Vrei facturi mai mici? Vino la RoEnergy Timișoara 2025 și descoperă soluțiile

Timișoara devine, în perioada 1–3 octombrie 2025, centrul internațional al energiilor regenerabile și al eficienței energetice, odată cu desfășurarea celei de-a VIII-a ediții a târgului RoEnergy România – Timișoara 2025. Evenimentul, găzduit la Complex Senator – Pavilionul Expovest (Calea Lugojului 7, Ghiroda), reunește companii din peste șapte țări și aduce în premieră pentru România tehnologii premiate și soluții inovatoare pentru un viitor energetic sustenabil.

Intrarea este liberă pe baza preînregistrării, disponibilă la finalul articolului.

SRoEnergy România – Timișoara 2025, târg internațional de energii regenerabile & eficiență energetică (ediția a VIII-a), trei zile în care descoperiți soluții reale de eficiență energetică pentru locuințe, spații comerciale, industrie și clădiri administrative, eveniment susținut de Ministerul Energiei,Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Primăria Municipiului Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara.

Într-un singur loc comparați oferte, stați de vorbă cu experți și vedeți echipamente live – de la panouri fotovoltaice, invertoare și baterii, la pompe de căldură și smart home.

Ediția 2025 reunește multinaționale din peste șapte țări (Austria, Germania, Bulgaria, China, Olanda, România, Spania, Ungaria) – companii cu soluții și tehnologii premiate, unele listate la bursă, unele în premieră în România.

Domenii principale acoperite

  • Fotovoltaic (PV): panouri, invertoare, structuri, O&M
  • Stocare de energie (Baterii / UPS rezidențial & industrial)
  • Pompe de căldură & HVAC (integrare cu PV, recuperare de căldură)
  • Cogenerare & micro-CHP (gaz, biogaz, biomasă; trigenerare)
  • BMS, SCADA, EMS, smart metering & IoT
  • Automatizări & software pentru eficiență energetică
  • Infrastructură energetică: tablouri, transformatoare, cabluri, protecții, calitatea energiei, microrețele, stații de încărcare EV
  • Inspecții cu drone & termografie
  • Software optimizare consum energie, AI

Cinci motive să vizitați RoEnergy Timișoara

  • Aflați cum deveniți prosumator: produceți energie pe acoperișul casei/în curte sau pe teren.
  • Independență energetică pentru rezidențial, comercial, industrial.
  • Descoperiți cum reduceți factura la energie (soluții comparabile, cap-la-cap).
  • Vorbiți direct cu inginerii companiilor din țară și din străinătate.
  • Expozanți din peste șapte țări (AT, DE, BG, CN, NL, RO, HU) aduc tehnologii inovatoare pentru proiecte sustenabile.

Vrei facturi mai mici și confort stabil?


La RoEnergy găsești instalatori și soluții pentru case: panouri fotovoltaice (cu/fără baterie), invertoare hibride, pompe de căldură, încărcătoare EV și sisteme smart de control.
Vino pregătit cu: ultima factură, 2–3 poze ale acoperișului, tipul de branșament (1/3 faze) și suprafața locuinței.
Întrebări utile la standuri: ce putere (kWp) recomandați și de ce? ce garanții primesc? cum asigurați service-ul local?

Exclusivități

  • Companii cu tradiții impresionante legate de pionierii automobilului (1886 – Patent-Motorwagen, Karl Benz) sunt prezente la RoEnergy Timișoara.
  • Furnizor de stocare prezent la evenimente majore internaționale (Jocurile Olimpice din Beijing), cu fabrică în Europa, expune la RoEnergy.
  • Un dezvoltator implicat cele mai mari parcuri fotovoltaice din Europa oferă gratuit pentru 30 de persoane, cursul „Instalarea parcurilor fotovoltaice industriale” (40 ore, acreditat RenewAcad).
  • Ești instalator/electrician/inginer? Vezi joburile direct pe telefon la intrarea în expoziție (prin aplicația de înregistrare GreenJobs@RoEnergy).

Alegeți RoEnergy – singurul târg activ, din 2010, pe regenerabile & eficiență energetică în România:

Program vizitare expoziţie

  • Miercuri 01.10. 2025 09.30-17.30
  • Joi 02.10.2025 2025 09.30-17.30
  • Vineri 03.10.2025  09.30-14.00

Pregătit să-ți reduci factura la energie? Înregistrează-te mai jos!

Înscrie-te pe landingpage și primești eBook-ul gratuit (PDF): „De ce managerii vizionari aleg Fotovoltaicele – Ce trebuie să știi înainte să investești într-un proiect care reduce costurile cu 40–50%”


Află ce găsești la RoEnergy (recomandat): https://timisoara.roenergy.eu/inregistrare-vizitatori#formular-vizitator

Știi deja că vii? [Mergi direct la înscriere]: https://timisoara.roenergy.eu/vizitatori/inregistrare-vizitatori

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *