Fonduri de peste 350.000 lei pentru activități care promovează mersul pe bicicletă, educația și inovația în domeniul ciclismului
Pentru al treilea an consecutiv, Fundația Comunitară Timișoara și Decathlon lansează apelul de proiecte RO Bike Valley, un fond de finanțare care promovează mersul pe bicicletă, educația și inovația, și care se desfășoară în județele Timiș, Caraș Severin și Arad.
În anul 2023, finanțările celei de-a treia ediții sunt destinate organizațiilor non-guvernamentale, grupurilor de inițiativă cetățenești, dar și unităților de învățământ din cele 3 județe. Toți cei care au o idee care promovează utilizarea bicicletei, sau cei care doresc să organizeze campanii de educare și conștientizare pentru siguranța în trafic a bicicliștilor, sunt invitați să aplice AICI.
În perioada 11 octombrie – 1 noiembrie, toți cei interesați vor completa cererea de intenție. Între 18 octombrie și 8 noiembrie, echipa Fundației Comunitare Timișoara alături de partenerii de la Fundația Comunitară Banatul Montan vor organiza întâlniri de consultare și consiliere cu solicitanții, urmând ca până în 17 noiembrie să fie selectate proiectele câștigătoare. Activitățile propuse vor începe din 1 ianuarie 2024. Finanțările oferite sunt nerambursabile și vor fi acordate sub formă de microgranturi cu valoare între 5000 și 15.000 lei.
„În anul 2023, în cea de-a doua ediție a programului RO Bike Valley am finanțat peste 30 de proiecte din cele trei județe. Pe întreaga durată a anului curent, echipele au organizat activități de educație rutieră pentru bicicliști, atât pentru copii cât și pentru adulți, competiții sportive, activități educaționale non-formale și de recreere pe biciclete, mini-cursuri online pentru bicicliștii începători, ture în natură pentru iubitorii de mers pe două roți, și multe altele. Facem toate acestea pentru că ne dorim ca mersul pe bicicletă să se transforme într-un stil de viață sustenabil, mai puțin poluant, care susține sănătatea și starea de bine. Ediția 2023 este încă în derulare și urmează să se încheie la finalul anului”, spune Daniela Chesaru, directorul executiv al Fundației Comunitare Timișoara.
Mai multe detalii despre acordarea granturilor și mecanismele de finanțare puteți afla pe www.fundatiacomunitaratimisoara.ro.
RO Bike Valley este mișcarea României către economia circulară, mobilitate, comunități active și stil de viață sănătos, susținută de Decathlon. Aceasta îşi propune să creeze o comunitate de parteneri, alături de care să contribuie la dezvoltarea circulară a întregului lanţ economic şi social de producţie, folosire, reciclare a bicicletelor, precum şi creşterea accesului, infrastructurii şi unor comunităţi prietenoase cu ciclismul. Viziunea economiei circulare este surprinsă în cei patru piloni ai programului RO Bike Valley, care urmăresc impactul economic şi social al utilizării bicicletelor: producție, dezvoltare, access, comunitate.
PRODUCȚIE: În viziunea economiei circulare, RO Bike Valley îşi propune să crească producţia locală pe întregul ciclu de viaţă al bicicletei: de la producţia locală de componente şi materii prime, la dezvoltarea produselor şi serviciilor conexe de utilizare, prelungire a duratei de viaţă, reparaţie şi reciclare a bicicletelor.
DEZVOLTARE: RO Bike Valley investeşte în dezvoltarea industriei prin susţinerea directă şi prin consolidarea unor parteneriate intersectoriale pentru ciclism. Iniţiativele se vor concentra pe infrastructură, comunităţi, antreprenoriat, educaţie şi, mai ales, pe colaborările cu actorii locali, pentru a sprijini idei şi proiecte care răspund filosofiei RO Bike Valley.
ACCES & COMUNITATE: Perspectiva economică RO Bike Valley este completată de cea socială, iar în această direcție Decathlon va investi în creşterea accesului la biciclete pentru tot mai mulţi români, prin dezvoltarea know-how-ului în domeniul ciclismului, încurajarea practicării ciclismului şi dezvoltarea unor comunităţi prietenoase cu bicicletele.
DESPRE FUNDAȚIA COMUNITARĂ TIMIȘOARA
Fundația Comunitară Timișoara (FCTM) face parte din mișcarea Fundațiilor Comunitare din România și a fost înființată în anul 2016 de către un grup de oameni preocupați de binele comun. Misiunea noastră este să construim încredere în comunitate, să sprijinim inițiativele locale și să realizăm conexiuni, contribuind astfel la dezvoltarea armonioasă a unor comunități prospere.
www.fundatiacomunitaratimisoara.ro
FB: FundatiaComunitaraTimisoara
DESPRE FUNDAȚIA COMUNITARĂ BANATUL MONTAN
Fundația Comunitară Banatul Montan (FCBM) este o organizație independentă, apolitică, transparentă și sustenabilă ce vine în întâmpinarea nevoilor comunității din zona Banatului Montan. Obiectivul FCBM este acela de a mobiliza resurse din interiorul comunității pentru a susține cauze care răspund nevoilor identificate și care pot produce schimbări pozitive pentru comunitatea locală. Ne concentrăm în principal pe procesul identificării și dezvoltării mecanismelor de finanțare și acțiuni pe termen lung de grant-making.
DESPRE DECATHLON ROMÂNIA
Decathlon, cel mai important retailer european de articole sportive, deține în momentul de față 29 de magazine la nivel național, la care se adaugă și platforma online, fiind prezent pe piața de retail sportiv din România încă din 2009, cu aproximativ 1600 de coechipieri în 2022. Decathlon oferă iubitorilor de sport articole și echipamente pentru mai mult de 80 de sporturi, conform celor mai înalte standarde de calitate și inovație în domeniu, păstrând în permanență obiectivul strategic de a face sportul accesibil cât mai multor români prin oferirea unui raport calitate – preț foarte bun. Magazinele includ produse aparținând mărcilor proprii, precum: Quechua, Btwin, Domyos, Nabaiji, etc, dar și altor mărci internaționale, adresându-se atât începătorilor, cât și sportivilor de nivel avansat sau profesionist. Incepand cu 2005, Decathlon colaborează cu mai mulți producători industriali, fabricând astfel chiar în România produse marcă proprie pentru drumeții montane, trekking și escaladă (încălțăminte), dar și pentru ciclism (articole textile și biciclete pentru adulți și copii), vândute în întreaga Europă cu eticheta” Fabricat în România”.
www.decathlon.ro
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!