13 medalii pentru sportivii timișoreni la Campionatul Mondial de Karate IKU din Argentina

Sportivii clubului de karate K-DO Timișoara, componenți ai lotului național, s-au întors de la Campionatul Mondial desfășurat în Argentina, în perioada 23-27 octombrie 2024, aducând acasă 13 medalii din care 7 de aur, 3 de argint și 3 de bronz.

La Campionatul Mondial de Karate IKU din Buenos Aires au participat peste 1400 sportivi din 25 de țări.

Lotul României s-a clasat pe locul 2 pe națiuni, după lotul Italiei și înaintea lotului Argentinei și Braziliei.

La Campionatul Mondial IKU sportivii timișoreni calificați au obținut următoarele medalii:

Briciu Maria Andreea – multiplă campioană mondială cadeți; Locul 1 kumite individual cadeți; Locul 1 kata echipe; Locul 1 kumite echipe; Locul 1 kumite echipe rotativ; Locul 2 kata individual

Flesariu Sergiu – cadeți  – Locul 1 kumite echipe; Locul 1 kumite rotativ; Locul 3 kumite individual

Ghiran Răzvan – junior – Locul 2 kata individual

Copil Francesca – seniori – Locul 3 kata seniori

Cojocariu Lucas – cadeți – Locul 1 kumite echipe rotativ

Ghiran Victor – categoria 8-9 ani – Locul 2 kata individual; Locul 3 kumite individual

Clubul sportiv K-Do Timișoara a fost înființat în anul 2010. De-a lungul timpului au trecut prin sala clubului sute de sportivi.

În prezent, în cadrul clubului K-Do Timișoara se antrenează un număr de 50 de sportivi, dintre care 10 sportivi au ajuns la performanță si înalta performanță, făcând parte din Lotul Național de Karate.

Sportivii au concurat în competiții mari, precum Campionate Naționale, Campionate Europene si Campionate Mondiale, aducând acasă medalii de aur, argint și bronz. Sportivii din Timișoara sunt antrenați de Viorel Peagu.

Participarea la campionatul mondial a fost o experiență uimitoare, de unde am avut de învățat multe lucruri! Aici am întâlnit cei mai buni sportivi din fiecare națiune participantă, cea mai mare satisfacție a noastră fiind urcarea pe podium în urma muncii depuse întregul an”, spune Francesca Copil, sportivă K-Do Timișoara.

„A fost o experiență nouă, unică, așa cum sunt toate participările la competiții de o asemenea anvergură. Sunt mulțumit de rezultatele obținute, dar am conștientizat că trebuie să mă concetrez mai mult și să evit greșelile de până acum. Deși ești tentat să-ți iei o mică vacanță, înțeleg faptul că efortul susținut și constant și prezenta la toate antrenamentele sunt pilonii cei mai importanți ai pregătirii mele. Voi continua să muncesc mai mult, să mă mențin la acest nivel și, de ce nu, să mă autodepăsesc. Mulțumesc cu aceasta ocazie Sensei Vio Peagu care îmi îndrumă pașii de 10 ani și mulțumesc familiei mele care mă susține în tot ce fac!”, adaugă Sergiu Flesariu, sportiv K-Do Timișoara.

„Campionatul Mondial din Argentina a fost pentru mine una dintre cele mai emoționante competiții la care am participat, având ca adversari sportivi foarte bine pregătiți din diferite țări. Cu toate acestea am reușit să aduc acasă o medalie de aur, pe care nu aș fi reușit să o obțin fără ajutorul senseiului meu care m-a pregătit și antrenat în tot acest timp în care am avut parte și de eșecuri și de câștiguri, dar acestea m-au făcut doar mai ambițios și mai determinat”, spune, la rândul său, Lucas Cojocariu, sportiv K-Do Timișoara.

„O experiență unică, o competiție de nivel modial, pentru care m-am pregătit foarte mult! Multumesc sensei pt munca depusă la antrenamente, pentru răbdare și susținere!”, declară Răzvan Ghiran, sportiv K-Do Timișoara.

„Am plecat de acasă cu multe emoții, doar gândul ca această competiție este într-o țară atât de îndepărtată, pe un continent nou, emoțiile mă copleșeau. Multitudinea orelor de antrenament mi-au dat încredere în mine, dar am reușit să mă concentrez doar pe competiție și să-mi depășesc emoțiile. Am reușit să aduc 4 medalii de aur și un argint, acasă în România și pentru România. Mulțumesc familiei care a fost alături de mine mereu la toate competitiile și Sensei Vio care mi-a stat alături la fiecare probă și mă îndrumă de peste 10 ani.”, concluzionează Andreea Briciu, sportrivă sportiv K-Do Timișoara.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *