez Bernard Pivot, aducând la Timișoara un format care celebrează limba noastră așa cum merită: cu respect, emoție și bucuria de a scrie de mână.

Organizat de Primăria Municipiului Timișoara și Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, evenimentul transformă Piața Libertății într-o imensă sală de clasă în aer liber, unde sute de oameni vor celebra împreună frumusețea limbii române scrise corect și bucuria scrisului, într-o epocă dominată de tastaturi și ecrane.

Evenimentul va fi cu atât mai special prin prezența unor invitați de marcă: Medeea Marinescu, actrița care a cucerit publicul prin sensibilitate și eleganță, Bogdan Spiridon, actor și regizor cu expresivitate deosebită, și Matei Chioariu, voce tânără și promițătoare a scenei teatrale românești.

Ei vor da tonul exercițiului colectiv și vor transforma dictarea într-un spectacol al cuvintelor, plin de emoție și inspirație.

Hârtia și instrumentele de scris sunt asigurate de organizator, cu sprijinul partenerului său, Schneider.

„Este un proiect prin care Timișoara celebrează limba română și pe toți cei care înțeleg că regulile gramaticale nu sunt un moft. Îi invităm pe cei care iubesc limba română să redescopere bucuria scrisului de mână și respectul pentru cuvântul rostit și scris corect”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Premii

  • Premiul I – 3000 lei
  • Premiul II – 2000 lei
  • Premiul III – 1000 lei
  • Premiu special pentru caligrafie, acordat de SchneiderPen
  • Premiu special pentru cea mai corectă dictare realizată de un participant rezident străin, acordat de SchneiderPen
  • 2 premii speciale acordate de Cărturești, pentru cel mai tânăr participant, respectiv pentru decanul de vârstă

Înscrieri În perioada 5–16 septembrie, pe site-ul: https://www.casadeculturatm.ro/eveniment/marea-dictare-urbana/, unde este disponibil și regulamentul concursului

Regulamentul concursului

Calendar concurs:

Înscrieri: 5 septembrie 2025 (ora 19:00)-16 septembrie 2025 (ora 14:00)

Desfășurare concurs: Duminică, 21 septembrie 2025, ora 12:00

Corectare dictare: 22-24 septembrie 2025

Anunțarea rezultatelor: Joi, 25 septembrie 2025

Premierea câștigătorilor: Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 17:00, Parcul Rozelor

Art. 1. Modalitatea de înscriere

  • Înscrierile vor avea loc în perioada 5-16 septembrie 2025, prin trimiterea formularului de înscriere, care poate fi completat pe linkul: https://forms.gle/8PnVKWmvRkYphMtL9
  • Toate câmpurile din formular sunt obligatorii. Necompletarea tuturor câmpurilor atrage descalificarea participantului.
  • La concurs se pot înscrie concurenți cu vârste cuprinse între 9 și 99 ani, de orice etnie/cetățenie, din Timișoara și orice alte localități din România.
  • Nu este permisă participarea cadrelor didactice de limba română și a învățătorilor.
  • Numărul de participanți este limitat. În situația în care spațiul de desfășurare a evenimentului este insuficient pentru participarea tuturor celor înscriși, organizatorul își rezervă dreptul de a permite participarea unui număr limitat de persoane, în ordinea înscrierilor. În acest caz, organizatorul poate închide sesiunea de înscrieri înainte de 16 septembrie, anunțând aceasta pe site-ul propriu, precum și pe paginile sale de Facebook și Instagram.

Art. 2. Reguli de desfășurare a concursului

  • Concursul va avea loc duminică, 21 septembrie 2025, începând cu ora 12:00, în Piața Libertății din Timișoara. Spațiul de desfășurare a concursului va fi delimitat, pentru a asigura participanților condiții optime.
  • Participanții se vor prezenta la locul de desfășurare a concursului, în intervalul orar 12:00-12:30, pentru a-și ocupa locul în spațiul de concurs și a li se verifica documentele de identitate. Ocuparea locurilor se face în ordinea sosirii concurenților, numai în intervalul orar menționat mai sus. Orice întârziere atrage după sine descalificarea concurentului.
  • Participanții vor avea asupra lor actul de identitate (certificat de naștere/buletin/carte de identitate/pașaport). Numele din formularul de înscriere trebuie să coincidă cu numele din actul de identitate.
  • După verificarea certificatului de naștere, însoțitorii participanților minori cu vârsta sub 14 ani, sunt rugați să îi aștepte pe aceștia în afara spațiului delimitat.
  • Organizatorul pune la dispoziție pupitre și scaune, care vor fi amplasate în spațiul de desfășurare a concursului, precum și hârtie și instrumente de scris.

De asemenea, organizatorul furnizează participanților câte o sticlă de apă (0,5l) și accesul la toalete și servicii de prim ajutor, în caz de nevoie.

  • Participanții își vor scrie numele și prenumele pe prima pagină, în colțul din dreapta sus, conform indicațiilor primite la începutul concursului. Lucrările nesemnate nu vor fi luate în considerare.
  • În timpul desfășurării concursului, nu este permisă folosirea telefoanelor mobile sau a altor dispozitive, care se recomandă a fi închise pe durata de desfășurare a concursului și păstrate departe de masa de lucru. Persoanele care vor fi surprinse folosind telefonul mobil/alte dispozitive în timpul desfășurării concursului vor fi descalificate.
  • Nu există spațiu de depozitare pentru obiecte personale.
  • Fiecare participant are obligația să aibă un comportament civilizat față de celelalte persoane prezente la concurs, prin care să nu aducă atingere drepturilor și intereselor legitime ale acestora, dar și ale organizatorului, invitaților și partenerilor acestuia.
  • Organizatorul își rezervă dreptul de a interzice accesul sau, la nevoie, de a evacua din cadrul evenimentului:
  • persoanele agresive sau care îi deranjează pe ceilalți participanți;
  • persoanele aflate sub influența substanțelor psihoactive sau a alcoolului.
  • În cazul unor eventuale accidente sau al unor daune aduse spațiului de desfășurare a evenimentului, inclusiv mobilierului, participantul poartă întreaga răspundere. De asemenea, organizatorul nu este răspunzător pentru deteriorarea stării de sănătate a vreunui participant, cauzată de o afecțiune preexistentă, cumulată cu elementele specifice unui astfel de eveniment (exemple: aglomerație, zgomot, temperatură ridicată etc.).

Art. 3. Informații privind dictarea

  • Organizatorul va stabili textul supus dictării, prin consultarea cu personalități ale lumii literare timișorene.
  • Dictarea va cuprinde trei fragmente selectate din autori români clasici și/sau contemporani.
  • Actorii invitați pentru dictarea textelor sunt Medeea Marinescu, Bogdan Spiridon și Matei Chioariu.
  • Fiecare frază va fi repetată de două ori, astfel încât participanții să aibă timpul necesar scrierii. La final, textele dictate vor fi recitite, pentru verificare.

Art. 4. Informații privind corectarea lucrărilor

  • După încheierea dictării, lucrările vor fi corectate de către o comisie formată din trei personalități ale lumii literare timișorene (cadre didactice), avându-l ca președinte pe Prof.univ.dr. Marcel Tolcea. Comisiei i se alătură, în calitate de expert extern, Ovidiu Hrin (expert caligrafie).
  • În cazul punctajelor egale, departajarea se va face ținând cont de următoarele criterii:
  • Corectarea unui text în care au fost strecurate intenționat 10 greșeli de ortografie/exprimare etc. (folosirea incorectă a cratimei, pleonasme etc.). Acest „exercițiu” va fi rezolvat opțional și va fi folosit NUMAI pentru departajarea primilor concurenți cu punctaje egale.
  • Caligrafie
  • Nu sunt admise contestații.

Art. 5. Premii

  • Organizatorul oferă 3 premii, după cum urmează:
  • Premiul I: 3.000 lei net
  • Premiul II: 2.000 lei net
  • Premiul III: 1.000 lei net
  • De asemenea, se vor acorda 4 premii speciale, de către partenerii evenimentului, SchneiderPen și Cărturești, după cum urmează:
  • Premiul special pentru cea mai frumoasă caligrafie, acordat de SchneiderPen
  • Premiul special pentru cea mai corectă dictare realizată de un participant rezident străin, acordat de SchneiderPen
  • Premiul special pentru cel mai tânăr participant, acordat de Cărturești
  • Premiul special pentru decanul de vârstă, acordat de Cărturești
  • Premierea câștigătorilor va avea loc sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 17:00, Parcul Rozelor, în deschiderea spectacolului de muzică interbelică românească „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara?”, organizat de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara. Pentru ridicarea premiilor, câștigătorii vor trebui să aibă asupra lor un act de identitate (certificat de naștere/buletin/carte de identitate/pașaport).

Art. 6. Situații excepționale

  •  În caz de vreme nefavorabilă, evenimentul va avea loc într-un spațiu acoperit, care va fi anunțat prin intermediul căilor de comunicare de care dispune organizatorul (Facebook, Instagram, site etc.), precum și, individual,  participanților înscriși, prin mail.
  • Evenimentul poare fi anulat în situații excepționale, precum acte legislative, forță majoră, greve, dezastre naturale etc.

Art. 7. Informații suplimentare

Tel.: 0256.498.214

Email: office@ccmt.ro


Descoperă mai multe la Best of Timisoara

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *