Încarc Evenimente

« All Events

  • Acest eveniment a trecut.

Jazz KAMO, Ediția XXXI, în Grădina de vară a Filarmonicii Banatul din Timișoara

septembrie 23, 2022 - septembrie 25, 2022

Gala Blues – Jazz KAMO, care ajunge, anul acesta, la ediția a XXXI-a, aduce în fața publicului timișorean nume mari ale genului muzical din țară și din străinătate, într-o serie de concerte desfășurate pe parcursul a trei zile, între 23 și 25 septembrie 2022, în Grădina de vară a Filarmonicii Banatul din Timișoara.

Cel mai longeviv festival de jazz şi blues din Timişoara şi, după cel de la Sibiu, cel mai timpuriu festival de jazz din ţară, va fi deschis, în acest an, de Elena Mîndru, alături de Orchesta Filarmonicii Banatul din Timișoara, dirijată de maestrul Tiberiu Oprea.

Premiată și apreciată de către critici și public, Elena Mîndru este astăzi una dintre cele mai valoroase reprezentante ale jazzului românesc și european. Stabilită de ani buni în Finlanda, Elena este cântăreață, compozitoare, aranjor, producător, organizator de festival și director de casă de discuri. Deschiderea are loc vineri, 23 septembrie, ora 19:00.

În cadrul concertului extraordinar îi regăsim și pe Artturi Rönkä (Finlanda) – pian, Johnny Bota – contrabas, Tuomas Timonen – baterie.

A doua seară a Galei Blues – Jazz KAMO îi aduce pe scenă, de la ora 19:00, pe Milan Petrovic (Serbia), legendara trupă Bega Blues Band, FanQbello (Germania) și Viktorija Pilatovic Band (Spania).

Ultima seară a Galei Blues – Jazz KAMO va fi deschisă de JazzAtronik, formația  tinerilor artiști ai Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara. Vor urca pe scenă și deja consacrații membrii ai Puba Jazz Connection (Germania) și Peter Sarik Trio (Ungaria).

Gala Blues – Jazz KAMO presupune și o serie de workshop-uri cu participare gratuită susținute de artiștii care vor concerta în cadrul evenimentului.

Cursurile de măiestrie interpretativă se vor desfășura la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara, în perioada 23 – 25 septembrie 2022.

Înscrierea se face trimițând un e-mail la adresa secretariatulartistic@filarmonicabanatul.ro.

Fiecare seară a evenimentului se va încheia cu jam session-uri la cluburile Aethernativ, Manufactura, respectiv Retro.

Timp de nouăsprezece ediţii, Gala de Blues – Jazz a fost condusă de Béla Kamocsa “Kamo”. După dispariţia dintre noi a acestui mare artist şi cetățean de onoare al Municipiului Timișoara, sarcina de director artistic al Galei i-a revenit lui Johnny Bota, partener, timp de 30 de ani, a lui Béla Kamocsa, în formaţia Bega Blues Band.

În semn de preţuire a lui Kamo, forurile judeţului şi municipiului au hotărât să denumească evenimentul, începând cu ediţia a XX-a, 𝐆𝐚𝐥𝐚 𝐝𝐞 𝐁𝐥𝐮𝐞𝐬 𝐉𝐚𝐳𝐳 𝐊𝐚𝐦𝐨. Acest eveniment s-a dorit, de la început, a fi o manifestare culturală euro-regională, aducând pe scenă artişti valoroşi
de jazz şi blues din Ungaria, Serbia, Muntenegru, Croaţia, Slovacia, Slovenia, dar şi din Austria, Germania, Olanda, S.U.A., Canada, Polonia
şi Franţa.

De fiecare dată, sălile au fost pline, demonstrând apetenţa publicului timişorean pentru genurile muzicale de jazz şi blues, atât de iubite pe
plan mondial.

Organizator: Filarmonica Banatul din Timișoara

Program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara.

Acțiune cofinanțată de Consiliul Județean Timiș, prin Programul TimCultura 2022.

 

 


Descoperă mai multe la Best of Timisoara

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Detalii

Începe:
septembrie 23, 2022
Se termină:
septembrie 25, 2022
Etichete Eveniment:
, , ,

Organizator

Filarmonica Banatul Timișoara

Detalii

Începe:
septembrie 23, 2022
Se termină:
septembrie 25, 2022
Etichete Eveniment:
, , ,

Organizator

Filarmonica Banatul Timișoara