Caravana Frumuseții dm: eleganță, inspirație și comunitate în jurul frumuseții

Luna martie este dedicată frumuseții și autenticității la dm România, care a pregătit doamnelor și domnișoarelor o Caravană a Frumuseții, care a pornit de la Timișoara și a fost un adevărat succes, atrăgând numeroase cliente dornice să descopere noi tendințe și trucuri de styling.

Evenimentul, care s-a desfășurat la magazinul dm din Shopping City Timișoara, a oferit doamnelor și domnișoarelor ocazia de a se bucura de sesiuni de beauty, sfaturi din partea specialiștilor și surprize personalizate.

Fiecare oprire a caravanei va fi a fost o sărbătoare a frumuseții, unde la fel ca la Timișoara, vor fi încântate de momente interactive și vor avea ocazia să afle secretele unui look impecabil.

„Este o bucurie pentru noi în fiecare an să aducem prin plan noi produse, noi, servicii și dacă în trecut am organizat de 8 Martie sau în prejma preajma zilei de 8 Martie diverse activități, anul ăsta ne-am gândit să facem o caravană la nivel național și am început chiar din Timișoara, aici unde avem și sediul central. Alături de noi sunt diverși parteneri atât pe partea de make-up, cât și îngrijire a părului, cât și piele. Ne-am dorit să oferim clientelor noastre o experiență care să le inspire și să le ajute să-și pună în valoare frumusețea autentică. Reacțiile lor ne-au demonstrat că am reușit acest lucru”, a declarat Noemi Varga, reprezentanta dm România.

Printre cele mai apreciate momente ale evenimentului s-au numărat workshopurile de machiaj realizate cu produse Rimmel London, unde specialiștii au oferit demonstrații despre aplicarea perfectă a eyelinerului și alegerea rujului potrivit pentru un look pinup. De asemenea, partenerii Syoss au dezvăluit tendințele în materie de coafuri lejere pentru primăvară, iar reprezentanții Dove au prezentat inovațiile din domeniul îngrijirii pielii.

Un alt punct de atracție a fost zona de skincare, unde clientele au primit sfaturi personalizate despre îngrijirea tenului folosind produsele Balea med. Mai mult, specialiștii Parsa au oferit recomandări despre alegerea corectă a periilor de păr, adaptate fiecărui tip de fir.

Participantele au fost încântate de atenția acordată detaliilor și de atmosfera prietenoasă. „A fost o experiență minunată! Am aflat multe trucuri utile și am primit sfaturi personalizate. Mă bucur că dm organizează astfel de evenimente”, a declarat una dintre participantele din Timișoara.

„Facem demonstrații de make-up, povestim despre îngrijirea tenului, cum ne pregătim pentru primăvară, cum ne pregătim pentru Ziua Femeii și în general cum adaptăm produsele de machiaj pe toate tipurile de ten”, ne-a spus Ana Preda, make-up artist.

Caravana Frumuseții dm demonstrează încă o dată că frumusețea înseamnă mai mult decât machiaj sau produse cosmetice – este despre a te simți bine în pielea ta și a-ți celebra unicitatea. Și prin acest eveniment, dm a reușit să contribuie la creara unei comunități de iubitoare ale frumuseții, oferindu-le participantelor inspirație și momente de neuitat.

Caravana Frumuseții va ajunge în alte 11 magazine dm din 9 orașe: 

  • AFI Europe Arad – 8 martie, 18:00 – 21:00
  • Prima Shopping Center Sibiu – 9 martie, 17:00 – 20:00 
  • Family Market Miroslava (Iași) – 14 martie, 18:00 – 21:00
  • Value Centre Râmnicu Sărat – 15 martie, 18:00 – 21:00
  • Aurora Retail Park Giurgiu – 16 martie, 18:00 – 21:00
  • Funshop Park Turda – 21 martie, 18:00 – 21:00
  • Str. Mihai Viteazu, Sighișoara – 22 martie, 18:00 – 21:00
  • Shopping City Oradea – 23 martie, 18:00 – 21:00
  • Centru/Unirii București – 28 martie, 18:00 – 21:00
  • Militari Shopping Centre București – 29 martie, 18:00 – 21:00
  • Vitan Mall București – 30 martie, 18:00 – 21:00 

Caravana Frumuseții este ocazia de a experimenta diferite stiluri și de a descoperi produse care să-ți evidențieze frumusețea și unicitatea, pentru că la dm fiecare poate spune: Sunt #fixeu. 

Compania dm drogerie markt a fost înființată în 1973 și este prezentă în 14 țări din Europa, ceea ce o clasifică ca cel mai mare lanț de drogherii din Europa.  În România, dm  este prezent
din 2007, timp în care a evoluat constant, a creat aproximativ 2.000 de locuri de muncă, un magazin online și aplicația „dm-ul meu”, care răspund nevoii de proximitate, precum și peste 150 de magazine fizice, care aduc aproape experiența de cumpărare pentru toți iubitorii brandului.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *