Echoes of Timișoara (II) Ritmuri urbane și conexiuni artistice

La sfârșitul anilor ’90, Timișoara începea să-și regăsească identitatea culturală după tranzițiile politice și sociale ale Revoluției, iar muzica a jucat un rol esențial în acest proces.

De atunci și până în prezent, sunetele orașului au evoluat constant, reflectând o transformare profundă, în care muzica s-a intersectat cu alte arte și a modelat viața urbană.

De la subculturile emergente la noile forme de exprimare artistică, muzica a creat noi spații de întâlnire și exprimare, a conectat comunități diverse și a revitalizat relația dintre oameni și oraș.

(Acest reportaj este al doilea dintr-o serie de trei materiale ce își propun să documenteze impactul muzicii asupra evoluției socio-culturale a Timișoarei de-a lungul ultimelor decenii, începând cu anii ‘80 până în prezent. Primul din serie poate fi citit aici.)

Redescoperirea identității culturale

După căderea regimului comunist, Timișoara s-a conectat și mai mult la influențele artistice vestice, redefinindu-și specificul creativ.

Muzica a fost în centrul acestei renașteri culturale, iar scena rock și punk, cultivate anterior, a continuat să domine peisajul muzical. Formațiile deja consacrate și-au însușit energia rebeliunii post-revoluționare, dar spre finalul anilor ’90 au apărut și formații noi, ce reflectau speranțele și frustrările unei generații aflate la intersecția dintre vechi și nou, precum Implant pentru Refuz, Persona, Blazzaj, PNAL, Sart, Stone Fixion, Pandora, Scrum, Coroziv, Dian.

Una dintre trupele iconice este Implant Pentru Refuz, nume de referință în muzica rock din România. Versurile încărcate de mesaje sociale puternice și energia explozivă pe care o puneau în concertele live au funcționat ca un magnet pentru publicul însetat de ideea de libertate și apartenență la un crez.

Abordarea lor curajoasă și-a pus amprenta pe identitatea muzicală a orașului și a inspirat generații următoare de artiști.

Trecerea spre anii 2000 a fost marcată de curaj artistic și dorință de explorare. Sunt anii în care scena muzicală este oglinda transformărilor sociale, oferindu-le tinerilor o voce într-o nouă realitate socială.

Festivalul TMBase a avut un rol semnificativ asupra scenei muzicale din Timișoara, fiind pionierul muzicii electronice din România și unul dintre primele festivaluri de gen din Europa de Est.

Înființat în 1998, TMBase a fost o platformă de lansare pentru DJ-i și producători locali, aducând totodată în oraș artiști internaționali.

Festivalul a contribuit la formarea unei comunități vibrante de fani ai muzicii electronice și a ajutat la dezvoltarea unei culturi underground puternice în Timișoara, creând contextul în care orașul se conectează la tendințele internaționale.

În aceeași perioadă debutează seria Anonim TM, evenimente emblematice în scena underground din Timișoara, ce reuneau artiști locali și internaționali și consolidau spiritul de comunitate atât de râvnit de public.

Cu o selecție muzicală diversă, de la techno la drum & bass, petrecerile îmbinau sunetul cu vizualul și dădeau viață – prin muzică – unor locuri neconvenționale din oraș.

Importanța lor remarcabilă în evoluția muzicală a Timișoarei este confirmată de prezența încă activă – în 2023 au aniversat un sfert de secol de activitate, ani în care au reflectat dinamismul unei comunități dedicate muzicii electronice.

Anii 2000 sunt anii în care pe piața de evenimente din oraș se simte din ce în ce mai mult influența internațională, iar concertele încep să facă parte din contexte mai largi, și se intersectează cu alte zone artistice.

Un exemplu notabil este festivalul Plai, care încă de la prima ediție, din 2006, a depășit sfera muzicii, integrând alte forme de artă, precum literatura, dansul și artele vizuale.

Această diversitate a extins orizonturile culturale ale publicului, care a început să aprecieze alăturarea dintre diverse domenii artistice și a contribuit la consolidarea unei identități culturale deschise și dinamice în Timișoara.

Oamenii găsesc în aceste festivaluri un loc de întâlnire și de schimb de idei, iar muzica devine un motor al schimbării sociale și culturale.

Publicul anilor 2000

Această perioadă are un impact semnificativ pentru tinerii din Timișoara care aspirau să își exprime emoțiile și ideile prin muzică. Bogdan Cotîrță, muzician și producător cultural, licean al anilor 2000, descrie aceste începuturi ca pe o perioadă de explorare intensă, în care muzica avea o încărcătură aproape ritualică: „Pentru noi totul era OZN la vremea respectivă. Tot ce venea, venea pe filiera umană, primeai casete de la cineva și descopereai un univers.”.

Crescut pe strada Labirint din Timișoara – loc ce pare să fi fost ca o pepinieră muzicală de unde mulți puști pasionați de rock s-au transformat în muzicieni – Bogdan își amintește de vremurile în care muzica era în centrul preocupărilor copiilor de la bloc: „La mine în bloc erau 20 si ceva de copii, ușă în ușă cu mine era Alin care era basist (n.r. Alin Achim, basist CARGO), și când intram la el în camera, eram ca într-un templu. Eram mulți care ascultam muzică și cântam la instrumente; mergeam și cumpăram casete pe care ne înregistram, ne făceam câte-o colecție, ne influențam reciproc și învățam unii de la alții. Nu aveam acces la internet, nu erau filme la discreție, nu exista Netflix. Muzica era singura formă de entertainment.”

Comunitatea de cartier nu era doar primul context muzical, ci și imboldul de care tinerii aveau nevoie pentru a-și direcționa energia spre coagularea unor trupe.

Preponderent liceeni, tinerii găseau diverse formule în care activau și își manifestau pasiunea.

Însă societatea de la începutul anilor 2000 din Timișoara, una ce pendula între dezamăgire și încredere, le accentua o fragilitate oricum existentă, generată de lipsa instrumentelor sau a spațiilor de repetiții.

După 2010, când contextul național și local din societate devine mai așezat, variantele eșuate de trupe de liceu dau acum naștere unor muzicieni mai maturi, pregătiți să spună ceva pe scena de rock alternativ din Timișoara. Trupe precum Melting Dice, The Case, Grave for Sale, Sonatic, FlareHead sau Different Class devin exponentele unei generații ce se frământă în căutarea identității, ce explorează influențe locale, dar și globale, creând muzică distinctă, dar adaptabilă.

„Când stomacul e plin, începi să te uiți la cap”

Dacă înainte de anii ’90 artiștii tratau în muzica lor temele societății, impuse de un regim opresiv, acum muzica sondează mai degrabă universul interior. În scrierea ei, artiștii își lăsau libere gândurile personale, emoțiile, trăirile.

”Preocuparea era despre dezvoltarea ca om, despre experiența în societate, despre emoții, despre stil de viață. Trecusem la nivelul următor de probleme: cine sunt eu? Așa e – când stomacul e plin, începi să te uiți la cap”, își amintește Bogdan Cotîrță Gruicin despre începuturile trupei Melting Dice.

Înființată în 2014 sub numele de Poșta Mare și avându-i în componența inițială pe Flavius Vutan, Sorin Ghiniță, Dani Șimon și Bogdan Cotîrță Gruicin, trupa devine Melting Dice în anul 2016, în aceeași perioadă în care face un pas greu, dar necesar în dezvoltarea oricărei trupe – alegerea unui producător muzical extern.

„Un moment cheie a fost când am decis să lucrăm cu oameni specializați, atât în promovare și booking, cât și în producție, unde am ajuns să colaborăm cu un producător italian, Alex Marton, după ce ne-a plăcut sunetul de la Robin & The Backstabbers. Flavius l-a căutat, i-a scris, am trimis piesele, iar când au venit nu ne dădeam seama dacă sunt ale noastre:) ”, spune Bogdan.

După două discuri scoase („Cord Cablu Creier”, 2017 și „Mat Deschis”, 2020), mai multe single-uri lansate și câteva modificări de componență, Melting Dice este în continuare o trupă relevantă pe scena de muzică alternativă din România, pentru că piesele lor rezonează cu un public conectat la sine.

Despărțiți de viață, dar niciodată de diferențe muzicale, toți membrii ce au făcut parte din trupă în primii 10 ani se reunesc și urcă pe scenă într-un concert aniversar ce va avea loc sâmbătă, 2 noiembrie, la Pixel TM.

Timișoara muzicală actuală

Dacă o parte din provocările anilor trecuți se diluau (instrumentele erau mai accesibile, iar accesul la muzica în sine era mai facil), generația de artiști de după 2010 dă piept cu dezvoltarea digitală; sunt vremurile în care apar platforme muzicale dedicate, consumul publicului se schimbă, oferta de evenimente se diversifică, iar în fața unor medii de transmitere în masă, interesul pentru muzica live scade.

