Color the Village | Peste 400 de voluntari și trei zile-maraton de reparații și renovări, la Fărășești, în județul Timiș

Peste 400 de voluntari din țară și străinătate și-au confirmat prezența în satul din zona de vest a țării pentru a da o mână de ajutor la reabilitarea fațadelor și la diverse acțiuni de înfrumusețare a satului.

Evenimentul Color the Village începe astăzi și se termină sâmbătă seara, iar voluntarii lucrează timp de 3 zile pentru a reabilita 30 de fațade din sat, cu gardurile și porțile acestora.

Satul Fărășești a fost ales de reprezentanții Asociației Acasă în Banat deoarece mai păstrează case cu fațade frumos ornate, o moară de apă și diverse construcții din piatră. Localitatea are aproximativ 200 de locuitori, iar pe perioada evenimentului își va tripla numărul oamenilor prezenți în sat.

Pentru Asociația Acasă în Banat provocările ediției din acest an vor fi protejarea a cât mai multor case bătrânești, a morii de apă din localitate, folosirea tehnicilor și materialelor tradiționale și colaborarea cu localnicii din Fărășești pentru a transforma satul într-o atracție turistică ecologică și sustenabilă.

Pe tot parcursul evenimentului, voluntarii vor avea parte de o experiență deosebită deoarece, pe lângă  lucrările propriu-zise, vor intra direct în contact cu satul bănățean, tradițiile și frumusețile acestuia.

Cu sprijinul Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș, voluntarii vor avea parte de mese gătite tradițional și de produse locale. De asemenea, în cadrul evenimentului, datorită Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului și a Facultății de Horticultură și Silvicultură, voluntarii vor planta peste 100 de flori de sezon pentru a înfrumuseța și peisajul întregului sat.

Proiectul Color the Village al Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă. Evenimentul se bucură de sprijinul Primăriei comunei Pietroasa, a Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș, a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, Azur, Visma Software, Safe Fleet, DM Drogerie Markt, Linde Global Services România și ZF Group.

Color the Village/Colorează Satul se află la a patra ediție și, an de an, are loc într-un alt sat din Banat. Edițiile precedente au avut loc la Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019).

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Despre Asociația Acasă în Banat

Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile lor.

Asociația Acasă în Banat poate fi contactată pe pagina de Facebook sau la adresa de email acasainbanat@gmail.com.

Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801

Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801

SWIFT/BIC: BTRLRO22


Descoperă mai multe la Best of Timisoara

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *