Academia Balului Vienez Timișoara 2026: au început înscrierile pentru cei 48 de debutanți
Tinerii din județul Timiș care vor să descopere dansul de societate, să participe la întâlniri cu mentori și să trăiască experiența unui Bal Vienez se pot înscrie la Academia Balului Vienez Timișoara.
Programul educațional și cultural care precede cea de-a XIII-a ediție a Balului Vienez Timișoara este deschis tinerilor cu vârste între 16 și 24 de ani.

Dintre participanții la Academie, 48 de tineri vor fi selectați pentru a deveni debutanții ediției din 2026. Înscrierea în cuplu este încurajată și poate reprezenta un avantaj în procesul de selecție, însă cei interesați se pot înscrie și individual.
Balul Vienez Timișoara este programat în 26 noiembrie 2026.
Nu este nevoie de experiență în dans
Pentru înscrierea la Academia Balului Vienez Timișoara nu este necesară experiența anterioară în dans. Participanții vor învăța pașii de la nivelul de la care pornesc, sub îndrumarea antrenorilor.
În lunile septembrie și octombrie, tinerii se vor întâlni de două ori pe săptămână pentru antrenamente de dans de societate și sesiuni de mentorat.
Programul Academiei include și întâlniri cu mentori și profesioniști din domenii diferite. Printre temele urmărite se numără încrederea în sine, comunicarea, disciplina, eleganța, leadershipul, colaborarea și deschiderea către perspective internaționale.
Peste 1.500 de tineri au participat, de-a lungul edițiilor precedente, la Academia BVT. Aceștia au avut ocazia să întâlnească specialiști și lideri din România și din străinătate.
Printre invitații și mentorii programului s-au numărat ambasadori ai Statelor Unite, Canadei, Germaniei, Elveției și Austriei, precum și profesioniști din cultură, educație, business, comunicare și știință.
Șase workshopuri pentru participanții la Academia BVT
Ediția din acest an cuprinde șase workshopuri cu mentori. Întâlnirile vor aborda teme precum eticheta și bunele maniere, dress code-ul, valorile Balului, dezvoltarea personală și construcția unei cariere.
„Academia BVT nu este doar locul în care înveți să dansezi. Este locul în care începi să te descoperi într-un context nou, întâlnești oameni pe care poate nu i-ai fi întâlnit altfel și ai acces la mentori cu experiență și perspective diferite. Iar pentru cei care ajung să debuteze, experiența culminează cu o seară pe care, cel mai probabil, nu o vor uita”, spune Ioana Hațegan, fondator Fundația Hațegan.
Academia BVT are și o componentă caritabilă
Participarea la Academia Balului Vienez Timișoara se face printr-o donație destinată sprijinirii copiilor din medii defavorizate, susținuți prin programele Fundației United Way România.
Componenta caritabilă este parte din experiența Academiei încă de la început, în jurul uneia dintre valorile Balului Vienez Timișoara: generozitatea.
„Ne dorim ca tinerii să descopere că un Bal Vienez nu înseamnă doar o seară elegantă. În spatele ei există educație, cultură, oameni care investesc timp și energie și, mai ales, o cauză pentru care merită să ne implicăm”, spun organizatorii.
Cine se poate înscrie la Academia Balului Vienez Timișoara
La Academia BVT 2026 se pot înscrie tineri cu vârste între 16 și 24 de ani, din județul Timiș. Experiența anterioară în dans nu este necesară, iar participarea cu un partener nu este obligatorie.
Prezența constantă la activitățile Academiei reprezintă un criteriu important în selecția finală a celor 48 de debutanți.
Pentru participanții minori este necesar acordul scris al părintelui sau tutorelui legal.
Înscrierile sunt deschise până la 25 septembrie 2026.
Mai multe informații și formularul de înscriere sunt disponibile pe balulvienez.ro.
Balul Vienez Timișoara, la cea de-a XIII-a ediție
Balul Vienez Timișoara este un eveniment cultural, educațional și caritabil organizat anual la Timișoara de Fundația Hațegan.
Evenimentul este recunoscut de Primăria Viena ca bal vienez oficial și este co-organizat împreună cu Consulatul Onorific al Austriei, sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Austriei.
Balul Vienez Timișoara este singurul dintre cele 31 de baluri vieneze din lume care se desfășoară într-un oraș care nu este capitală.
După 12 ediții, evenimentul continuă să reunească educația, cultura și generozitatea în jurul unei cauze caritabile.
Cea de-a XIII-a ediție a Balului Vienez Timișoara va avea loc pe 26 noiembrie 2026.
Descoperă mai multe la Best of Timisoara
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.












Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!