Speranțele îndreptate spre anul 2023, în care Timișoara a deținut titlul de Capitală Europeană a Culturii, s-au materializat în câteva acțiuni punctuale, prin proiecte culturale finanțate, însă timide într-un context de dezvoltare durabilă.

„Muzica nu a fost în centrul preocupărilor Programului, a fost extrem de secundar și nu a existat coerență. Orașul nu s-a dezvoltat în direcția asta, preocupările la nivel de evenimente au fost în zona de artă contemporană, teatru”, spune Bogdan Cotîrță Gruicin.

O comunitate muzicală ce părea foarte vulnerabilă este acum pe un traseu al revitalizării, prin dezvoltarea accelerată a Muzicon, locul ce s-a transformat dintr-un spațiu de repetiții și producție într-un hub activ de suport pentru artiști. Prin concerte, showcase-uri, rezidențe culturale, colaborări interdisciplinare sau proiecte de recuperare a patrimoniului muzical al Timișoarei, platforma susține activ scena de muzică alternativă.

Aici, cei aproximativ 50 de artiști, promoteri sau producători muzicali fac muzică laolaltă, împrumută instrumente și idei, stabilesc parteneriate, dezvoltă scene independente în cadrul marilor festivaluri din oraș.

Muzica, Timișoara și alte arte

Cu o intersecție activă între muzică și alte zone artistice sau sociale, în jurul Timișoarei de-a lungul ultimelor decenii s-au dezvoltat festivaluri de prestigiu, printre care Plai Festival, Revolution Festival, Jazz TM, Festivalul de Jazz de la Gărâna, Flight, CODRU, Simultan Festival, Rock la Mureș, Embargo Fest, Sabotage, adesea muzica fiind mai mult decât un simplu act artistic, ci puntea de legătură dintre mai multe zone artistice sau sociale.

Intersecția dintre muzică și alte zone artistice a dat orașului produse culturale interdisciplinare inedite, stimulând un nou tip de energie și o conexiune mai profundă între artiști și spectatori. Orașul a devenit o platformă de experiment și dialog artistic, în care artele se potențează reciproc iar comunitățile de public se reunesc.  

„Să-mi dai tratament să pot fuma, să pot bea, să pot cânta, să pot dansa”

Replica „ Să-mi dai tratament să pot fuma, să pot bea, să pot cânta, să pot dansa” dată de marele actor Toma Caragiu medicului în filmul „Actorii și sălbaticii” a ajuns să fie cunoscută de generații de tineri, fani ai muzicii electronice, după ce Alin Constantin, cunoscut drept DJ K-lu, a integrat în muzica lui secvențe din filme clasice ale cinematografiei românești.

Ce a pornit mai mult ca un joc (din dorința de a-și face propria semnătură la petrecerile unde era DJ, folosea interludii cu replici amuzante din filme), a ajuns să fie un produs muzical unic, apreciat în toată țara și în afara ei.  

Fără să-și fi făcut un scop declarat din asta, K-lu a devenit un promotor al cinematografiei clasice românești, readucând în vizor filme etalon ale anilor ‘70, ‘80.

„Cadrul meu artistic, tema ce singur mi-am dat-o sunt filmele dinainte de Revoluție, în special din anii 70. Am o sensibilitate pentru acea perioadă, când văd filtrul acela de imagine mă topesc”, spune K-lu.

Muzicieni români din generații trecute, precum Aura Urziceanu, Alexandru Andrieș sau Mihaela Runceanu au fost, de asemenea, integrați în piesele construite de artist. „Îmi place puntea dintre trecut si prezent. În muzica veche m-am focusat pe muzica românească din anii ‘60-‘70, mă fascinează, mi se pare că împrumut dintr-un ADN și îl reconstruiesc în prezent.”

Originar din județul Hunedoara, Timișoara este orașul adoptiv pe care K-lu l-a ales acum câteva decenii, tocmai pentru muzică: „Eu m-am mutat in Timisoara pentru că mi-a placut mult starea din oraș și istoria muzicii rock ce era aici pe vremuri, iar ulterior istoria modernă – TMBase și festivalul Underground. Îmi plăcea acest hub în care niște minți au dat o direcție în țară, m-a fascinat ideea asta, și atunci când am început mă gândeam că poate aș putea și eu să fac parte din orașul ce a lăsat o amprentă reală în muzică.”

Muzica este un partener esențial și în proiectele de teatru, colaborările de acest tip din Timișoara dovedind că artele spectacolului ating un nivel superior de profunzime.

În spectacolul EXOD, un proiect de anvergură internațională pus în scenă de Teatrul Național din Timișoara în anul 2023, integrarea muzicii live în structura cinematografică amplifică emoțiile, dă profunzime poveștii și devine un element narativ esențial.

Pentru prestația muzicală, trupa The Bandits a primit recunoaștere de la cel mai înalt nivel, fiind nominalizată anul trecut la Premiile UNITER, categoria Muzică Originală și Sound Design.

De o complexitate aparte, EXOD vorbește, mai întâi de toate, despre umanitate, despre ce ne face diferiți și ce ne unește. În regia lui Oskaras Koršunovas, pe textul lui Marius Ivaškevičius, producția vine în fața spectatorilor într-un maraton cultural ce angrenează zeci de artiști, atât actori cât și muzicieni.

Sunetul acompaniază acțiunea scenică, melodiile interpretate live de Răvan Munteanu (voce), Alexandru Munteanu (tobe), Tibi Aranyi (bass), Sorin Daniel (chitară) și Francis Mozeș (clape) creând o experiență multisenzorială ce conectează publicul și îl ține aproape câteva ore. „E clar că dacă Exod nu avea muzica, era foarte greu de digerat timp de 4 ore. La fel și în cazul unui concert rock de 4 ore, fără actori nu știm câtă lume ar fi rezistat. Așa că doar împreună și cu pauze am reușit să ținem publicul atent și neplictisit, în acest maraton cultural.”, spune Răzvan Munteanu, liderul trupei The Bandits.

Prezența muzicii live în EXOD aduce o energie greu de replicat prin muzică înregistrată, posibilă doar printr-o sincronizare aproape perfectă între actori și muzicieni.

„ S-au făcut eforturi mari, țin minte cum colegii mei mergeau la lucru și apoi veneau direct la repetiții unde stăteam minim 6 ore. La început s-a repetat timp de 45 de zile, de două ori pe zi, dimineața și seara. Trupa a fost scoasă din zona de confort și de multe ori au existat certuri și discuții, a fost un test pe care l-am trecut cu greu dar cu bine. Ne-am pierdut clăparul în acest proiect, ne-am despărțit din cauza tensiunilor și  stresului. Nu e ușor când lucrezi la nivelul ăsta”, adaugă Răzvan Munteanu.

Categoria Muzică originală și Sound Design, integrată la competiții prestigioase din domeniul teatral, dovedește că armonia dintre muzică și teatru contribuie la impactul emoțional al spectacolelor și îi motivează pe artișii ce amplifică expresia scenică prin muzica lor. „A fost o veste minunată nominalizarea la UNITER, cel mai frumos cadou pe care îl primește trupa până acum și o dovadă că munca noastră a contat în angrenajul spectacolului. O validare de care aveam nevoie pentru a merge mai departe și mai motivați”, spune Răzvan Munteanu.

Sinergia dintre muzică și literatură este una trainică și de mult timp consolidată în oraș. Marile evenimente de profil, precum LitVest sau Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara, au integrat muzica în componența lor prin concerte live, acompaniamente muzicale în lecturi publice sau diverse experimente sonore ce au dat profunzime textului literar.

Debutând în cadrul festivalului JAZZ TM, proiectul Strada Fără Nume pune versurile lângă sunete, fiind unul dintre proiectele emblematice de literatură și muzică, dezvoltate în Timișoara.

Atelierele din cadrul proiectului, cunoscute drept spoken word, aduc împreună muzicieni și scriitori, transformând un spațiu fizic – strada – într-o platformă de explorare creativă. Fragmentele literare citite sunt acompaniate de muzica live a instrumentiștilor, produsul final fiind o poveste în care muzica amplifică tonul și ritmul lecturii și subliniază tensiunea, optimismul sau melancolia. Experiența trăită de spectatori este, astfel, completă și captivantă.

 ***

De-a lungul anilor, muzica a avut un impact profund asupra vieții sociale și culturale din Timișoara, transformând orașul într-un centru vibrant de creativitate și experimentare. De la festivaluri la petreceri underground și colaborări interdisciplinare, muzica a creat o comunitate unită și deschisă la noi forme de exprimare artistică. Identitatea culturală a Timișoarei a fost modelată de aceste evenimente, iar reacția pozitivă a publicului a consolidat orașul ca un reper cultural în România, deschis la influențe internaționale.

 ***

Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.