35+1. „Evadare din Epoca de Aur”: o incursiune în Timișoara de dinainte de ’89, deschisă până în 21 decembrie la Iulius Town
Timișoara marchează încă o dată spiritul libertății, la 35 de ani și un an de la Revoluția din 1989, printr-un proiect cultural care aduce trecutul în mijlocul prezentului: expoziția-magazin „Epoca de Aur’s Shop”, găzduită la etajul II din Iulius Town, lângă magazinul Hervis.
Organizată de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și Societatea Timișoara, expoziția rămâne deschisă până în 21 decembrie 2025, invitând publicul să pășească într-o lume care pare departe, dar încă foarte prezentă în memoria orașului: România anilor ’80, cu tot ce însemna lipsă, frică, cenzură și tăcere impusă.

Un magazin gol din anii ’80, în contrast cu strălucirea Iulius Town
„Epoca de Aur’s Shop” funcționează ca o poartă simbolică spre Timișoara de dinainte de Decembrie ’89, într-o perioadă în care orașul avea să declanșeze schimbarea pentru o întreagă națiune. Conceptul expoziției simulează o Alimentară comunistă, cu rafturi goale, cârlige fără produse și câteva obiecte specifice epocii – de la ambalaje vechi și bibelouri, la televizoare care redau colaje cu programele TV ale vremii.
Imaginile expuse, realizate în timpul Revoluției la Timișoara de fotograful Cătălin Regea, sunt recontextualizate vizual de artistul Adrian Florin Pop, care le integrează într-o instalație artistică cu impact puternic. Contrastul dintre austeritatea epocii și atmosfera vibrantă a Iulius Town creează o tensiune vizuală intenționată: trecutul dur se suprapune peste prezentul modern și strălucitor.

Program de evenimente dedicate publicului
Pe durata expoziției, vizitatorii sunt invitați la o serie de întâlniri și evenimente menite să provoace dialog și reflecție:
- Joi, 11 decembrie, ora 18:00 – întâlnire cu Cătălin Ranco Pițu, fost șef al parchetelor militare, autorul volumului „Ruperea blestemului” (Editura Litera, 2024).
- Vineri, 19 decembrie, ora 18:00 – discuție cu Robert Șerban, scriitor și om de televiziune.
- 16 și 17 decembrie, ora 11:00 – spectacolul „Vis de libertate”, dedicat liceenilor, în regia Mirelei Puia, cu actorii Matei Chioariu, Diana Nițu, Ariana Harșani și Adrian Jivan.
Toate evenimentele sunt cu acces gratuit, în limita locurilor disponibile.

Program de vizitare
„Epoca de Aur’s Shop” este deschisă zilnic, între 12:00 și 21:00, la etajul II din Iulius Town Timișoara. Spațiul a fost inaugurat printr-un happening tematic și rămâne unul dintre cele mai sugestive proiecte expoziționale dedicate memoriei Revoluției.
Expoziția-magazin din Iulius Town reconstituie trecutul comun, fiind o invitație la a privi cu luciditate acea perioadă, pentru a înțelege mai bine ce s-a câștigat în Decembrie ’89. Un spațiu care transformă nostalgia într-o lecție vizuală și emoțională despre libertate.

Descoperă mai multe la Best of Timisoara
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.




Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!