Teatrul Național din Timișoara își așteaptă spectatorii, vineri, 9 octombrie, de la ora 19,00, la Sala 2, cu spectacolul Homer S.O.S., după Iliada și Odiseea, spectacol-triptic semnat de regizorii Ion Ardeal Ieremia, Mihaela Lichiardopol și Sabin Popescu.
Homer S.O.S. este un spectacol început online, cu repetiții stăruitoare, obstinate, în fața computerului, cu regăsirea în repetiții dictate de distanțare și de masca de protecție, dar deopotrivă – la fel ca agerul Ulise – de bucuria descoperirii poveștii.