GALERIE FOTO | Cel mai mare cămin studențesc din țară, o investiție destinată studenților Universității de Vest din Timișoara
Construcția celui mai mare cămin studențesc din țară, o investiție destinată studenților Universității de Vest din Timișoara, ca parte a campusului UVT, demarează la începutul acestui an, după ce a fost semnat contractul de execuție pentru acest obiectiv.
Valoarea investiției este de 138 milioane lei (plus TVA), din care 90 milioane lei componenta de construcții, cu un termen de realizare de 2 ani.
Proiectul include construirea unui imobil de șapte nivele, cu o suprafață construită de 4128 mp., cu o capacitate de 902 locuri în camere de 2 persoane și 32 locuri de cazare pentru persoane cu dizabilități, la care se adaugă și 156 locuri de parcare pentru autovehicule și 120 pentru biciclete, urmând să fie cel mai mare cămin studențesc din România. Clădirea propusă va fi formată din 5 tronsoane, corpurile principale orientate longitudinal, și două corpuri de legătură transversale.
„Noul cămin al Universității de Vest din Timișoara va crește substanțial capacitățile de cazare ale universității noastre, adăugând peste nouă sute de locuri la capacitățile existente. Practic, vom dezvolta, cu susținerea financiară publică acordată de Guvernul României, un nou campus studențesc în Timișoara, în zona străzii Renașterii. Timișoara va oferi un nou standard de viață în spațiile celui mai mare cămin studențesc din România, care urmează să intre în circuitul universitar începând cu toamna anului 2024. Atractivitatea UVT și a Timișoarei, ca oraș universitar, va câștiga un avans semnificativ prin această investiție, o recunoaștere binevenită a importanței naționale și internaționale a centrului nostru universitar”, declară rectorul UVT, Prof. Univ. Dr. Marilen Gabriel Pirtea.
Descoperă mai multe la Best of Timisoara
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!