Designerul timișorean Oana Cucu participa la Sustainable Apparel And Textiles Conference in Amsterdam
După 10 ani în care designerul Oana Cucu și-a dedicat tot timpul creșterii brandului Onibon Fashion Forward, din atelierul din Timișoara, anul acesta a ales o nouă provocare și anume participarea la Sustainable Apparel And Textiles Conference care va avea loc in perioada 23-24 aprilie în Amsterdam.
Sustenabilitatea nu este doar un set de politici publice, ci un mindset, devenind o mișcare culturală prin care valorile oamenilor se schimbă integrând practici eco-friendly în viața de zi cu zi.
Activând deja de câțiva ani în sfera slow fashion și urmărind domeniul sustenabilității înainte să fie mainstream, designerul timișoarean vede în această conferință o oportunitate de a se informa asupra bunelor practici ale brandurilor internaționale.

Oana pornește de la ideea că brandurile locale, slow fashion, sunt sustenabile din oficiu deoarece nu fac supraproducție, având astfel un impact mult mai mic asupra mediului decât brandurile fast fashion.
Acest impact mic este datorat și faptului că brandurile locale își produc bunurile în atelierele proprii, urmărind atent calitatea materialelor și a finisajelor, cu un model de business la standarde europene.
Aducând know-how-ul și noile informații de la această conferință, Oana își propune să valorifice și mai mult sustenabilitatea afacerilor locale românești.
În aceeași măsură Oana dorește să creeze un ghid prin care consumatorii pot întelege mai bine ce înseamnă moda durabilă și cum pot alege produse sustenabile atât pentru mediu, cât și pentru garderoba și bugetul lor, într-o țară ca Romania în care comenzile de ultra fast fashion atingea anul trecut un număr record.
Sustainable Apparel and Textiles Conference este o conferință de business organizată de Innovation Forum UK, care va răspunde întrebărilor brandurilor despre cum să își alinieze și adapteze strategiile la noile reglementări de sustenabilitate în modă.

Oana Cucu a ales să participe la ediția din Amsterdam, nu doar pentru că acest oraș este un punct de reper al sustenabilității, dar și pentru că cei 60 de speakeri sunt experți în bunele practici europene. Astfel ca noi ne putem apropia de obiceiurile de cumpărare europene, mult mai raționale și putem lăsa de-o parte consumerismul american și haotic cu care am fost obișnuiți.
Cum să faci design sustenabil si sa fii autentic, cum să crești standardele de lucru pentru a aduce beneficii angajaților, cum ar trebui să evolueze obiceiurile de cumpărare și să îmbunătățească standardele sociale dar si cum pot brandurile să implice consumatorii în moda sustenabilă și economie circulară sunt doar cateva dintre topicurile discutate la aceasta conferinta.
Vor răspunde acestor întrebări reprezentanți ai Uniunii Europene, directori ai departamentelor de sustenabilitate și inovație ale brandurilor internaționale precum Zalando, Chloe, Tommy Hilfiger, Diesel, Marc O’Polo, ambasadori ai modei sustenabile: Cradle to Cradle Products Innovation Institute, PUR Projet, experți în țesăturile sustenabile de la CottonConnect, Lenzing, Sapphire Textile Mills, Euratex, Intertek x Trace For Good.
Încă de la începutul brandului Onibon Fashion Forward, designerul Oana Cucu a decis ca pe lângă un produs calitativ, unic, creat cu pasiune și dedicare, clientul să ia parte la chiar la procesul creativ, să fie informat despre ce implică realizarea produsul dorit, dar și să aibe posibilitatea să aleagă o variantă personalizată doar pentru el.
Astfel, chiar din 2013, fiecare produs este realizat doar în urma comandarii lui pe site, iar prin acest lucru se reusește folosirea fiecarei resurse materiale și umane într-un mod etic.
Totodată prin postările în social media, brandul aduce la cunoștință purtătorilor că realizarea hainelor local, etic și durabil, nu este o “industrie ușoară”, că produsele nu apar ca prin magie și că impreună suntem responsabili pentru viitorul și bunăstarea planetei.
Mobilitatea face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțată prin programul Power Station++, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Culturii.
Descoperă mai multe la Best of Timisoara
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!