Artistul vizual timișorean, Cristian Văduva, selectat dintre 142 de aplicanți pentru programul european Arts on the Edge Spaces
Artistul vizual și multimedia Cristian Văduva, din Timișoara, se numără printre cei șase artiști selectați pentru Arts on the Edge Spaces (ARES), un proiect european de cooperare care propune rezidențe artistice în Finlanda, România și Portugalia.
Selecția a fost realizată în urma unui apel internațional care a atras 142 de aplicații, iar artistul timișorean va fi găzduit de organizația SCIAENA, în Portugalia.

Cristian Văduva, de la Timișoara într-un proiect artistic european
Cristian Văduva este artist vizual și multimedia, director de imagine și videograf.
Practica sa artistică se concentrează asupra imaginii în mișcare, a spațiului și a modului în care publicul percepe și experimentează vizual un loc. Artistul lucrează prin propriul studio de producție multimedia, Kaze Media.
Din 2015, Cristian Văduva dezvoltă experiențe vizuale pentru concerte, muzicieni și festivaluri, explorând relația dintre imagine, sunet și performance live.
Din 2018, activitatea sa s-a extins către teatru, dans contemporan și performance, imaginea video devenind o componentă a spațiului scenic și a construcției narative.
Portofoliul său include instalații video și multimedia, filme documentare și de scurtmetraj, videoclipuri muzicale, proiecții de mari dimensiuni și video mapping, fotografie și animație stop-motion.
În ultimii ani, cercetarea sa artistică a urmărit în special relația dintre imagine, spațiu, memorie și percepție, dar și teme precum identitatea, istoria, transformarea și raportul dintre oameni și mediul în care trăiesc.
Selectat dintre 142 de aplicații
Arts on the Edge Spaces – ARES este un proiect de cooperare cu o durată de doi ani, inițiat de WASP STUDIOS București, împreună cu HIAP – Helsinki International Artist Programme și SCIAENA Faro.
În urma apelului internațional au fost primite 142 de aplicații, fiind selectați șase artiști care vor participa la rezidențe în Finlanda, România și Portugalia.
Programul s-a adresat artiștilor interesați de teme aflate la intersecția dintre climă, justiție și societate, dar și de lucrul direct cu comunitățile din locurile în care se desfășoară rezidențele.
Cristian Văduva este unul dintre cei doi artiști din România incluși în program, alături de Jean-Lorin Sterian.
Din selecție mai fac parte Enrique Eduardo Roura Perez, Luísa Saraiva Leão Leite da Silva, Juliana Lee Pinto și Polina Choni.

Cristian Văduva va fi găzduit în cadrul ARES de SCIAENA, partenerul proiectului din Portugalia.
Programul portughez este legat de zona Ria Formosa, în Algarve, un teritoriu de coastă protejat, format din insule-barieră, canale de maree, mlaștini sărate, saline, lagune și plaje.
Este un spațiu în care ecosistemele naturale se intersectează cu activitățile și comunitățile a căror viață este strâns legată de mare.
Contextul se înscrie în conceptul general al ARES, care își propune să mute cercetarea artistică spre locuri considerate adesea periferice din punct de vedere geografic, politic sau cultural.
Zonele de coastă, Delta Dunării sau spațiile urbane postindustriale devin astfel terenuri de cercetare pentru artiști, în raport cu schimbările climatice, transformările economice și instabilitatea geopolitică.
„Proiectul meu va fi instalația video “Edge of Water”, pe care o voi realiza, plecând de la documentarea activității oamenilor care trăiesc în Ria Formosa Natural Park. Instalația va fi expusă împreună cu lucrările celorlalți artisti în 2027 la Faro (Portugalia), București și Helsinky (Finlanda)”, spune Cristian Văduva.
Ria Formosa Natural Park este o lagună costieră protejată din regiunea Algarve, Portugalia, recunoscută drept una dintre cele 7 minuni naturale ale țării. Se întinde pe o lungime de 60 km de-a lungul coastei din sudul Portugaliei, între localitățile Faro și Manta Rota (Vila Real de Santo António).
Este o arie protejată de aproximativ 18.000 de hectare care include insule barieră, canale, mlaștini saline, plaje cu nisip fin și zone muntoase sau păduri de pini.
De asemenea, adăpostește peste 300 de specii de păsări migratoare și sedentare, fiind un santuar important pentru flamingo, egrete, stârci și Porphyrio porphyrio (găinușa de baltă – simbolul parcului) și găzduiește una dintre cele mai mari comunități de căluți-de-mare din lume.
Artă, tehnologie și cercetare a spațiului
Participarea lui Cristian Văduva la ARES continuă o direcție deja prezentă în proiectele sale: folosirea tehnologiei nu doar ca instrument tehnic, ci ca parte a limbajului artistic și a experienței directe a publicului.
Unul dintre proiectele sale recente importante este „Crafting Transylvania”, realizat împreună cu o echipă pentru Muzeul ASTRA din Sibiu.
Proiectul dedicat meșteșugurilor tradiționale în lemn, lut și textile a cuprins trei instalații video și un video mapping de mari dimensiuni și a primit iF Design Award 2025.
Artistul timișorean a fost implicat de-a lungul timpului și în numeroase proiecte din zona muzicii, teatrului, dansului contemporan și artelor vizuale.
La Timișoara este cunoscut inclusiv pentru activitatea sa în proiectul audiovizual Doctorul Sinteză, dar și pentru colaborările dezvoltate prin Kaze Media.
ARES conectează artiști și comunități de la „marginile” Europei
Dincolo de rezidențele individuale, Arts on the Edge Spaces urmărește să construiască legături între organizații culturale, artiști și comunități aflate la marginile geografice, sociale sau simbolice ale Europei.
Prin colaborare transfrontalieră, cercetare, co-creație și mobilitate artistică, proiectul își propune să testeze modele sustenabile prin care artiștii pot lucra în relație directă cu teritoriile și comunitățile locale.
Pentru scena culturală timișoreană, selecția lui Cristian Văduva aduce astfel o nouă prezență locală într-un proiect artistic internațional, într-un program în care imaginea, tehnologia și cercetarea unor teritorii aflate în transformare se întâlnesc într-un context european.
Descoperă mai multe la Best of Timisoara
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.




Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!