Crăciunul care aduce zâmbete: comunitatea se unește pentru a dărui bucurie copiilor

Crăciunul în Banat a însemnat, și în acest an, solidaritate, implicare și bucurie împărtășită.

Inițiativa caritabilă „Dăruiește Bucuria Crăciunului”, cu o tradiție de peste zece ani, a reușit să mobilizeze comunitatea din zona Banatului pentru a aduce zâmbete pe chipurile copiilor din Pesac (județul Timiș) și Berliște (județul Caraș-Severin), copii aflați în medii vulnerabile sau în risc de abandon școlar.

Aproape 80 de cadouri pentru copiii care au ales să spere

Ediția din 2025 a campaniei s-a desfășurat cu sprijinul mediului de business din zona metropolitană a Timișoarei, dar și al unor persoane fizice care au ales să se implice direct. În total, 79 de cadouri au ajuns la copiii care i-au scris lui Moș Crăciun, sperând în magia sărbătorilor și într-un semn că nu sunt singuri.

Jucării, haine călduroase și daruri atent alese au fost ambalate în hârtie colorată și oferite cu grijă, fiecare pachet purtând cu el o poveste și un gest de încurajare.

Noutatea ediției 2025: parteneriatul cu Asociația „Casa Buna Mică” din Pesac

O noutate importantă a acestei ediții a fost colaborarea cu Asociația „Casa Buna Mică” din Pesac, județul Timiș. Asociația poartă numele Silviei, „Buna Mică”, un simbol al comunității locale – o femeie cu o viață modestă, dar cu o generozitate remarcabilă, care și-a dedicat existența celor din jur.

Copiii aflați în grija asociației sunt elevi de ciclu primar și gimnazial, dornici să învețe și să își depășească condiția. Scrisorile lor au fost „adoptate” de companii precum Litens, Kimball Electronics și Hamilton Central Europe, iar cadourile pentru adolescenții de 15–16 ani au fost susținute direct de Atu Advertising, inițiatorul campaniei.

Tradiția continuă la Centrul de Educație Berliște

Ducând tradiția edițiilor anterioare mai departe, campania Dăruiește Bucuria Crăciunului a inclus și copiii de la Centrul de Educație Berliște, cu susținerea Asociației Bardeau și Primăriei Berliște. Micuții au fost încurajați să scrie scrisori către Moș Crăciun ca recompensă pentru eforturile depuse la școală sau ca motivație pentru a continua educația.

Scrisorile preșcolarilor din Berliște au fost adoptate de FORVIA HELLA România, care a pregătit daruri menite să le aducă bucurie și încredere.

Educația și solidaritatea, piloni ai viitorului

Educația rămâne unul dintre elementele centrale ale acestui proiect, iar gesturile de sprijin venite la momentul potrivit pot face diferența în viața unui copil.

Am primit un număr de cadouri care ne-a surprins plăcut, chiar dacă timpul a fost relativ scurt, oamenii s-au implicat imediat să facă un gest altruist. Ne bucurăm să ducem mai departe faptele bune pentru că orice contribuție poate aprinde o scânteie de fericire în inimile copiilor. O faptă bună are o mare însemnătate pentru ei, este o dovadă că nu sunt singuri și că cineva, undeva, se gândește la ei”, a subliniat Margareta Matieș, fondator Asociația „Casa Buna Mică”.

La rândul său, Mihaela Sichim, din echipa Hamilton Central Europe, amintește că Moș Crăciun există prin comunitate și solidaritate, prin acele gesturi care le oferă copiilor încredere și speranță: „Perioada sărbătorilor poate fi dificilă pentru familiile cu posibilități limitate, iar celor mici le este dificil să înțeleagă de ce ei nu sunt vizitați de Moșul. Pentru a crește sănătos, pentru a se dezvolta armonios, au nevoie să fie sprijiniți și încurajați mereu. Un cadou de Crăciun, care poate conține și o dorință de-a lor, poate fi un semn pentru ei că <Moșul există> – și Moșul există când intervine comunitatea și solidaritatea care, prin gesturi simbolice, le oferă încredere și generozitate”.

Cum te poți implica în continuare

Campania s-a desfășurat în perioada 20 noiembrie – 17 decembrie 2025, însă cei care nu au reușit să se implice atunci o pot face în continuare prin donații către:

Inițiativa Dăruiește Bucuria Crăciunului, lansată în 2014 și organizată de Atu Advertising, demonstrează că, în Banat, Crăciunul înseamnă comunitate, iar generozitatea poate schimba destine.


Descoperă mai multe la Best of Timisoara

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *