Apa contează! Educație verde pentru viitor – program special pentru elevi, la Muzeul Apei din Timișoara

În cadrul programului național „Săptămâna Verde”, Aquatim organizează la Muzeul Apei din Timișoara un proiect educațional dedicat elevilor.

Intitulat „Apa contează! Educație verde pentru viitor”, programul se desfășoară în perioada 30 martie – 3 aprilie, între orele 9:00 și 14:00, la Muzeul Apei, pe Calea Urseni nr. 26.

Inițiativa propune activități interactive despre apă, ca resursă esențială pentru comunitate și mediu.

Program gratuit pentru grupuri școlare, în Săptămâna Verde 2026

La program pot participa grupuri organizate de elevi din toate ciclurile de învățământ, însoțite de cadre didactice. Participarea este gratuită, însă se face pe bază de înscriere prealabilă.

Înscrierile încep din 28 februarie și se pot face telefonic, la 0757 087 059 (marți–sâmbătă, între 10:00 și 16:00), sau prin e-mail, la contact@muzeulapei.ro.

Locurile sunt limitate. În program pot fi înscriși aproximativ 250–280 de elevi pe zi. Activitățile sunt recomandate în special pentru ciclul primar și gimnazial, dar sunt deschise tuturor vârstelor.

Activități interactive despre apă: experimente, jocuri și explorare

Programul educațional durează aproximativ o oră și este structurat în două componente principale.

Știința apei – experimente și observație directă

Prima parte, de 30 de minute, este dedicată unui parcurs ghidat la standuri de activități experimentale. Elevii participă în grup la experimente, observă procese și interpretează rezultate, alături de specialiști Aquatim și voluntari.

Componenta pune accent pe învățarea aplicată și pe înțelegerea modului în care apa este captată, tratată și distribuită.

Joc și explorare în spațiul Muzeului Apei

A doua parte, tot de 30 de minute, este dedicată activităților recreative de educație informală, adaptate vârstei. Acestea se desfășoară în aer liber și includ explorarea unor zone din clădirile istorice ale muzeului.

Clasele pregătitoare și I participă la jocuri de mișcare inspirate din procesele de captare și filtrare a apei. Elevii din clasele II–IV rezolvă quiz-uri tematice. Cei de gimnaziu intră într-un joc de tip Escape Room, iar liceenii participă la jocuri de cuvinte și activități de enigmistică.

Educație pentru un comportament responsabil față de apă

Programul dezvoltat de Aquatim susține educația formală prin activități de învățare informală. Tema centrală este apa ca resursă-cheie pentru comunitate, dar și patrimoniul industrial reprezentat de Muzeul Apei Timișoara.

Elevii sunt încurajați să descopere importanța apei într-un mod interactiv și memorabil, într-un spațiu care îmbină știința, istoria și natura.

În Săptămâna Verde din aprilie 2026, Muzeul Apei devine un loc unde educația și responsabilitatea față de mediu se întâlnesc. Elevii și profesorii sunt invitați să afle, împreună, de ce apa contează – pentru noi și pentru viitor.


Descoperă mai multe la Best of Timisoara

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *