Clubul de lectură TAIFAS aduce literatura balcanică în prim-plan la Timișoara
Clubul de lectură TAIFAS continuă și în 2026, propunând publicului din Timișoara o serie de întâlniri dedicate unor autori reprezentativi ai literaturii balcanice. Organizat în cadrul Festivalului de film și cultură balcanică TAIFAS, proiectul transformă cărțile în puncte de plecare pentru dialoguri despre memorie, istorie, identitate și societatea contemporană.
Întâlnirile au loc la Cărturești Mercy, sunt deschise tuturor, iar participarea este gratuită.

Gheorghi Gospodinov și Adriana Babeți, în dialog cu cititorii
Marți, 14 iulie, de la ora 17:00, Clubul de lectură TAIFAS continuă cu o întâlnire dedicată romanului „Grădinarul și moartea”, semnat de Gheorghi Gospodinov, considerat cel mai tradus și apreciat autor bulgar contemporan.
Invitata specială a întâlnirii este Adriana Babeți, scriitoare, eseistă și profesor universitar, una dintre cele mai importante voci ale criticii și teoriei literare din România.
Publicat în 2024, „Grădinarul și moartea” urmărește destinul unui om născut la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, care traversează perioada comunistă și transformările de după căderea regimului. Prin relația dintre un fiu și tatăl său, romanul explorează teme precum iubirea filială, memoria și felul în care dispariția părinților marchează sfârșitul unei lumi.
Literatura balcanică, prilej de dialog și reflecție
Clubul de lectură își propune să reunească cititori, cinefili și oameni interesați de cultura balcanică, oferind un spațiu de întâlnire în care literatura devine pretext pentru conversații despre experiențe comune și identități culturale.
Ediția din acest an a debutat în luna mai cu o întâlnire dedicată volumului „Confesiunile unui cafegiu”, de Gheorghe Florescu, precedată de proiecția filmului „Timișoara – Harta Secretă (pe urmele lui Illy și a cafelei)”, la Cinema Studio.
Ce urmează în programul Clubului de lectură TAIFAS
Seria întâlnirilor continuă în această toamnă cu alte trei evenimente dedicate unor autori și teme reprezentative pentru spațiul balcanic:
- 22 septembrie – „Curtea blestemată”, de Ivo Andrić;
- 17 octombrie – „Marlboro de Sarajevo”, de Miljenko Jergović;
- 28 octombrie – „Istorie în Balcani”, o ediție tematică în care participanții sunt invitați să aducă și să prezinte o carte dedicată istoriei regiunii.
Festivalul TAIFAS revine în octombrie la Timișoara
Clubul de lectură TAIFAS face parte din programul Festivalului de film și cultură balcanică TAIFAS, care va avea loc în perioada 13–18 octombrie 2026, la Timișoara.
Ajuns la cea de-a patra ediție, festivalul propune anul acesta tema istoriei, reunind filme balcanice recente, spectacole, concerte, gastronomie și evenimente literare, într-un program dedicat dialogului cultural din sud-estul Europei.
Prin inițiative precum Clubul de lectură TAIFAS, organizatorii își propun să aducă mai aproape de public literatura și cultura balcanică, încurajând întâlnirile dintre autori, cărți și cititori într-un cadru deschis și accesibil.
Mai multe informații despre Clubul de lectură TAIFAS și programul Festivalului de film și cultură balcanică TAIFAS sunt disponibile pe www.taifasfestival.ro
Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS este o coproducție a Asociației Culturale Contrasens, Bad Unicorn și Blue Moon, finanțată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, și de AFCN.
Descoperă mai multe la Best of Timisoara
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.












Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!