Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Noaptea cercetătorilor 2023 | Târg de ştiinţe şi tehnologie la Observatorul Seismologic din Timişoara

septembrie 30, 2023 @ 11:00 am - 4:00 pm

Noaptea Cercetătorilor Europeni se desfășoară anual în peste 300 de orașe europene. La Timişoara, evenimentul se va desfășura în consorțiul ReCoNnect, în formatul unui Târg de ştiinţe şi tehnologie pe data de 30 septembrie la din Timișoara (Str. Glad, nr. 59), în intervalul orar 11:00-16:00.

Copiii și adulții sunt invitați să descopere lumea extraordinară a științei prin activități destinate minților curioase, într-un eveniment, desfășurat sub tema „ReCoNnect – Research for Health”, ce aduce zona de cercetare de excelență din România în fața publicului larg și se concentrează pe modul în care știința poate contribui prin dezvoltarea de soluții la sănătatea oamenilor și a mediului înconjurător.

Aici puteți vedea cum a fost la ediția de anul trecut.

Organizatorii au pregătit zone de jocuri, concursuri cu premii, experimente pe teme de interes în cercetare, observaţii solare, sesiuni de lectură şi activităţi practice de învăţare şi descoperire a fascinantei lumi a roboticii, programării şi ingineriei.

Peste 15 proiecte Ştiinţescu Timişoara dedicate educaţiei STEAM (ştiinţă, tehnologie, inginerie, artă, matematică) din judeţul Timiş şi din Banatul Montan vor fi prezente cu activităţi pentru copii şi mentori Ştiinţescu care vor ghida participanţii pe un traseu ce explorează în mod creativ universul cercetătorilor.

ReCoNnect – Research for Health este organizat într-un consorțiu din care fac parte Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Institutul de Științe Spațiale, Institutul de Fizică Atomică, Universitatea din București, Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați.

Noaptea Cercetătorilor se desfășoară la nivel național, pentru al doilea an la rând, sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării. Consorțiul ReCoNnect organizează în fiecare an o serie de evenimente dedicate promovării științei și educației pentru știință, printre care:

Programul Științescu Timișoara este implementat de Fundația Comunitară Timișoara, este finanţat la nivel local de Hamilton Central Europe şi Fundația Bosch România, la nivel naţional de Romanian-American Foundation şi este susţinut de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR

Details

Date:
septembrie 30, 2023
Time:
11:00 am - 4:00 pm
Event Tags:
, , ,

Venue

Observatorul Seismologic
str. Glad, nr. 59
Timișoara, Timiș
+ Google Map
View Venue Website

Details

Date:
septembrie 30, 2023
Time:
11:00 am - 4:00 pm
Event Tags:
, , ,

Venue

Observatorul Seismologic
str. Glad, nr. 59
Timișoara, Timiș
+ Google Map
View Venue Website