126 de copii din Timișoara au început școala cu ghiozdane complet echipate, prin campania „Un ghiozdan pentru fiecare”

126 de copii din familii vulnerabile au început noul an școlar cu ghiozdane complet echipate, datorită campaniei „Un ghiozdan pentru fiecare”, derulată de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara împreună cu comunitatea locală.

Ajunsă la cea de-a patra ediție, campania a mobilizat timișoreni, dar și persoane din localitățile din apropierea orașului, care au ales să contribuie la pregătirea pentru școală a copiilor aflați în situații de vulnerabilitate.

Ghiozdane pentru copiii care au nevoie de sprijin

Ghiozdanele au fost distribuite cu prioritate copiilor care se confruntă cu cele mai dificile condiții de trai și se află în evidența Direcției de Asistență Socială.

Printre beneficiari se numără copiii de la Centrul de zi Kuncz, precum și copii monitorizați prin Serviciul Management de Caz pentru Copil și Familie și Serviciul de Reziliență și Mobilizare Comunitară.

Beneficiarii provin din toate grupele de vârstă școlară.

Fiecare ghiozdan conține rechizitele necesare pentru începutul anului școlar: penar complet, caiete, articole de artă, instrumente de scris și alte materiale școlare.

La acestea se adaugă cele 300 de caiete donate, care vor ajunge la copiii care au nevoie de sprijin.

Comunitatea locală s-a mobilizat pentru a patra ediție

Campania „Un ghiozdan pentru fiecare” a reușit să aducă împreună timișoreni și persoane din localitățile limitrofe, care au contribuit la pregătirea copiilor pentru noul an școlar.

„Ne bucurăm că și în acest an comunitatea a răspuns apelului nostru și s-a mobilizat pentru a sprijini copiii care au nevoie de noi. Le mulțumim atât timișorenilor, cât și celor din localitățile limitrofe care au ales să ne fie alături. Pentru copii, un ghiozdan înseamnă bucuria de a începe școala cu lucruri noi, asemenea colegilor săi, fără să se simtă diferiți sau excluși din cauza situației materiale a familiei. Ne dorim ca această campanie să crească de la un an la altul și să devină o tradiție prin care comunitatea timișoreană contribuie, an de an, la educația și viitorul copiilor”, spune Flavius Ilioni, Director General DASMT.

Sprijin pentru accesul la educație

Prin campania „Un ghiozdan pentru fiecare”, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara urmărește să contribuie la prevenirea abandonului școlar și la reducerea riscului de excluziune socială.

Sprijinul oferit este unul concret și urmărește să îi ajute pe copiii vulnerabili să participe la școală, având materialele necesare pentru începutul anului școlar.

Campania va continua și în anii următori, cu obiectivul de a transforma solidaritatea comunității într-un sprijin constant pentru copiii vulnerabili și pentru accesul lor la educație.


Descoperă mai multe la Best of Timisoara

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *