CODRU Festival 2026 anunță lineup-ul complet: trei zile de muzică, artă și natură în Pădurea Verde din Timișoara

CODRU Festival 2026 a dezvăluit lineup-ul complet al celei de-a șasea ediții și promite un final de vară memorabil.

Între 28 și 30 august 2026, Pădurea Verde din Timișoara devine din nou locul unde muzica, natura, arta și comunitatea se întâlnesc într-un festival care și-a construit o identitate aparte pe scena evenimentelor din România.

Cu cinci scene, artiști din țară și din străinătate, instalații artistice spectaculoase și numeroase activități dedicate publicului, CODRU Festival propune o experiență care transformă pădurea într-un spațiu viu, dedicat creativității și conexiunii dintre oameni.

Artiști din România și din afara țării urcă pe scenele CODRU6

Programul muzical al ediției din acest an reunește nume consacrate și artiști aflați în plină ascensiune, într-un lineup care traversează stiluri și generații.

Printre cele mai așteptate concerte se numără cele susținute de:

  • Gipsy Kings featuring Tonino Baliardo,
  • S.A.R.S.,
  • Alternosfera,
  • Subcarpați,
  • Lupii lui Calancea & Surorile Osoianu,
  • Damian & Brothers,
  • Oscar,
  • Ian,
  • Rava,
  • IDK,
  • Robin and the Backstabbers,
  • HVNDS,
  • E-an-na,
  • DJ Mă-ta,
  • Balkandreea & The Balkan Sisters,
  • Ternipe,
  • Noua Unspe.

Acestora li se alătură zeci de alți artiști care completează programul celor trei zile de festival și oferă publicului un mix de rock, hip-hop, alternativ, world music, electro și influențe balcanice.

Un festival construit și prin artă

Pe lângă concertele desfășurate pe cele cinci scene, CODRU Festival păstrează elementele care l-au diferențiat încă de la prima ediție.

Participanții vor descoperi:

  • instalații artistice,
  • zone dedicate comunității,
  • proiecte de sustenabilitate,
  • activități pentru copii și adulți,
  • spații dedicate artei contemporane și relaxării în mijlocul naturii.

„CODRU este un festival construit în jurul unei stări. Ne-am dorit un lineup care să spună o poveste, în care să descoperi artiști noi, să cânți alături de nume pe care le iubești de ani de zile și să pleci cu sentimentul că ai trăit ultimele zile de vară exact așa cum trebuia. Abia așteptăm să ne revedem în Pădurea Verde”, a declarat Victor Balaniuc, co-fondator și General Manager CODRU Festival.

Pădurea Verde se transformă într-o galerie de artă în aer liber

Unul dintre punctele forte ale ediției CODRU6 este amploarea proiectului artistic dezvoltat special pentru festival.

Timp de mai multe luni, studenți ai Facultății de Arte și Design din Timișoara, alături de artiști și coordonatori, au creat instalații care vor schimba complet atmosfera din Pădurea Verde.

Realizate aproape integral din materiale reciclabile, lucrările sunt construite manual și explorează relația dintre om, natură și creativitate, transformând spațiul festivalului într-o veritabilă galerie în aer liber.

„Ne-am propus să demonstrăm că frumusețea poate apărea din ceea ce alții consideră deja consumat. Instalațiile de la CODRU6 sunt rezultatul sutelor de ore de lucru, al experimentului și al colaborării dintre studenți, artiști și mentori. Fiecare piesă este realizată manual, din materiale reciclate, iar împreună vor transforma pădurea într-o galerie de artă în aer liber”, a explicat Elena Aronoaie-Adorian, Director Creativ CODRU.

Codru bus party , Galeria cu Platani by AM MEDIA

Un festival care pune natura în centrul experienței

De la prima ediție, CODRU Festival și-a construit identitatea în jurul unui concept care îmbină muzica, arta și responsabilitatea față de natură.

Într-un peisaj al festivalurilor în continuă schimbare, CODRU rămâne unul dintre puținele evenimente europene în care sustenabilitatea, intervențiile artistice și implicarea comunității sunt parte integrantă din experiența publicului, nu doar elemente complementare programului muzical.

Când are loc CODRU Festival 2026 și de unde pot fi cumpărate biletele

CODRU Festival 2026 se desfășoară în perioada 28–30 august, în Pădurea Verde din Timișoara.

Biletele sunt disponibile pe codrufestival.ro și pe platforma iabilet.ro.

Pentru iubitorii de muzică, natură și experiențe culturale, ultimul weekend din vara lui 2026 se anunță unul dintre cele mai animate din vestul țării, într-un festival care continuă să crească de la o ediție la alta și să ofere publicului motive să revină în fiecare an.


Descoperă mai multe la Best of Timisoara

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *