Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Trei zile de sărbătoare la Muzeul Apei Timișoara, cu tururi ghidate, ateliere, muzică, dans, literatură, film

iulie 21, 2023 - iulie 23, 2023

Pregătiți-vă pentru o sărbătoare excepțională, la Muzeul Apei Timișoara, care se transformă, între 21 și 23 iulie, într-un loc în care sunteți invitați să descoperiți magia apei, prin intermediul multiplelor forme de artă, sub genericul „Seri de vară la muzeu„.

Prin muzică, dans, literatură și film, ateliere și tururi ghidate, participanții vor avea ocazia să aprecieze și să exploreze multitudinea de aspecte legate de apă. Evenimentul celebrează beneficiile incalculabile pe care apa le aduce în viețile noastre.

Cu acest prilej aveți ocazia de a vizita, bineînțeles, Muzeul Apei, în cadrul tururilor ghidate care vă vor oferi oportunitatea de a descoperi în profunzime complexul muzeal, în timp ce răcoarea grădinii va fi locul perfect pentru a vă destinde și a vă bucura de atmosfera de sărbătoare.

De la impresionante instațații audio-video, până la ateliere de origami, sculptură în lut, fiecare activitate este concepută pentru a ilustra patrimoniul valoros al fostei Uzine de Apă din Timișoara și stăruința umană care contribuie la protejarea acestuia.

Festivalul Seri de vară la muzeu aduce o ofertă culturală potrivită tuturor vârstelor, cu instalații new art media, muzică și poezie, filme, o expoziție de pictură, desen, ateliere și după-amieze de relaxare în parcul uzinei, precum și vizite ghidate.

Apa, element vital pentru tot ceea ce înseamnă viața, este liantul care unește, tematic, activitățile și evenimentele festivalului. Uniți în jurul apei și prin apă, participanții sunt chemați să exploreze frumoasele clădiri ale vechii uzine de apă Urseni, să afle lucruri interesante și să își exerseze îndemânarea la ateliere pentru copii și adulți, să se bucure de creații multimedia, de muzică și filme, de întâlnirile între prieteni și vecini sau de lecturile la umbra platanilor impunători din parcul complexului muzeal.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc vineri, în 21 iulie, de la ora 17.30.

Vineri și sâmbătă seara, de la ora 20, pornesc expedițiile cinematografice, ghidați de apă, urmărind curgerea ei și descoperirile de care au parte protagoniștii din Circumeuropa, Rowing for Europe de Gerald Harringer (Austria, 2017) și The Sailor de Lucia Kasová (Slovacia, 2021).

Pe întreg parcursul festivalului, vizitatorii se vor putea bucura de o instalație audio-vizuală interactivă realizată de Electronic Resistance, dar și de o instalație sonoră imaginată de artista Anamaria Pravicencu, alături de poeta timișoreană Daniela Rațiu și muziciana de origine sârbă Manja Ristić.

Propunerea celor trei artiste ne invită la introspecție și este, totodată, un avertisment legat de responsabilitatea pe care ar trebui să o avem, cu toții, față de resursele de apă apropiate nouă.

În fiecare din cele trei zile ale festivalului, copiii, tinerii și adulții sunt invitați să ia parte la mai multe ateliere de modelaj în lut, de confecționat lumânări din ulei alimentar uzat, pictură, lectură, olărit, educație ecologică și origami și să urmărească expoziția de pictură și desen The Water We Want, realizată în parteneriat cu Rețeaua Internațională a Muzeelor Apei UNESCO.

The Water We Want (Apa pe care ne-o dorim) are ca obiectiv explorarea apei, din perspectiva tinerilor, în contextul Agendei 2030 și a obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Organizatorii și-au propus să inspire copii și tineri din toată lumea să devină povestitori proactivi ai viitorului nostru văzut din perspectiva relației cu apa. În festival este prezentată o selecție de lucrări din expoziția internațională.

Alături de scriitorii Daniela Rațiu, Borco Ilin, Alina Dumitrescu și compozitorul Adrian Mardan, apa este motiv de inspirație  în cadrul unor lecturi muzicale, iar seara de sâmbătă va fi dedicată șlagărelor anilor ’60-’80, reinterpretate de
Colectivul Discotecă.

Discotecă este un colectiv de arheologie popsonică, fondat în anul 2012, al cărui scop este de a scoate la lumină artefacte ale
muzicii pop fabricate în România, cu focus pe intervalul anilor ’60-’80.

Festivalul revine și la provocarea de curând lansată în proiectul de activare al muzeului: realizarea unui Dicționar al Apei. Toți participanții sunt chemați să răspundă la o simplă întrebare: Cu ce cuvinte asociați apa?

Un „punct de colectare” a tuturor contribuțiilor va fi special amenajat pentru festival; totodată rămân disponibile formularul online pe care îl regăsiți aici și adresa de e-mail contact@muzeul-apei.ro.

Ne dorim ca acest document să cuprindă o cât mai amplă arhivă de cuvintecheie și interpretări în baza cuvântului apă, o enciclopedie care să fie construită împreună cu comunitatea. Deschidem robinetul pentru copii și adulți, toată lumea poate contribui: fie că sunteți cercetători, pescari, filosofi, ingineri, artiști, biologi, scriitori, pedagogi, chimiști, arhitecți, economiști, înotători, agricultori, IT-iști ori că aveți o intepretare proprie, puteți contribui cu toții la crearea acestui Dicționar”, declară Andreea Săsăran, curatoarea festivalului.

Programul complet al festivalului este disponibil pe Facebook, în evenimentul dedicat festivalului, și pe site-ul Aquatim.

Proiectul Muzeul Apei – racord la rețeaua culturală a Timișoarei face parte din Programul cultural national „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de
Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat prin Ministerul Culturii.

 

Details

Start:
iulie 21, 2023
End:
iulie 23, 2023
Event Tags:
, , , ,

Venue

Muzeul Apei Timișoara
Calea Urseni 26, 300703 Timișoara, România
Timișoara, Timiș România
+ Google Map

Details

Start:
iulie 21, 2023
End:
iulie 23, 2023
Event Tags:
, , , ,

Venue

Muzeul Apei Timișoara
Calea Urseni 26, 300703 Timișoara, România
Timișoara, Timiș România
+ Google Map