FABER lansează „FABER is YOURS!”: apel deschis permanent pentru ideile comunității din Timișoara

Centrul cultural independent FABER din Timișoara anunță lansarea oficială a programului „FABER is YOURS!”, o inițiativă care oferă infrastructură și sprijin pentru proiecte educaționale, culturale și sociale.

Programul este gândit ca un apel deschis permanent, dedicat celor care au idei valoroase, dar nu dispun de resursele necesare pentru a le pune în practică.

Peste 1000 de evenimente susținute în ultimii cinci ani

În ultimii cinci ani, FABER a găzduit peste 1000 de evenimente organizate de mai mult de 200 de organizații diferite. Spațiile au fost oferite gratuit sau la costuri reduse, în funcție de specificul proiectelor.

Experiența acumulată a arătat că în Timișoara există în continuare inițiative relevante care au nevoie de infrastructură, vizibilitate și sprijin logistic. Prin „FABER is YOURS!”, acest demers devine mai clar, mai structurat și mai accesibil.

FABER is YOURS! – Curtea FABER ©Alex Todirică

Ce este programul „FABER is YOURS!”?

Fiind program cu aplicare online, deschis pe termen nelimitat, inițiativa pune la dispoziția comunității resursele centrului pentru proiecte care se încadrează în trei direcții majore:

SOCIAL

Proiecte dedicate incluziunii, sănătății mintale, cauzelor umanitare, protecției mediului sau politicilor publice.

Faber is Yours – Sala Faber © Alex Todirică

CULTURAL

Evenimente propuse de artiști independenți, proiecte creative relevante sau rezidențe artistice care au nevoie de un spațiu de desfășurare.

Faber is Yours – Sala Faber © Alex Todirică

EDUCAȚIE

Workshop-uri, prezentări științifice, grupuri de lucru și inițiative care susțin dezvoltarea educației și dialogul interdisciplinar.

Programul se adresează liber-profesioniștilor, grupurilor de inițiativă și organizațiilor care doresc să organizeze un eveniment în spațiile FABER, dar nu au bugetul necesar.

Faber is Yours – Sala Hamilton © Alex Todirică

Ce oferă FABER pentru proiectele selectate

Beneficiarii programului pot primi:

  • acces gratuit sau cu 50% discount la spațiile FABER, în limita disponibilității;
  • suport logistic de bază pentru organizarea evenimentului;
  • vizibilitate pe website-ul FABER și promovare prin canalele de social media.

Spațiul este situat pe Splaiul Peneș Curcanul 4-5, într-o zonă deja consacrată ca pol cultural alternativ al orașului.

Cum se aplică

Procesul de aplicare este simplificat și transparent:

  • apel deschis permanent, exclusiv online;
  • răspuns în maximum 48 de ore de la trimiterea formularului;
  • selecție bazată pe relevanța proiectului, impactul în comunitate și alinierea la valorile FABER.

Potrivit Oanei Simionescu, director FABER, programul marchează un pas important în profesionalizarea modului în care sunt susținute inițiativele locale:

”Ne bucurăm că prin acest program profesionalizăm și transparentizăm modul în care susținem creșterea comunității locale. Continuăm deci să fim alături, tot mai bine, de cei care au nevoie de un mediu profesionist pentru a crește proiecte care contribuie la o evoluție armonioasă a comunității timișorene.”

FABER, platformă deschisă pentru ideile orașului

Prin aceasta inițiativă, centrul își consolidează rolul de platformă deschisă pentru dialog și colaborare în Timișoara. Programul oferă atât un spațiu fizic, cât și un cadru profesionist pentru idei care pot genera impact real în oraș.

Mai multe detalii și formularul de aplicare sunt disponibile pe website-ul FABER.

FABER is YOURS!-Curtea FABER ©Alex Todirică


Descoperă mai multe la Best of Timisoara

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *