
În perioada 15-17 iunie, proiectul menit să revigoreze navigabilitatea râului Bega și să îl activeze prin intermediul artei, teoriei, explorării și atelierelor va găzdui o serie de activități inedite.
Tema lunii iunie este arhitectura pe Bega, care va fi subiectul unor explorări efectuate cu Pelicanul, simbolul Timișoarei, în colaborare cu specialiști din România și Serbia.
Râul Bega este rezultatul acțiunii umane asupra peisajului natural. Prin urmare, studiul hidrotehnic, care cuprinde o rețea de localități, poduri și clădiri, ne oferă o oportunitate unică de a examina un patrimoniu cu particularități speciale, atât la nivel regional cât și european. Specialiștii implicați vor analiza evoluția teritoriului, de la transformările istorice până la o nouă perspectivă asupra relației dintre oraș și apă.
Analiza va fi realizată de către arhitecți din cadrul asociațiilor profesionale sârbe, Drustvo Arhitekata Zrenjanina și Drustvo Arhitekata Novi Sad, alături de Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara, D Proiect și echipe de studenți din facultățile de arhitectură din Timișoara și Novi Sad. Scopul acestor explorări și schimburi de informații, experiență și bune practici este de a elabora o strategie de intervenție pentru viitoare proiecte culturale și de arhitectură, inițiate de autorități sau de entități private.
Proiectul Ecluze pe Bega vizează atragerea publicului larg către râu prin organizarea de concerte.
Pe data de 17 iunie, Utip, un artist timișorean rezident în Berlin, va oferi un DJ set electrizant, care va anima malurile râului Bega la înserat. Utip, sau Răzvan Pitu, este un nume în ascensiune pe scena muzicii house underground, creativitatea sa fiind inspirată de sintetizatoarele analogice și de alte instrumente din studio.
Concertul va avea loc pe un ponton amplasat pe malul apei, în dreptul autogării din Iosefin, pe splaiul Tudor Vladimirescu. Evenimentul începe la ora 19.00 pe D’arc pe Mal și continuă pe malurile râului, alături de scena în mișcare pe apă – vasul Pelican. După aproape o oră, petrecerea se va întoarce la D’arc pe Mal.
Proiectul ”Ecluze pe Bega / Conexiuni culturale” este parte integrantă a Programului cultural național ”Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”.
Mai multe informații despre evoluția proiectului și detalii despre evenimente și calendarul proiectului pot fi găsite pe pagina oficială de Facebook www.facebok.com/ecluzepebega și pe contul de Instagram dedicat inițiativei www.instagram.com/ecluzepebega. În perioada următoare, va deveni operațional și site-ul oficial – www.ecluzepebega.ro.